OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VIII)
Romani 11:16-24 (Severitatea lui Dumnezeu) Romani 11:16–24 (NTR)16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte.17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului,18 nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine.19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!21 Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine.22 Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu.23 Și chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși.24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești în măslinul lor?
Ori de câte ori le spun oamenilor despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, aproape întotdeauna există cineva care cere echilibru și spune că ar trebui să predic și despre severitatea Lui. Apoi citează versetul 22 din Romani 11: „Știi, Dumnezeu este bun, dar El este și sever, așa că ai grijă! El ți-a dat o șansă să te pocăiești, dar acum trebuie să dovedești că ai meritat-o și să-ți faci ordine în viață, altfel s-a terminat cu tine!” Și ne mirăm de ce necredincioșii nu se entuziasmează de această așa-zisă Evanghelie! Acest text, și în special versetul 22, ridică următoarele întrebări: Cui se adresează apostolul Pavel? Ce înseamnă să fii „tăiat”? Care este semnificația condiției „dacă vei continua în bunătatea Lui”? Mulți credincioși susțin că Pavel vorbește aici creștinilor ca persoane individuale care pot fi tăiate de la mântuirea lor dacă nu continuă să trăiască în credință. Să vedem împreună de ce nu este adevărat acest lucru!
În primul rând, dacă ne uităm la context, pasajul în sine poate, la prima vedere, să pară contradictoriu. Căci cum ar putea apostolul Pavel să scrie despre ramurile tăiate în versetul 22 și apoi, în aceeași suflare, să se întoarcă și să spună că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile în versetul 29? Care afirmație este reală? Ne spune Pavel că un creștin își poate pierde mântuirea sau vorbește despre altceva? În al doilea rând, cine sunt „ei” care au fost tăiați și cine sunteți „voi” care ați fost altoiți? Pavel nu vorbește nici despre persoane individuale și nici despre biserică ca întreg. El vorbește despre două grupuri de oameni — evrei și neamuri:
Romani 11:13 (NTR)13 V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea.
Națiunea Israel, ca și comunitate, a fost „tăiată”, iar neamurile, ca și grup, au fost altoiți. Evreilor li s-a arătat favoare de la Domnul, dar nu au acceptat-o (deși anumiți evrei individuali au primit-o, cum ar fi Pavel însuși și apostolii lui Isus). Dumnezeu a întins mâna către evrei cu dragoste, dar ei I-au întors spatele, iar acum favoarea Lui este extinsă asupra neamurilor. Dumnezeu dorește să binecuvânteze pe toată lumea, dar nu toată lumea primește binecuvântarea Lui. Motivul pentru care „au fost tăiați” sau pentru care „severitatea lui Dumnezeu” s-a manifestat înspre ei, nu a fost nivelul lor scăzut de sfințenie și de fapte bune, ci necredința în Isus. Evreii au încercat să câștige favoarea Lui ca și grup și au fost tăiați. Aceasta sună a judecată divină, ca și cum Dumnezeu i-ar fi respins. Dar uite ce spune Pavel:
Romani 11:1, 2, 11, 20 (NTR)1 Atunci întreb: Și-a respins Dumnezeu poporul? În niciun caz! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Beniamin.2 Dumnezeu nu Și-a respins poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce spune Scriptura despre Ilie, cum se roagă el lui Dumnezeu împotriva lui Israel?…11 Prin urmare, întreb: s-au împiedicat ei în așa fel, încât să cadă pentru totdeauna? În niciun caz, ci, datorită alunecării lor, mântuirea a ajuns la neevrei, pentru a-i face pe israeliți geloși.…20 Așa este. Ele au fost rupte prin necredință, iar tu stai în picioare prin credință! Prin urmare, nu te îngâmfa, ci teme-te!
Condamnarea necredinței este autoprovocată, refuzănd binecuvântările Lui nu vei fi binecuvântat, ci blestemat. Acesta este motivul pentru care Pavel le avertizează pe neamuri să „continue în bunătatea lui Dumnezeu”. Mai mult decât atât, merită menționat că poporul Israel a fost „tăiat” ca națiune ÎNAINTE să creadă vreodată în Cristos, nu după ce au crezut în Cristos. Ca națiune, și nu ca indivizi, ei au respins harul prin credință fără fapte, deoarece poporul Israel era foarte concentrat asupra Legii și a îndreptățirii prin fapte. Iată modul greșit de a interpreta textul despre severitate: „Trebuie să muncesc din greu pentru Dumnezeu și să țin 100% din poruncile Lui pentru a nu fi tăiat”. Așa credeau evreii și aceasta a dus la căderea lor. Mizând pe comportamentul sau purtarea lor, ei au respins harul lui Dumnezeu.
În al treilea rând, „tăierea” (sau separarea) poporului Israel este temporară, nu veșnică. Se referă la orbirea temporară față de Evanghelie, ca națiune. Ce înseamnă asta mai concret? Înseamnă că Dumnezeu și-a redus intenționt activitatea de a revela Evanghelia unei națiuni în masă din cauza necredinței lor. Cu alte cuvinte, El nu a făcut ceva deliberat împotriva lor pentru a-i pedepsi, dar și-a retras temporar iluminarea față de Evanghelie, deoarece majoritatea evreilor au respins oferta de har a lui Dumnezeu prin credință. Asta nu înseamnă că evreii individuali nu pot fi salvați. În mod similar, faptul că neamurile au favoare nu înseamnă că ele toate Îl primesc pe Cristos. Uneori, Dumnezeu își reduce activitatea de iluminare în națiunile în care majoritatea persoanelor Îl resping și Își redirecționează eforturile către națiuni mai cooperante. De aceea, Pavel le laudă pe neamuri și le încurajează să continue în bunătatea lui Dumnezeu. Romani 11 este un avertisment pentru cei care, la fel ca evreii, refuză cu încăpățânare harul și bunătatea lui Dumnezeu. Ei se deconectează pe ei înșiși de sursa binecuvântării și a mântuirii.
1 Corinteni 15:1–2 (A te ține ferm)
1 Corinteni 15:1–2 (NTR)1 Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați și primit-o, în care stați fermi2 și prin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l-am vestit. Altfel, ați crezut degeaba.
Pentru mulți oameni, acest pasaj pare să arate că Dumnezeu dă mântuirea, ca pe urmă să o ia înapoi. O simplă citire implică faptul că Evanghelia ne-a salvat, dar nu continuă să ne salveze decât dacă noi ne ținem ferm de ea. Unii folosesc acest pasaj pentru a spune că credincioșii își pot pierde mântuirea. Alții spun că el arată că cei care sunt considerați credincioși se dovedesc a fi falși pentru că nu s-au ținut de Evanghelie. Niciunul dintre aceste puncte de vedere nu satisface detaliile textului în contextul său. Deși unii din biserica corintiană începeau să nege învierea lui Cristos, reiese foarte clar din pasaj că apostolul Pavel este sigur de poziția lor: ei „primiseră” și „crezuseră” Evanghelia pe care le-o vestise (timpurile trecute denotă o acțiune încheiată) și acum „stau” în acea Evanghelie (timpul prezent perfect indică o acțiune trecută cu rezultate continue în prezent). Nu există nicio îndoială că scrisoarea lui Pavel se adresează corintenilor ca și credincioși adevărați. Totuși, afirmația „ești mântuit” la timpul prezent, depinde în mod clar de condiția „dacă ții cu fermitate acel cuvânt”, referindu-se la Evanghelie. Înseamnă aceasta că cititorii își pot pierde mântuirea sau pot demonstra că nu au fost niciodată mântuiți cu adevărat dacă nu „se țin strâns”?
Opinia conform căreia Pavel le spune cititorilor că își pot pierde sau respinge mântuirea provine din definirea rigidă a expresiei „sunteți mântuiți” ca și scăpare de iad. După cum am văzut mai înainte, sensul de bază al „mântuirii” este eliberare sau păstrare și este folosită în Biblie pentru eliberarea de mai multe lucruri cum ar fi: emoții negative, gânduri păcătoase, depresie, anxietate, boală, sărăcie, moarte, dușmani, pericol, păcat. Acest lucru impune să ne întrebăm: „Eliberați de ce anume?” După cum arată scrisoarea către Corinteni, acești credincioși aveau multe probleme legate de păcat de care aveau nevoie să fie liberi. Care părți din noi înșine sunt în curs de mântuire? Spiritul uman este salvat instantaneu și pentru veșnicie în momentul nașterii din nou, în timp ce sufletul și trupul sunt mântuite aici pe pământ prin reînnoirea continuă a minții cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cronologia gândurilor este esențială: Pavel a predicat Evanghelia, corintenii au primit-o și acum stau în ea. Ceea ce rămâne pentru ei este să experimenteze acea mântuire într-un sens continuu, astfel că Pavel folosește timpul prezent „continuați să fiți mântuiți”. Dacă Pavel ar fi vorbit despre iad, s-ar fi exprimat poate într-un alt mod mult mai firesc și normal cu privire la mântuirea lor finală, folosind timpul viitor: „veți fi mântuiți”.
Eliberarea continuă de păcat și efectele lui asupra vieții credinciosului are o condiție: el trebuie să „se țină strâns” de Evanghelie într-un mod repetat și consistent. Aceasta nu este o realizare presupusă sau o condiție ipotetică, ci una reală. Pavel spune că corintenii trebuie să continue să urmeze adevărul pe care l-au învățat din Evanghelie pentru a experimenta efectele sale mântuitoare în toate domeniile vieții lor. Aceasta nu este o condiție a mântuirii veșnice din iad, ci o condiție reală a eliberării de obiceiuri păcătoase, boli și sărăcie aici pe pământ. Prin urmare, pentru credincioși este posibil să nu se țină tare de Cuvântul lui Dumnezeu în anumite domenii sau perioade de timp. Noul Testament arată cum credincioșii nu tot timpul perseverează sau se țin tare de adevăr (1 Timotei
5:14–15;
6:20–21; 2 Timotei 1:5;
2:17–18, 24–26; 4:9–10, 14–16). Să luăm de exemplu subiectul vindecării de boli. Din momentul în care auzim Evanghelia cu privire la vindecare și anume că Isus a plătit deja pe deplin pentru vindecarea de orice boală, noi trebuie să menținem convingerea cu privire la acest adevăr, mereu puternică în inima noastră, prin meditare continuă la el, pentru a putea fi vindecați de orice boală care ne atacă și într-un timp cât mai scurt.
Prin urmare, cuvântul „mântuit” este folosit pentru a descrie experiența de a trăi adevărurile Evangheliei, care decurg din moartea și învierea lui Isus Cristos. Acestea nu reprezintă doar baza mântuirii cuiva din iad, ci este și baza identității și a trăirii sale ca și creștin. În Romani 6:2–5, Pavel învață că uniunea credincioșilor cu Cristos este temeiul unei vieți de biruință asupra păcatului. După cum El a murit și a înviat, tot așa și cei care sunt în El au murit față de păcat și au fost înviați împreună cu Cristos pentru a umbla într-o viață nouă.
Coloseni 1:21–23 (Rămânerea în credință) Coloseni 1:21–23 (NTR)21 Și pe voi, care cândva erați străini și dușmani în mintea voastră, din cauza faptelor voastre rele,22 El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, pentru a vă înfățișa sfinți, fără cusur și fără vină înaintea Lui,23 dacă rămâneți cu adevărat în credință, bine întemeiați și fermi, fără să vă abateți de la speranța Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost proclamată oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.
Când apostolul Pavel spune în acest pasaj că Isus Cristos îi va prezenta pe credincioși ca sfinți și fără nici o pată înaintea Lui, numai dacă ei continuă în credință și nu se abat de la speranța Evangheliei, mulți credincioși îl interpretează și îl înțeleg în felul următor: „Veţi ajunge în rai numai dacă veţi continua în credinţă”. Însă mântuirea descrisă în acest text ar trebui înțeleasă ca salvarea sufletului și a trupului aici pe pământ de păcat și de efectele acestuia, așa cum am văzut în explicația din 1 Corinteni 15:1–2, același lucru fiind valabil și în acest text. 1 Tesaloniceni
5:23 spune:
1 Tesaloniceni 5:23 (NTR)23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în toate, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.
Multe pasaje din Noul Testament ne arată că spiritul uman este în întregime recreat, deja sfânt și fără prihană (1 Corinteni
5:17,
5:21; Efeseni
2:10,
4:24). Părțile care sunt făcute sfinte, fără vină și dincolo de orice reproș, de către Isus, sunt sufletul (gândirea și emoțiile noastre) și trupul (sfințirea, sănătatea și prosperitatea). Totuși, condiția pentru a atinge acea stare este de a continua în credință, bine întemeiați și statornici.
Pavel spune în Coloseni
1:21 că ei erau cândva înstrăinați de viața lui Dumnezeu și erau dușmanii Lui, dar acum au fost împăcați în trupul lui Isus de carne. Au fost salvați din iad; este gata! Dar cu ce scop? Să trăiască ca sfinți din slavă în slavă. Și asta se va întâmpla pe măsură ce ei continuă în credința simplă pe care au primit-o cândva. Când eram la școală, aveam două tipuri de colegi: unii care își doreau doar să aibă întotdeauna notele minime de trecere și alții care erau supărați chiar și atunci când obțineau 9+ sau 10-. Ceea ce vreau să spun prin aceasta este că, în timp ce mulți credincioși doresc doar să ajungă în rai, dorința și scopul lui Dumnezeu prin reconciliere este ca noi să ajungem acolo nu în orice stare, ci într-una excelentă și sfântă, fără reproș. Unii credincioși nu continuă în această credință și zădărnicesc harul lui Dumnezeu aici pe pământ. Aceasta nu înseamnă că vor merge în iad după moarte, ei tot vor ajunge în cer ca prin foc, dar nu vor avea nicio răsplată sau laudă de la Dumnezeu. Deoarece am menționat această expresie „salvat prin foc” aici, aș dori să aloc puțin timp pentru a explica ce înseamnă.
Conceptul de a fi mântuit prin foc apare în 1 Corinteni
3:15. Te invit să citim întregul text:
1 Corinteni 3:9-16 (NTR)9 Căci noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteți terenul cultivat al lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.10 Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter constructor înțelept, am pus o temelie, iar altul construiește pe ea. Dar fiecare să fie atent cum construiește pe ea.11 Căci nimeni nu poate așeza o altă temelie decât cea care este pusă și care este Isus Cristos.12 Iar dacă cineva construiește pe această temelie aur, argint, pietre prețioase, lemn, fân, paie,13 lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că ziua Domnului o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va testa cum este lucrarea fiecăruia.14 Dacă lucrarea pe care a construit-o cineva va rămâne, el va primi o răsplată.15 Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea. Cât despre el însuși, va fi mântuit, dar așa, ca prin foc.16 Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?
Conform acestui pasaj, toți oamenii născuți din nou trebuie să lucreze și să construiască ceva după ce au fost mântuiți. Fie că sunt conștienți de aceasta sau nu, toți credincioșii lucrează la o clădire, unii în mod mai intenționat decât alții. Ce este această clădire în care sunt implicați toți credincioșii? Versetul 9 spune că noi, credincioșii, suntem terenul și clădirea lui Dumnezeu, iar apoi versetul 16 clarifică că noi suntem templul Său, casa spirituală a lui Dumnezeu. De-a lungul Vechiului și Noului Testament, Îl putem vedea pe Dumnezeu fiind mereu interesat de un templu în care să locuiască prezența Sa. La început a fost un cort în pustie, apoi o clădire fizică în timpul regelui Solomon și în cele din urmă oamenii care vin la Cristos. 1 Petru 2:5 ne numește pietre vii zidite într-o casă spirituală, o preoție sfântă, în timp ce Coloseni 2:7 afirmă că suntem zidiți în El. Mai mult, Efeseni
4:12-13 vorbește despre cele cinci slujiri date bisericii pentru zidirea trupului lui Cristos și aducerea sa la unitatea credinței și la cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, a unui om matur, care este plinătatea lui Cristos. Fiecare credincios se zidește pe sine și pe ceilalți frați și surori în credință în Cristos, conform imaginii lui Dumnezeu. Romani 12:2 descrie, de asemenea, acest proces ca o transformare prin reînnoirea minții.
În versetul 11, Pavel declară că temelia acestei zidiri a lui Dumnezeu, începutul ei, este Cristos și jertfa Lui pentru păcate, și nimic altceva. Această fundație este fermă, sigură și rămâne pentru totdeauna o dată ce este primită și acceptată prin credință de către o persoană. În continuare, pentru a înțelege mai bine semnificația materialelor de construcție din versetul 12, să descoperim mai întâi ce este ziua Domnului, menționată în versetul 13, când lucrarea fiecăruia va deveni clară și ce semnifică focul care o va dezvălui. Deoarece versetul 14 indică acordarea de răsplătiri pentru lucrările durabile, ziua Domnului trebuie să se refere la Ziua Judecății, când toată lumea va sta înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa
11:18; Romani
14:10; 2 Corinteni
5:10; 1 Ioan 4: 17-21) ca să fie judecată după adevăr. Romani 2:2 declară că judecata lui Dumnezeu este conform adevărului. Aceasta înseamnă că focul care va testa lucrarea fiecăruia este adevărul lui Dumnezeu, revelat în Cuvântul Său, și măsura sa însuşită de noi prin credinţă şi practicată în mod consecvent pe pământ. Filipeni
2:12 ne îndeamnă să ne exersăm mântuirea noastră cu evlavie, iar Filimon 1:6 ne arată că credința noastră devine eficientă și se activează prin recunoașterea sau admiterea oricărui lucru bun care este în noi în Cristos Isus, adică asimilarea adevărului. Este important să lămurim aici că adevărul lui Dumnezeu nu ne face rău nouă, credincioșilor, ci arde toate lucrurile nelegiuite din viața noastră, făcute fără credință.
Acum, suntem într-o poziție mai bună de a înțelege semnificația aurului, argintului, pietrelor prețioase sau lemnului, fânului și paielor. Mulți credincioși cred că aceste materiale se referă la fapte bune sau rele făcute în trup, dar acest lucru este parțial adevărat. Ele pot fi fapte moarte (bune sau rele) sau fapte făcute prin credința în adevăr. Motivațiile din spatele faptelor și mijloacele prin care acestea sunt săvârșite sunt vitale. Apoi materialele se referă și la cât de mult din excelențele lui Dumnezeu am manifestat aici pe pământ, cât de mult din natura lui Dumnezeu și din identitatea lui Cristos, în toate aspectele ei, am asimilat: adică umblând în sfințenie, fiind călăuziți de Duhul în deciziile vieții, umblând în înțelepciune, în dragoste, bunătate, răbdare, vindecarea bolnavilor, învierea morților, eliberarea oamenilor de demoni, slujirea și binecuvântarea altora, mărturisirea Evangheliei altora și aducerea lor în Împărăție. 2 Petru 1:8-11 confirmă că, dacă aceste lucruri sunt ale noastre într-o măsură crescândă, ele nu ne vor face inutili sau neproductivi în cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos, nu ne vor face să ne poticnim niciodată și, în acest fel, ne va fi acordată o intrare din belșug în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos. Deci, intrarea poate fi una obișnuită, nu cu multe onoruri și recompense, sau una bogată.
Există oameni care și-au pus la un moment dat credința în Cristos pentru iertarea păcatelor într-un mod autentic, ceea ce înseamnă că au pus temelia lui Cristos în viața lor, dar după aceea, ei nu s-au zidit în mod corespunzător în Cristos și au trăit, în cea mai mare parte, o viață firească și carnală, ca oamenii neregenerați. Ei au frustrat întotdeauna harul lui Dumnezeu în viețile lor, fie din lipsă de cunoaștere și înțelegere a adevărului, fie din ignoranță, neascultare și lipsă de disciplină. Mulți dintre ei și-au încheiat chiar viața într-un mod foarte rușinos. Întrebarea se pune dacă acești oameni vor mai fi mântuiți și vor intra în Împărăția lui Dumnezeu? Răspunsul este unul afirmativ, ei vor fi salvați, și aceasta înseamnă de fapt mântuirea prin foc. Lucrarea și modul lor de viață după ce L-au primit pe Cristos vor fi arse de focul adevărului. Acestea nu vor avea nicio valoare înaintea lui Dumnezeu și ei nu vor primi nicio răsplată. La aceasta se referă pierderea suferită în versetul 15. Însă, temelia lui Cristos din viețile lor nu va fi arsă. Aceasta va rămâne și nu poate fi arsă. De fapt, chiar și atunci când o casă fizică ia foc, fundația acesteia nu arde niciodată, deoarece este din ciment. Doar casa de deasupra arde, mai mult sau mai puțin, în funcție de materialele folosite la construirea ei. În același fel, datorită fundației lui Cristos în viețile lor, ei înșiși vor fi mântuiți, dar fără nicio răsplată, ci ca prin foc.