Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XI)
Divorț și recăsătorire
Divorțul este de mult timp un subiect complex și controversat în biserică. În cultura noastră de astăzi, mulți oameni sunt afectați de acesta într-un fel sau altul. Cu toții cunoaștem pe cineva, fie un membru al familiei sau un prieten apropiat, care a experimentat durerea unei căsnicii rupte. Sau poate tu însuți ai trecut sau treci printr-un divorț. Dacă da, sunt sigur că nu trebuie să vă spun cât de dureros și devastator poate fi acesta, atât pentru adulți, cât și pentru copiii implicați în situație. Mai mult decât atât, ca și copil al lui Dumnezeu, sunt sigur că te-ai întrebat de mai multe ori: „Mă va mai ierta Dumnezeu dacă divorțez sau mă recăsătoresc? Voi rămâne mântuit sau îmi voi pierde mântuirea pentru totdeauna?” Toate acestea sunt întrebări bune și pertinente, în special pentru credincioșii care au trecut deja prin acesta sau intenționează să o facă. În primul rând, trebuie să aflăm din Biblie care cazuri de divorț sau recăsătorire sunt păcate. În al doilea rând, pentru acele situații în care despărțirea de partenerul de căsătorie este un păcat, trebuie să stabilim, din nou, cu ajutorul Scripturii, dacă acest tip de păcat este de neiertat și îi poate face pe credincioși să-și piardă mântuirea veșnică.
Imoralitatea sexuală și partenerul necredincios
Există două cazuri clare în care divorțul este permis de Dumnezeu și nu este considerat un păcat în Scriptură. Primul motiv admisibil, descris de Isus în Matei 5:31–32 și Matei 19:9, este infidelitatea prin imoralitate sexuală, care se aplică ambilor soți:
Matei 5:31–32 (NTR)31 S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire».32 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter.Matei 19:9 (NTR)9 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, în afară de caz de preacurvie, și se căsătorește cu alta comite adulter.
Unii lideri spirituali din trupul lui Cristos de astăzi susțin că, pe baza acestor două pasaje, numai imoralitatea sexuală este un motiv valid pentru a desface o căsnicie. Dacă este așa, înseamnă că apostolul Pavel L-a contrazis pe Isus. În 1 Corinteni 7:15, el adaugă o a doua situație în care divorțul nu este un păcat, aceea a unui soț necredincios care dorește să se despartă:
1 Corinteni 7:12–15 (NTR)12 Celorlalţi vă spun eu, nu Domnul, că, dacă un frate are soţia necredincioasă şi ea vrea să stea cu el, el să nu divorţeze de ea,13 iar dacă o femeie are soţul necredincios şi el vrea să stea cu ea, ea să nu divorţeze de soţul ei.14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţia lui, iar soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele, altfel copiii voştri ar fi necuraţi, dar aşa sunt sfinţi.15 Însă dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. În astfel de circumstanţe, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu v-a chemat la pace.
Mai târziu, vom vedea că, atunci când Isus spune în Matei 5:31–32, Matei 19:9 și Marcu 10:2–12 că un bărbat nu trebuie să se despartă de soția sa din niciun alt motiv, în afară de imoralitate sexuală, el are în vedere o anumită controversă fierbinte din vremea Lui despre acest subiect, care se baza pe Deuteronom 24:1–2.
Abuzul fizic și emoțional
Poate întrebi: „Dar cum rămâne cu abuzul fizic, abuzul emoțional sau neglijarea unui soț? Este vreunul dintre aceste motive acceptabil pentru divorț? Ce spune Biblia despre aceasta?” Nu există un răspuns ușor, deoarece nici Biblia nu are un răspuns clar, negru pe alb, la această dilemă. Aici lucrurile se complică și intră în zona gri, de aceea trebuie să ne bazăm pe Duhul Sfânt pentru a ne oferi revelația și înțelegerea inimii Sale în această chestiune. Dacă privim cu atenție Scriptura, cu o inimă deschisă și sinceră, vom afla că ea are o soluție la această problemă provocatoare.În primul rând, vă invit să observați, prin câteva exemple, un principiu general valabil și anume că dragostea și mila lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai mari decât dreptatea Sa.Fără a-Și diminua în vreun fel neprihănirea și pedeapsa pentru păcat, El este mereu în slujba de a încuraja, de a zidi și de a restaura viețile oamenilor, în ciuda greșelilor și eșecurilor lor. El întotdeauna se bucură să-Și vadă copiii fericiți și bine. Chiar și în vremurile Vechiului Testament, în timpul Legii lui Moise, când Dumnezeu părea foarte crud și aspru în pedepsele Sale pentru actele de neascultare ale oamenilor, El a făcut totul din grijă față de ei și pentru că nu exista altă cale de a realiza ceea ce trebuia să facă pentru umanitate. În momentul în care devenim părinți, putem începe să înțelegem și să experimentăm o licărire din inima lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Indiferent cât de răi pot fi copiii și indiferent ce lucruri rele ar putea face, tații și mamele normale nu vor renunța niciodată la ei și vor face întotdeauna tot ce le stă în putere pentru a-i vedea bine și fericiți. Când Adam și Eva au păcătuit mâncând fructul interzis al pomului cunoașterii binelui și a răului, Dumnezeu i-ar fi putut lăsa să moară pentru totdeauna, conform dreptății Sale, și să nu-i răscumpere niciodată. Însă, datorită dragostei Lui nemărginite, El a găsit o cale, deși dureroasă, anevoioasă și costisitoare, de a salva omenirea de la distrugerea veșnică, fără a-Și diminua dreptatea. În Matei 12:1–8, ucenicii lui Isus smulgeau fire de grâu și le mâncau de Sabat pentru că le era foame, iar fariseii i-au acuzat că au făcut ceva de neîngăduit în ziua de odihnă. Să vedem care a fost răspunsul lui Isus:
Matei 12:1–8 (NTR)1 În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, aşa că au început să smulgă spice de grâu şi să mănânce.2 Când au văzut fariseii lucrul acesta, I-au zis lui Isus: – Uite, ucenicii Tăi fac ce nu este voie să se facă în ziua de Sabat!3 El le-a răspuns: – N-aţi citit ce a făcut David atunci când i s-a făcut foame atât lui, cât şi celor ce erau cu el?4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu era îngăduit să le mănânce nici el, nici cei ce erau cu el, ci doar preoții?5 Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții profanează Sabatul în Templu și totuși sunt nevinovați?6 Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul!7 Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“, n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi!8 Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!
Isus le amintește mai întâi din Vechiul Testament de o ocazie în care regele David a mâncat pâinile pentru punere înaintea Domnului, din casa lui Dumnezeu, lucru care nu îi era îngăduit, pentru că, doar preoții aveau voie să mănânce din ele, dar Dumnezeu nu l-a pedepsit. Din nou, aceasta este o situație în care dragostea și mila Lui au fost mai mari decât legea Sa deja stabilită. Apoi, Isus oferă un alt exemplu în care preoții încalcă sfințenia Sabatului și sunt tot nevinovați. În relatarea aceleiași împrejurări din Marcu 2:23–28, Isus chiar spune că Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat, punând din nou bunăstarea oamenilor mai presus de legea scrisă. În cele din urmă, Isus îi mustră pe farisei că îi condamnau pe cei nevinovați deoarece, mai mult decât jertfe, Dumnezeu dorește îndurare și dragoste statornică.
Un alt exemplu al dragostei lui Dumnezeu care trece peste legea Sa dată, vine din istoria apostolului Petru și a lui Corneliu din Faptele Apostolilor 10. În acest pasaj, Isus îi spune lui Petru, într-o viziune, să mănânce animale necurate pe care Legea lui Moise le-a interzis, pentru a-l pregăti să accepte faptul că Evanghelia și Împărăția lui Dumnezeu erau și pentru neamuri, nu numai pentru evrei.
Să facem un pas mai departe și să recunoaștem grija și protecția lui Dumnezeu pentru cei vulnerabili din Scriptură, în special pentru femeile căsătorite. O parte din materialele prezentate în special în legătură cu acest punct, dar nu numai, sunt preluate din cartea lui Gretchen Baskerville intitulată: Divorțul salvator: speranță pentru oamenii care părăsesc relații distructive. Există cu siguranță cazuri de căsătorii în care un soț este abuzat fizic sau emoțional de soția sa, dar acestea sunt rare. De obicei, soțiile și copiii sunt abuzați de soț. Cu toate acestea, principiul se aplică atât soților, cât și soțiilor. Un verset cheie care arată inima lui Dumnezeu pentru cei asupriți sau abuzați este Ieremia 22:3:
Ieremia 22:3 (NTR)3 Așa vorbește Domnul: ‘Faceți dreptate și judecată! Eliberați-l din mâna asupritorului pe cel ce a fost jefuit! Nu nedreptățiți pe străin, pe orfan sau pe văduvă! Nu vărsați sânge nevinovat în locul acesta!
Mai mult, în vremurile Vechiului Testament, când cultura și societatea erau patriarhale și femeile aveau mai puține drepturi decât bărbații, Legea lui Moise le proteja pe soții, care erau mai vulnerabile. Chiar și în acele vremuri, ele aveau drepturi legale semnificative. Legea lui Moise permitea divorțul (și chiar îl poruncea) în cazul încălcării oricăreia dintre cele trei jurăminte de căsătorie descrise în Exodul 21:10: hrană, îmbrăcăminte și drepturi conjugale, care în acest verset, pot fi definite ca „relații intime”. Să citim pasajul:
Exodul 21:10–11 (NTR)10 Dacă îşi va lua altă soţie, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea şi drepturile ei de soţie.11 Dacă-i va scădea din aceste trei lucruri, atunci ea va putea să plece de la el fără nici o despăgubire, fără să plătească argint.
În cartea Exodului, dacă un bărbat își lua o a doua soție, era împotriva poruncii lui Dumnezeu să reducă hrana, îmbrăcămintea sau drepturile maritale ale primei soții. Nu avea voie să o retrogradeze la statutul de sclav. Dacă nu era dispus să o trateze ca pe o soție, trebuia să o lase să plece (sau putea să plece liberă), ca să se poată căsători cu cineva care să o trateze corect. Puteți spune: „Am citit Biblia de la un capăt la altul, și nu am mai auzit niciodată de acest verset. Cum poți pretinde că acest verset obscur este important? Nu l-am auzit niciodată la școala duminicală, la grupul de tineri sau în vreo predică de la amvon”. Cu toate acestea, se pare că acest pasaj era piatra de temelie pentru căsătoria evreiască și legea divorțului în Vechiul Testament și în timpul lui Isus. Rabinii evrei discutau exact despre câtă mâncare, ce tipuri de îmbrăcăminte puteau oferi și cât timp îți puteai neglija soția sau soțul fără a întrece măsura. Așadar, în ceea ce privește hrana, calitatea trebuia să fie superioară hranei sclavului sau servitorului. De asemenea, cantitatea de mâncare pe care un bărbat trebuia să o dea vecinului său pentru a îngriji de soția sa, dacă soțul mergea într-o călătorie lungă, era importantă. Îmbrăcămintea trebuia să fie potrivită vârstei ei și sezonului anului. Iar drepturile maritale, cunoscute și ca drepturi conjugale, însemnau relații intime, afecțiune fizică și bunătate decentă. Mai mult, rabinii precizau clar că sexul trebuia să fie plăcut și intim. Violul conjugal nu era permis.
În cartea sa, Divorț și recăsătorire în Biblie, David Instone-Brewer scrie: „Nu există evidențe de dispute între rabini cu privire la oricare dintre aceste motive de divorț bazate pe Exodul 21, cu excepția unor chestiuni de detaliu. Rabinii din acea vreme aveau dezbateri cu privire la durata de timp prin care ar putea fi definit abuzul emoțional, dar principiile par să fi fost universal acceptate încă de la o dată foarte timpurie. Cel puțin din vremea lui Isus, era cunoscut că cele trei obligații din Exodul 21:10-11 puteau constitui baza unei cereri de divorț.” În plus, aceste trei condiții au fost menționate și în Noul Testament în Efeseni 5:25–33, unde soții erau instruiți să-și iubească soțiile în același mod în care Cristos a iubit biserica, la fel ca pe trupurile lor sau ca pe ei înșiși, să le hrănească și să le prețuiască:
Efeseni 5:25–33 (NTR)25 Soţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea,26 ca s-o sfinţească curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt,27 pentru a Şi-o înfăţişa în toată slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără cusur.28 La fel trebuie să-şi iubească şi soţii soţiile, şi anume ca pe trupurile lor. Cel care-şi iubeşte soţia se iubeşte pe sine.29 Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi are grijă de el, aşa cum face şi Cristos pentru Biserică.30 Căci noi suntem mădulare ale trupului Său, („carne din carnea Lui şi os din oasele Lui“).31 „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar cei doi vor deveni un singur trup.“32 Taina acesta este mare – mă refer la Cristos şi la Biserică.33 Totuşi, fiecare dintre voi trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul.
Revenind la Vechiul Testament, să vorbim despre modul în care era tratată o femeie capturată în timpul unei bătălii. Dacă un bărbat lua ca soție o captivă, ceea ce însemna că ea nu era nici măcar evreică, trebuia să-i facă onoarea de a o lăsa să plângă înainte de a se culca cu ea. Ca soție, ea trebuia să fie tratată corespunzător. Legea lui Moise cerea divorțul în cazurile în care un bărbat încerca să-și aducă soția la statut de sclavă sau să o vândă. El trebuia să o lase să plece și să-i dea libertatea de a se căsători cu altcineva dându-i un certificat de divorț. Soțul nu putea să o trateze pe această femeie așa cum dorea, ori era o soție cu drepturi, ori trebuia eliberată:
Deuteronom 21:10–14 (NTR)10 Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi Domnul, Dumnezeul tău, ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri,11 dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soţie.12 S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile,13 să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea; tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie.14 Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.
Să ne uităm la un alt exemplu din Deuteronom 24:1–2, în care Dumnezeu îl protejează pe soțul trădat, dar nu distruge pe soția indecentă sau imorală:
Deuteronom 24:1–2 (NTR)1 Când un bărbat se va căsători cu o femeie și, la un moment dat, ea nu va mai găsi bunăvoință înaintea lui, deoarece acesta a descoperit ceva rușinos la ea, când el îi va scrie o scrisoare de despărțire, i-o va da în mână și o va alunga din casa lui,2 iar ea va pleca din casa acestuia și va deveni soția altui bărbat.
În acest caz, un bărbat divorțează de soția sa indecentă dându-i un certificat de divorț și alungând-o din casa lui. Fiind de așteptat ca ea să se recăsătorească, un certificat de divorț îi permitea aceasta. Instone-Brewer spune: „Era cel mai valoros document pe care putea să-l dețină o femeie, deoarece îi dădea dreptul să se recăsătorească. Fără el, ea ar fi fost sub amenințarea constantă a fostului ei soț, care putea pretinde la o dată ulterioară că este încă căsătorită cu el și astfel, o putea acuza de adulter.” Concluzia este că recăsătorirea pentru ambele părți – atât cei vinovați cât și cei nevinovați – era acceptabilă. Căsătoria era atât un drept fundamental, cât și o obligație în societatea antică.
Acum este timpul să conectăm acest pasaj din Deuteronom 24:1-2 cu ceea ce am spus mai devreme despre Isus afirmând că imoralitatea sexuală sau adulterul este singurul motiv valabil pentru divorț. Pe vremea lui Isus, unii rabini susțineau că au găsit o breșă în Deuteronom 24:1 pentru bărbații care doreau să-și părăsească soțiile din orice motiv, unele chiar foarte banale, cum ar fi arderea unei mâncări. Așadar, era o dezbatere intensă între două interpretări ale acestui pasaj din Vechiul Testament. Controversa era următoarea: „Are voie un bărbat să divorțeze de soția sa din ‘orice motiv’ (‘orice cauză’)” ? Era o problemă pentru că bărbații doreau să divorțeze într-o instanță de judecată care le favoriza interesele. Și existau două curente sau școli de gândire: (1) școala evreiască a lui Shammai și (2) școala evreiască a lui Hillel. Școala lui Shammai avea cele mai dure reguli cu privire la divorț. Ei credeau că Deuteronom 24:1 însemna că un bărbat nu trebuia să divorțeze de soția sa, decât dacă găsea în ea o chestiune de indecență. Ei credeau că acest pasaj vorbea în mod specific despre adulter. Ei credeau, de asemenea, în Legea lui Moise că încălcarea contractului marital (hrană, îmbrăcăminte și dragoste) reprezenta și acesta un motiv valid pentru a deschide divorț. Școala lui Shammai era cea care proteja femeile de divorțuri nedrepte. Să comparăm acum aceasta cu școala evreiască a lui Hillel, care avea cele mai relaxate reguli privind despărțirea în căsătorie. Ei credeau că Deuteronom 24:1 însemna că un bărbat putea divorța de soția sa din orice motive, de exemplu, pentru orice lucru care i se părea lui inacceptabil. Ei numeau aceasta „orice cauză”. Acest verset a deschis ușa divorțului indiferent de temei, similar cu cele din ziua de astăzi de tip „nimeni nu-i de vină” sau cel de tip „diferențe ireconciliabile”. De asemenea, ei credeau, ca și cealaltă școală de gândire, că încălcarea contractului marital (hrană, îmbrăcăminte și dragoste) din Deuteronom 21 era de asemeni un motiv acceptabil. Cu toate acestea, punctul lor de vedere făcea femeile vulnerabile la căsătorii rupte pe nedrept. Așadar, în Matei 19:3, când fariseii au venit la Isus și L-au întrebat dacă are voie un bărbat să divorțeze de soția sa din orice motiv, de fapt aceștia Îl testau să vadă care este poziția Lui cu privire la Deuteronom 24:1 și cu care școală de gândire se aliniază. De fapt, Biblia chiar spune în Matei 19:3 că ei Îl testau. Fariseii erau geloși pe popularitatea lui Isus și doreau să-L prindă în capcană. Apropo, merită menționat aici că există o altă versiune a acestei întrebări, într-o relatare paralelă a aceleiași situații în Marcu 10:2, unde lipsesc cuvintele „din orice motiv”. În pasajul din Marcu, întrebarea suna pur și simplu așa: „Are voie un bărbat să divorţeze de soţia lui?” Însă, versiunea lui Marcu, așa cum este scrisă, nu are sens pentru că știm deja că Legea lui Moise din Biblie permitea divorțul, uneori chiar îl poruncea, iar legea evreiască specifica și condițiile. Oricine din vremea lui Isus știa că acesta este permis și cum ar fi acesta admisibil. Așadar, putem concluziona cu destulă certitudine că relatarea lui Marcu se referea la aceeași problemă din Deuteronom 24:1, dar cea a lui Matei este mai explicită. Ca răspuns la întrebarea fariseilor, Isus le sugerează mai întâi să se întoarcă înapoi în timp și să se gândească la scopul inițial al lui Dumnezeu în căsătorie, exprimat în Geneza 2:24:
Geneza 2:24 (NTR)24 De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.
Apoi Isus adaugă:
Marcu 10:8–9 (NTR)8 iar cei doi vor deveni un singur trup.“ Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup!9 Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!
Isus spune că, de la început, Dumnezeu a intenționat căsătoria să fie pentru tot restul vieții, monogamă și cu niște obligații în ochii lui Dumnezeu. El afirmă clar de ce aceasta este un angajament pe viață pe care niciunul dintre soți nu ar trebui să-l încalce. Nu este doar un acord temporar. Scopul căsătoriei a fost ca doi oameni să crească împreună în dragoste și angajament, astfel încât să devină un singur trup. Însă nu acesta este răspunsul pe care îl căutau fariseii, așa că liderii religioși ripostează și întreabă mai departe în Matei 19:7: „Atunci de ce a poruncit Moise să-i dea femeii un certificat de divorț și să rupă căsătoria” ? Isus a răspuns: „Din cauza împietririi inimii voastre, Moise v-a îngăduit să divorţaţi de soţiile voastre; dar de la început nu a fost așa. Și vă spun că oricine își lasă nevasta, cu excepția curviei, și se căsătorește cu o altă femeie, săvârșește adulter”. Isus îi învață că divorțul nu este idealul lui Dumnezeu, dar El este de acord cu Legea lui Moise, că uneori acesta este necesar din cauza „împietririi inimii”. Să observăm că El nu a interzis „certificatul de divorț”, un document de care era nevoie pentru ca femeile să se poată recăsători și, de asemenea, El s-a aliniat cu Școala lui Shammai cu privire la interpretarea pasajului din Deuteronom 24:1, că aceasta însemna adulter și nu „orice cauză”. În Biblie, conceptul de „împietrire a inimii” se aplica persoanei care nu se pocăia și putem deduce din aceasta că persoana în cauză încălcase cel puțin unul dintre legămintele privitoare la căsnicie, în mod repetat. Termenul „inimă împietrită” nu se aplică victimelor comportamentului celor cu inima împietrită. Nu se referă la persoana care a decis să plece din cauza comportamentului abuziv sau infidel sau neglijent.
În Matei 5:31-32, Isus a abordat aceeași problemă din Deuteronom 24:1, deoarece versetul 31 citează exact același pasaj din Vechiul Testament. Dacă este să facem un rezumat, când Isus a spus în cele trei pasaje (Matei 5:31-32; Matei 19:3-9 și Marcu 10:2-12) că adulterul este singurul motiv acceptabil pentru divorț, El nu a trasat un principiu general valabil care ar exclude orice alte motive valide pentru despărțire, ci El a definit concret termenul de indecență sau motivul indecenței din Deuteronom 24:1 și în acel context a exclus toate celelalte motive banale de divorț pe care conducătorii religioși încercau să le introducă în text.
În continuare, să analizăm însăși definiția și semnificația legământului de căsătorie. Căsătoria ar trebui să fie un angajament pe viață de iubire, îngrijire și bunătate, așa cum am văzut în Efeseni 5. Dar ce facem dacă se întâmplă exact invers? Dacă una din părți nu își respectă jurământul, dacă el sau ea au încălcat deja legământul, au „divorțat” deja într-un fel sau altul de soț sau soție, atunci cealaltă parte este liberă să plece. Justin Holcomb, un pastor și profesor de teologie și apologetică la seminarul de teologie ”Gordon-Conwell Theological Seminary” și la seminarul de teologie reformată ”Reformed Theological Seminary”, spune: „Atunci când un om decide să fie abuziv, el încalcă legământul. Un bărbat abuziv își pierde dreptul de a rămâne căsătorit.”
Probabil că ți-ai dat seama deja ce vreau să spun. Pe baza a ceea ce am văzut până acum, crezi că Dumnezeu este o zeitate cu inima rece care crede că orice îți face soțul tău sau soția ta este bine și chiar nu-i pasă dacă ești abuzat(ă) sau neglijat(ă)? Nu, acesta nu este Dumnezeul Bibliei! Dacă punem cap la cap toate aceste trei principii – dragostea lui Dumnezeu în comparație cu dreptatea Sa în Biblie, protecția lui Dumnezeu față de cei vulnerabili și însăși definiția căsătoriei – putem concluziona cu certitudine că divorțul în cazul abuzului fizic sau emoțional este acceptabil din punct de vedere biblic și NU ESTE CONSIDERAT UN PĂCAT. Același lucru este valabil și pentru recăsătorirea în acele cazuri. Desigur, ar trebui folosită mai întâi orice altă cale pentru a evita despărțirea (de exemplu consilierea creștină sau pastorală), dar dacă abuzul nu se oprește, poți să-L iubești pe Dumnezeu și să deschizi divorț, iar El te va iubi în continuare. Dacă ai nevoie de acesta pentru a-ți salva viața și sănătatea mintală, Dumnezeu va fi de partea ta. Da, chiar și dacă soțul care abuzează este un credincios și nu a fost infidel prin adulter, dar continuă să abuzeze soția sau copiii, divorțul și recăsătorirea nu sunt păcate înaintea lui Dumnezeu pentru victimele abuzului.
Perspectiva “Nici un divorț nu este acceptabil”
În ciuda multitudinii de dovezi scripturale că divorțul nu este păcat în cele trei cazuri pe care tocmai le-am analizat (imoralitate sexuală, plecarea partenerului necredincios și abuz fizic sau emoțional), există totuși unii lideri spirituali în trupul lui Cristos care nu țin cont de aceste argumente, susținând că în Biblie nu există niciun motiv acceptabil pentru despărțire. Acest punct de vedere se bazează pe interpretarea lor a textului din Maleahi 2:16, unde spune că Dumnezeu urăște divorțul și Marcu 10:9, unde spune că ceea ce El a unit, nimeni să nu separe. Susținătorii acestui punct de vedere sugerează că un ucenic cu adevărat credincios al lui Cristos nu ar divorța niciodată, indiferent de motiv. Însă, prin atitudinea lor, ei pun presiune pe soțul sau soția abuzată, trădată sau neglijată să rămână într-o căsătorie și să o îndure până la moarte.
În primul rând, este esențial să vedem că Dumnezeu Însuși este ca o persoană „divorțată”. În Ieremia 3:8, El îi dă lui Israel un certificat de divorț, cu alte cuvinte, Dumnezeu s-a despărțit de Israel:
Ieremia 3:8 (BTF2015)8 Și am văzut că, după ce pentru toate motivele prin care Israelul decăzut a comis adulter, am alungat-o și i-am dat un act de divorț; totuși perfida ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci a mers și de asemenea a făcut pe curva.
Cineva ar putea argumenta că Dumnezeu nu a fost chiar unit cu Israel în același mod în care un bărbat este căsătorit cu o femeie, dar împotriva acestui lucru s-ar putea argumenta și că relația de legământ pe care El o avea cu Israel era mult mai puternică și mult mai plină de obligații decât relația împărtășită între un soț și o soție. Unii ar putea spune, de asemenea, că era în regulă ca Dumnezeu să divorțeze de Israel din cauza numeroaselor ei acte de infidelitate față de El, căci acestea sunt singura bază pe care divorțul este permis (Matei 19:9). Desigur, Isus spune că singurul motiv pentru această excepție era din cauza împietririi inimii oamenilor (Matei 19:8). În mod ideal, nici măcar infidelitatea conjugală nu ar trebui să ducă la divorț, deoarece, în ochii lui Dumnezeu, uniunea căsătoriei ține atâta timp cât trăiesc ambii soți. Acest lucru este și mai adevărat pentru Dumnezeu, a cărui răbdare și îndelungă răbdare sunt aproape fără limite. Cu toate acestea, limita a fost întrecută și El a dat lui Israel un certificat de divorț. Deci, putem spune că Dumnezeu este ca o persoană „divorțată”.
În continuare, să analizăm Maleahi 2:16, unde se presupune că este scris că Dumnezeu urăște orice fel de despărțire în căsătorie. Acest verset este foarte influent și îi ține pe creștinii, ale căror vieți și sănătate mintală sunt în pericol, prinși în căsniciile lor distructive. Pare că el le spune soților sau soțiilor credincioase că nu există nicio cale de ieșire decât moartea și că sunt prinși în capcană pentru tot restul vieții. Această interpretare duce la depresie, sinucidere, violență domestică și uciderea multor soți fideli. Îl citează Biblia pe Dumnezeu spunând: „Eu urăsc orice divorț sau orice despărțire în căsătorie”? Nu! Traducerea acestui verset din limba ebraică veche în engleză și română este incorectă. Cele mai vechi Biblii engleze (Wycliffe, Geneva, Bishops și the Great Bible) nu l-au tradus prin „Eu urăsc divorțul” sau „Dumnezeu urăște divorțul”. Și nici cele mai recente trei traduceri ale Bibliei în engleză (NIV, ESV și HCSB). Maleahi
2:16 a fost scris cu aproximativ 500 de ani înainte de vremea lui Cristos. În primii 2100 de ani de traducere a Bibliei (din aproximativ anul 500 î.Hr. până în 1600 d.Hr.), nicio traducere a Bibliei nu a spus: „Urăsc divorțul” sau „Dumnezeu urăște divorțul”. Întregul context din Maleahi capitolele 1 și 2 este mustrarea usturătoare a lui Dumnezeu asupra ipocriților care au manifestări uimitoare de loialitate față de Domnul, dar în realitate Îl înșeală. Apoi Dumnezeu spune că nu le răspunde rugăciunilor din cauza a cât de rău se poartă cu soțiile lor. Acest verset nu vorbește despre mânia lui Dumnezeu împotriva divorțului în general, ci despre mânia Lui față de soții ipocriți, infideli și violenți care își părăsesc soțiile fără o cauză dreaptă. Textul ebraic nu spune „Urăsc divorțul”, mai degrabă, o traducere mai corectă din ebraică în engleză a acestei părți o putem găsi în Noua Versiune Internațională (NIV) a Bibliei (traducerea din engleză în română este a mea):
Maleahi 2:15b-16 (NIV)15 … Așa că vegheați și nu fiți necredincioși soției tinereții voastre.16 “Bărbatul care își urăște soția și divorțează de ea,” zice Domnul, Dumnezeul lui Israel,” o brutalizează pe cea pe care ar trebui să o protejeze,” zice Domnul Atotputernic. Așa că vegheați, și nu fiți necredincioși.
Aceleași versete sunt traduse în English Standard Version (ESV) în felul următor (traducerea din engleză în română este a mea):
Maleahi 2:15b–16 (ESV)15 … Așa că păziți-vă în duhul vostru și nu fiți necredincioși soției tinereții voastre.16 “Pentru că bărbatul care nu își iubește soția, ci divorțează de ea,” zice Domnul, Dumnezeul lui Israel,” își acoperă haina cu violență,” zice Domnul oștirilor. Așa că păziți-vă în duhul vostru, și nu fiți necredincioși.
Traducerea Holman Christian Standard Bible a Bibliei publicată de Lifeway (de factură baptistă), a interpretat acest verset în felul următor (traducerea din engleză în română este a mea):
Maleahi 2:15b–16 (HCSB)15 …Așa că păziți-vă pe voi înșivă cu atenție, şi nu acţionați într-un mod trădător împotriva soţiei tinereţii voastre.16 “Dacă cineva își urăște soția și divorțează de ea, ” spune Domnul Dumnezeul lui Israel, “acesta își acoperă veșmintele cu nedreptate,” zice Domnul Oștirilor. De aceea, păziți-vă pe voi înșivă cu atenție și nu acționați într-un mod trădător.
Din păcate, nici una din traducerile românești existente ale Bibliei nu au tradus în felul acesta Maleahi 2:16, însă cine citește întregul context din Maleahi 2:15b-16 în orice traducere românească și vrea să înțeleagă, își va da seama că Dumnezeu se referă exact la același lucru pe care l-am explicat mai sus.
Maleahi 2:15b-16 (NTR)15 …Deci păziţi-vă în duhul vostru şi nici unul dintre voi să nu fie necredincios soţiei tinereţii sale!16 „Căci Eu urăsc divorţul, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. Eu urăsc pe cel ce se acoperă cu violenţă cum se acoperă cu o haină“, zice Domnul Oştirilor. Deci păziţi-vă în duhul vostru şi nu fiţi necredincioşi!
Dumnezeu nu este împotriva oricărei despărțiri în căsătorie, El este împotriva divorțului trădător, a aceluia în care persoana care încalcă jurământul își abandonează partenerul credincios. Dumnezeu este, de asemenea, împotriva tratamentului nemilos al soțiilor, cum ar fi abuzul, abandonul, neglijența și exploatarea, așa cum am văzut deja. Întregul pasaj este despre încălcarea promisiunilor, iar ura lui Dumnezeu față de divorț se concentrează asupra celor care încalcă legământul marital prin lucruri rele și fapte trădătoare. Să observăm concluzia lui Dumnezeu de la sfârșitul versetului 16: „Așadar, păziți-vă în duhul vostru și nu fiți necredincioși”. Dumnezeu nu spune: „Nu divorțați din niciun motiv”. De fapt, vedem în Ezra 9-10 pe israeliții care se întorc din exil și fac jurăminte înaintea lui Dumnezeu să divorțeze de soțiile lor străine. El înțelege desfacerea unei căsnicii, atunci când este justificată și, deoarece Dumnezeu urăște trădarea față de soții, putem concluziona următorul lucru: Nu divorțul este dovada decăderii morale în societate, ci tolerarea căsătoriilor abuzive. Despărțirea este doar un simptom al ”bolii” și nu rădăcina problemei.
Cum rămâne cu Marcu 10:9, unde spune că ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni să nu despartă? În primul rând, cred că putem fi de acord că nu în toate căsătoriile El este Cel care i-a unit pe cei doi. Uneori, două persoane se căsătoresc, fără măcar să-L întrebe pe Dumnezeu despre aceasta, datorită poftei, presiunii sociale sau poate datorită presiunii părinților. În al doilea rând, Isus a citat Geneza
2:24 unde Dumnezeu a spus, înainte de căderea omului, că omul își va părăsi tatăl și mama și se va lipi de soția sa și vor fi un singur trup. Și da, acesta a fost scopul intenționat pentru căsătorie ca cei doi să nu se despartă niciodată și acel ideal rămâne valabil și astăzi. Cuplurile, în special cele creștine, de la bun început nu ar trebui să conceapă ideea de a se despărți vreodată. În caz de probleme, ei ar trebui să încerce întotdeauna să obțină ajutor și să încerce orice altă opțiune de rezolvare a diferitelor conflicte, cu excepția divorțului. Cu toate acestea, uneori, el rămâne ultima soluție. Dacă aruncăm o privire mai sus la versetul 16 din același capitol din Geneza 2, vedem, de asemenea, că Dumnezeu poruncește și următorul lucru omului înainte de cădere: „Din orice pom al grădinii poți mânca cu plăcere; dar din pomul cunoașterii binelui și a răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu siguranță vei muri”. În acest caz, idealul și intenția lui Dumnezeu de la început au fost ca omul să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și a răului și să moară. A ascultat omul de porunca Lui? Nu! Ce a făcut Dumnezeu atunci? L-a lăsat să moară pentru totdeauna? Desigur că nu! El a început imediat să lucreze la o cale de salvare a omului din această situație dificilă. Același lucru este valabil și pentru divorț. Nu este prima opțiune a lui Dumnezeu, dar dacă se întâmplă, El va fi întotdeauna implicat în procesul de restaurare a celor afectați de separare.
Divorțul care este păcat, dar nu de neiertat
Acum, este adevărat că în trupul lui Cristos sunt mulți astăzi care tratează în mod ușuratic căsătoria și își părăsesc soții sau soțiile din motive greșite. Biblia este clară că acest tip de divorț este păcat. Totuși, acest păcat este de neiertat? Persoanele divorțate sunt condamnate pe viață și eternitate? Răspunsul este un „NU” incontestabil, acest păcat nu este de neiertat. Dumnezeu iartă divorțul chiar și atunci când nu are motive întemeiate. Dacă ai făcut asta, există har și iertare pentru tine. De obicei, divorțul este evidențiat ca fiind mult mai rău decât alte păcate, deoarece se crede că este ceva rău de care oamenii nu se pot pocăi în mod corespunzător, pentru că dacă rup căsnicia și apoi își cer iertare de acel păcat, ei rămân totuși despărțiți. Păcatul rămâne încă acolo. Din acest motiv, oamenii cred că divorțul este de neiertat, deoarece nu se pot pocăi niciodată în mod corespunzător.
Însă chiar și divorțul sau recăsătorirea au loc la un moment dat în timp și amândouă aceste păcate au fost îndepărtate de sângele lui Isus. Dacă mergem pe aceeași linie de gândire, și uciderea unei alte persoane este un păcat care rămâne și nu mai poate fi rectificat chiar și dacă persoana vinovată și-a cerut iertare. La fel, femeia prinsă în preacurvie și iertată de Isus, nu mai putea da timpul înapoi să anuleze fapta făcută. Însă Isus Și-a vărsat sângele pe cruce pentru a ne șterge toate păcatele. Tâlharul de pe cruce a fost iertat pe loc fără a mai da înapoi tot ce a furat. Dumnezeu nu are o urnă cu greșelile de care creștinii pot fi iertați și altă urnă cu cele de care nu pot fi iertați. Isus aplică divorțului aceeași iertare ca și minciunii, evaziunii fiscale sau oricărui alt păcat. În momentul în care ai fost mântuit, identitatea și natura ta s-au schimbat, ai primit iertarea completă și totală a tuturor fărădelegilor tale. Singurul păcat de neiertat din Biblie este hula împotriva Duhului Sfânt, care în contextul lui Matei 12:22-32 însemna respingerea Evangheliei, deoarece fariseii confundau lucrarea eliberării sau a salvării făcute de Duhul Sfânt cu lucrarea Satanei, respingând astfel Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Practic, singurul păcat de neiertat este respingerea Evangheliei și rămânerea în starea de necredincios. Nu îți vei pierde mântuirea din cauza divorțului.
Recăsătorirea după divorț
O ultimă întrebare ar putea apărea în mintea ta, mai ales dacă ești divorțat(ă), și poate nu din motivele corecte aprobate de Biblie: “Pot să mă recăsătoresc dacă am divorțat”? Da, mai ales în acele cazuri de divorț valid din punct de vedere biblic, ești liber(ă) în Cristos să te căsătorești din nou. Dar, chiar și dacă ai divorțat din alte motive, din moment ce toate păcatele ți-au fost iertate, ești liber(ă) să te recăsătorești și să-ți refaci viața. Însă, dacă nu ai reușit să-ți salvezi căsnicia prima dată, te-aș încuraja să te asiguri că nu te grăbești să te căsătorești din nou. Dacă o faci, asigură-te că el sau ea sunt credincioși în Cristos. Asigură-te că sunt calzi (sau calde), iubitori (sau iubitoare) și onorabili (sau onorabile). De fapt, înainte de a te recăsători, trebuie mai întâi să fii sigur(ă) că îți găsești fericirea și bucuria în Isus. Nu te aștepta să obții toate acestea de la un soț sau o soție. Dacă o faci, vei ajunge dezamăgit(ă) de fiecare dată. Și mai presus de toate, nu uita niciodată că și noul partener este om, probabil și el te va jigni, iar aceasta doare. Capacitatea noastră de a ne ierta soții sau soțiile îmbunătățește foarte mult calitatea căsniciei noastre. Voi încheia această secțiune cu o concluzie: Dacă ești căsătorit(ă), atunci rămâi căsătorit(ă), dacă poți, pentru că aceasta este inima lui Dumnezeu. Dacă totuși nu poți, El nu te va pedepsi, nu îți va ignora rugăciunile și nu îți va refuza binecuvântările. Nu ești binecuvântat(ă) din cauza bunătății tale, ci datorită bunătății LUI. Tu încă rămâi neprihănirea Lui Dumnezeu în Cristos și păcatele tale sunt rezolvate. Dar, mai presus de toate, dacă ești căsătorit(ă) atâta timp cât depinde de tine, fă căsătoria să-L reflecte pe Isus. Fii iertător (iertătoare), iubitor (iubitoare) și bun (bună). Isus este dragoste!
Concluzie
Credincioșii pot să abuzeze de această învățătură eliberatoare? Da, desigur! Cu toate acestea, cei care fac asta, de obicei o fac și în alte domenii și nu le pasă atât de mult dacă divorțul sau recăsătorirea sunt, sau nu, păcat. De obicei, ei sunt cei asupritori și infideli care sunt interesați să iasă fără vină dintr-o căsnicie pe care nu o mai doresc. În cazul lor, mă îndoiesc că sunt cu adevărat născuți din nou. În același timp, există și creștini care Îl iubesc pe Dumnezeu și trec prin situații abuzive și dureroase dar rămân legați de o învățătură greșită și nu sunt capabili să-și împlinească destinul pentru care au fost creați. Ei sunt cei care au nevoie să audă acest mesaj de har. E corect să ne ferim să spunem poporului lui Dumnezeu, în special celor abuzați și victimelor, adevărul despre divorț și recăsătorire doar pentru că unii ar putea abuza de acest mesaj? Cu siguranță că nu! Apostolul Pavel a fost confruntat cu aceeași dilemă și întrebare în Romani 6, când a predicat harul și siguranța mântuirii: „Să continuăm să păcătuim pentru ca harul să se înmulțească?” Pavel a spus: „Cu siguranță că nu! Cum am putea noi cei care am murit față de păcat să mai trăim în el?” Faptul că unii oameni abuzau de mesajul harului nu l-a împiedicat pe Pavel să continue să-l predice și nu ar trebui să ne oprească nici pe noi, deoarece pentru cei născuți din Dumnezeu, mesajul harului este secretul real al libertății lor în Cristos.