Pe Bune

Corina Şuteu şi-a început cariera drept critic de teatru în România și spune că a fost întotdeauna atrasă de felul în care artele îți permit să lucrezi mereu la ceva nou. În 1995, a devenit director al Masteratului în management cultural de la Dijon. Spune că a acceptat acest post fără vreo plasă de siguranță și că i-a luat cinci-șase ani să se adapteze culturii franceze. După 11 ani de locuit în Franța, a decis să accepte propunerea de a fi director al Institutului Cultural Român din New York. Deși evenimentul cunoscut sub numele de Poneiul Roz a fost un moment greu, care a condus la demisia din ICR, spune că a avut și efecte pozitive pentru, că pregătit-o să gestioneze mai bine crizele din Ministerul Culturii. Despre experiența ca ministru al Culturii spune că a fost cea mai traumatică perioadă din carieră, pentru că a fost o trezire la realitate în legătură cu domeniul căruia i-a dedicat mulți ani din carieră. După 35 de ani de muncă non-stop, Corina Șuteu spune că acum se află pentru prima dată într-un moment de pauză, în care nu mai gonește către un proiect nou sau o provocare nouă. Acum se gândește mai mult la importanța artei pentru societatea largă și la cum ne putem întoarce cu toții la substanța lucrurilor.

Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.

Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent producție: Elena Văduva.
Muzică adițională: Gillicuddy – Springish; Gillicuddy – Adventure, Darling.

Show Notes

Corina Şuteu şi-a început cariera drept critic de teatru în România și spune că a fost întotdeauna atrasă de felul în care artele îți permit să lucrezi mereu la ceva nou. În 1995, a devenit director al Masteratului în management cultural de la Dijon. Spune că a acceptat acest post fără vreo plasă de siguranță și că i-a luat cinci-șase ani să se adapteze culturii franceze. După 11 ani de locuit în Franța, a decis să accepte propunerea de a fi director al Institutului Cultural Român din New York. Deși evenimentul cunoscut sub numele de Poneiul Roz a fost un moment greu, care a condus la demisia din ICR, spune că a avut și efecte pozitive pentru, că pregătit-o să gestioneze mai bine crizele din Ministerul Culturii. Despre experiența ca ministru al Culturii spune că a fost cea mai traumatică perioadă din carieră, pentru că a fost o trezire la realitate în legătură cu domeniul căruia i-a dedicat mulți ani din carieră. După 35 de ani de muncă non-stop, Corina Șuteu spune că acum se află pentru prima dată într-un moment de pauză, în care nu mai gonește către un proiect nou sau o provocare nouă. Acum se gândește mai mult la importanța artei pentru societatea largă și la cum ne putem întoarce cu toții la substanța lucrurilor. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Gillicuddy – Springish; Gillicuddy – Adventure, Darling. ★ Support this podcast ★

What is Pe Bune?

Pe Bune este un podcast produs de revista DoR. Gazda emisiunii este Andreea Vrabie.

Fiecare episod prezintă povestea de viață a unui om creativ, cu toate problemele, momentele de îndoială, fricile și bucuriile pe care le trăiești atunci când faci ceva în care crezi.

Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank.

Temă muzicală: Alex Turcu.
Sound design: Horia Baldea.
Asistent producție: Alina Șincu.
Identitate vizuală: Ioana Șopov.