În acest episod Cristian Lupșa, editorul DoR, vorbește despre cum iese echipa DoR transformată din perioada de stare de urgență, ce înseamnă această schimbare pentru munca pe care o facem și cum a avut ea loc.
DoR a trecut prin mai multe transformări în 11 ani de când există, dar Cristi spune că simte că cea de acum este cea mai importantă, pentru că ea s-a petrecut în timp real ca reacție la o criză externă și producând jurnalism care să răspundă la nevoile cititorilor în această criză, prin Jurnalul de pandemie, un newsletter zilnic început pe 14 martie, și peste 70 de texte publicate în două luni. Iar asta a condus la o nevoie de reorganizare a echipei la finalul stării de urgență și redirecționare a eforturilor în perioada următoare către ceea ce știm să facem cel mai bine: să spunem povești umane care aduc context și compasiune. Schimbarea, mai ales în urma unei crize, vine la pachet cu multe semne de întrebare, așa că am vrut să auzim cum se raportează Cristi, în calitate de manager, la incertitudine și ce întrebări își pune în legătură cu viitorul DoR și al organizațiilor similare.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs și Samsung România, companii care cred în puterea minților creative.
Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent de producție: Alina Șincu.
Muzică adițională: Blue Dot Sessions – Rodney Skopes; Blue Dot Sessions – Building the Sled.
Pe Bune este un podcast produs de revista DoR. Gazda emisiunii este Andreea Vrabie.
Fiecare episod prezintă povestea de viață a unui om creativ, cu toate problemele, momentele de îndoială, fricile și bucuriile pe care le trăiești atunci când faci ceva în care crezi.
Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank.
Temă muzicală: Alex Turcu.
Sound design: Horia Baldea.
Asistent producție: Alina Șincu.
Identitate vizuală: Ioana Șopov.