Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani

Sau nu ştiţi, fraţilor, căci le vorbesc celor care cunosc Legea, că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte?Căci femeia căsătorită este legată prin Lege de soţul ei atâta timp cât el trăieşte; dar dacă soţul ei moare, este dezlegată de legea soţului ei.Dacă deci, cât timp îi trăieşte soţul, ea se căsătoreşte cu un alt bărbat, se va numi adulteră; dar dacă soţul ei moare, ea este dezlegată de legea aceea; aşa că nu mai este o femeie adulteră, deşi s-a căsătorit cu un alt bărbat.Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Cristos şi voi aţi murit faţă de Lege, ca să puteţi fi ai altuia, adică ai Aceluia care a înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.Căci atunci când trăiam în carne, patimile păcatelor, stimulate de Lege, lucrau în mădularele noastre ca să aducă rod pentru moarte.Dar acum am fost eliberaţi de Lege, fiindcă am murit faţă de ceea ce ne ţinea captivi, ca să slujim în noutatea Duhului, şi nu după vechea literă.Deci ce vom zice? Este Legea păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-aş fi cunoscut decât prin Lege. Căci n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea nu spunea: Să nu pofteşti!Dar păcatul, folosind prilejul dat prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte. Căci fără Lege, păcatul era mort.Odinioară, fără Lege, eram viu; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, iar eu am murit.Şi porunca, ea care era spre viaţă, mi s-a dovedit a fi spre moarte.Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a ademenit şi, prin ea, m-a lovit cu moartea.De aceea, Legea este sfântă, şi porunca este sfântă, şi dreaptă, şi bună.Atunci, un lucru bun mi-a cauzat moartea? Nicidecum! Dar păcatul, ca să fie arătat ca păcat, a produs moartea în mine printr-un lucru bun, ca astfel păcatul, prin poruncă, să devină peste măsură de păcătos.Căci noi ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.Soli Deo Gloria.

Show Notes

Sau nu ştiţi, fraţilor, căci le vorbesc celor care cunosc Legea, că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte?
Căci femeia căsătorită este legată prin Lege de soţul ei atâta timp cât el trăieşte; dar dacă soţul ei moare, este dezlegată de legea soţului ei.
Dacă deci, cât timp îi trăieşte soţul, ea se căsătoreşte cu un alt bărbat, se va numi adulteră; dar dacă soţul ei moare, ea este dezlegată de legea aceea; aşa că nu mai este o femeie adulteră, deşi s-a căsătorit cu un alt bărbat.
Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Cristos şi voi aţi murit faţă de Lege, ca să puteţi fi ai altuia, adică ai Aceluia care a înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
Căci atunci când trăiam în carne, patimile păcatelor, stimulate de Lege, lucrau în mădularele noastre ca să aducă rod pentru moarte.
Dar acum am fost eliberaţi de Lege, fiindcă am murit faţă de ceea ce ne ţinea captivi, ca să slujim în noutatea Duhului, şi nu după vechea literă.
Deci ce vom zice? Este Legea păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-aş fi cunoscut decât prin Lege. Căci n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea nu spunea: Să nu pofteşti!
Dar păcatul, folosind prilejul dat prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte. Căci fără Lege, păcatul era mort.
Odinioară, fără Lege, eram viu; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, iar eu am murit.
Şi porunca, ea care era spre viaţă, mi s-a dovedit a fi spre moarte.
Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a ademenit şi, prin ea, m-a lovit cu moartea.
De aceea, Legea este sfântă, şi porunca este sfântă, şi dreaptă, şi bună.
Atunci, un lucru bun mi-a cauzat moartea? Nicidecum! Dar păcatul, ca să fie arătat ca păcat, a produs moartea în mine printr-un lucru bun, ca astfel păcatul, prin poruncă, să devină peste măsură de păcătos.
Căci noi ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.

Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.

Creators and Guests

AS
Host
Attila Szasz
Prezbiter în Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca

What is Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani?

Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete din această epistolă, Martin Luther a fost strămutat către o credință vie, prin care s-a produs scânteia ce a contribuit la declanșarea reformei protestante. Tot epistola către Romani a avut un rol important în convertirea Sfântului Augustin precum și a lui John Wesley și pentru mulți alți creștini de-a lungul secolelor. Dorința noastră este să studiem întreaga carte și să prezentăm mesajul lor printr-o predicare expozitivă. Ne rugăm să înțelegem mesajul ei cu speranța că acesta va contribui la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și o transformare a vieții noastre după chipul și asemănarea lui Isus Hristos.