Redescoperă Evanghelia

În acest mesaj se vorbește despre autoritatea spirituală a credinciosului în locurile cerești.

#AutoritateSpirituala #AutoritateaCredinciosului #LuptaSpirituala

Show Notes

Autoritatea spirituală a credinciosului

Cele trei târâmuri
Există 3 tărâmuri în care sunt implicați credincioșii: 
  1. 1. Tărâmul fizic, vizibil și pământesc (sau primul cer) – guvernele lumii, structurile politice, toate sistemele și culturile aparțin acestui tărâm.
  2. 2. Tărâmul spiritual, invizibil și demonic (sau al doilea cer) – aici avem autorități spirituale demonice care sunt în  spatele structurilor de autoritate, a culturilor și sistemelor pământești. Acestea au autoritate peste tărâmul fizic și îl influențează. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim super conștienți de diavolul și să credem că sub orice piatră există un demon.
  3. 3. Tărâmul spiritual, invizibil și dumnezeiesc (sau cel de-al treilea cer) – aici se află tronul lui Dumnezeu împreună cu toți îngerii și structurile de ierarhie ale îngerilor.

Ordinea corectă în lupta spirituală
Mulți creștini când vorbesc despre lupta spirituală și autoritatea spirituală spun că trebuie să cunoaștem principalitățile spirituale cu care avem de a face și rangurile din lumea demonică (demonii cu putere și autoritate mai mică, demoni cu autoritate mai mare, etc.). Ei spun că trebuie să-ți cunoști bine dușmanul înainte de a te angaja în luptă spirituală. Și cu toții cred că avem exemple de oameni și de mijlociri în rugăciune ciudate pentru orașe, care implică tot felul de simboluri materiale. Acești oameni încep învățătura lor de la premisa ”cunoaște-ți adversarul” și se concentrează foarte mult pe lumea demonică. Însă aceasta este o abordare greșită pentru creștinii născuți din nou. Da, ar trebui să-ți cunoști dușmanul, dar înainte de asta trebuie să știi 3 lucruri: 

  1. 1. Cine ești tu cu adevărat în Cristos
  2. 2. Cui aparții
  3. 3. Ce posezi sau ce ai

Adevărata luptă spirituală a credinciosului se dă între cele două urechi (adică la minte), nu direct cu forțele spirituale demonice. Da, trebuie să-ți cunoști adversarul, dar numai în relație cu cele 3 lucruri pe care trebuie să le știi și să le asimilezi ca și realitatea ta normală adânc în inima ta. Orice învățătură despre autoritate și luptă spirituală trebuie să înceapă cu aceste 3 concepte și cu asimilarea lor la nivel de minte subconștientă. Haideți să citim Efeseni 6:12:

Efeseni 6:12 (NTR)
12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.

Aici apostolul Pavel vorbește în detaliu despre principalitățile și ierarhiile demonice. Însă haideți să observăm în ce capitol din cartea Efeseni se află acest verset. E în capitolul 6 al cărții care e ultimul capitol din Efeseni. La versetul 10 din același capitol, Pavel folosește expresia: ”În final, fraților...” sau ”Încolo, fraților...” sau ”În cele din urmă, fraților...”. Acesta nu este primul lucru pe care Pavel îi învață pe Efeseni despre lupta spirituală. Haideți să citim și Efeseni 1:19-23 să vedem cu ce începe Paveldiscuția despre autoritate și luptă spirituală:

Efeseni 1:19-23 (NTR)
19 și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, 
20 pe care a desfășurat‑o în Cristos când L‑a înviat dintre cei morți și L‑a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, 
21 mai presus (sau cu mult deasupra) de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 
22 El I‑a supus toate lucrurile sub picioare și L‑a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, 
23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care umple totul în toți.

După cum vedeți, Pavel începe în capitolul 1 din Efeseni prin a vorbi despre nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu care L-a înviat pe Cristos și L-a poziționat la dreapta puterii lui Dumnezeu, acordându-i un rang de autoritate cu mult deasupra oricărei alte autorități spirituale din locurile cerești. Apoi, Pavel continuă discuția despre lupta spirituală la capitolul 2 din Efeseni, afirmând că TOT ce are Cristos (adică sfera lui de autoritate) avem și noi credincioșii:

Efeseni 2:6 (NTR)
6 El ne‑a înviat împreună cu Cristos și ne‑a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus,

Un alt lucru extraordinar pe care îl putem observa la Efeseni 1:22 este că TOATE lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos PENTRU BISERICĂ. Cristos este constituit din Isus (Capul) și Biserica (trupul Lui). Este un tot unitar indestructibil și indivizibil. Efeseni 5:30 ne spune că noi suntem os din oasele Sale și carne din carnea Sa. Dacă toate lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos, iar Biserica este trupul Lui, ce înseamnă acest lucru pentru noi credincioșii? Înseamnă că toate lucrurile sunt și sub picioarele noastre. 

Deci, Pavel incepe la Efeseni capitolele 1 și 2 să descrie autoritatea și puterea lui Cristos și a noastră, a Bisericii, iar apoi în capitolul 3 versetul 10, el descrie scopul acestei conferiri de autoritate, acela de a guverna peste al doilea tărâm:

Efeseni 3:10 (NTR)
10 astfel încât, conducerilor și autorităților din locurile cerești (din al doilea tărâm), să li se facă cunoscut ACUM, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

La fel și 1 Ioan 3:8 descrie scopul mainfestării lui Cristos în noi, acela de a distruge lucrările celui rău:

1 Ioan 3:8 (NTR)
8 Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului.

Abia la urma cărții Efeseni, Pavel îi introduce pe credincioși în subiectul luptei spirituale. Deci, ce trebuie să știm este: cine ești, cui aparții și ce ai. Numai când știi aceste lucruri și trăiești în permanență cu această conștiență (nu te mai chinui să te convingi), poți să începi să vorbești despre lupta spirituală.

Ce sunt locurile cerești?
Ce sunt aceste locuri cerești din punct de vedere al localizării? Observați că nu e locul ceresc (sau cerul lui Dumnezeu), ci locurile cerești. Am văzut deja la Efeseni 6:12 că spiritele demonice se află tot în locurile cerești. Însă acum aceste spirite împreună cu diavolul au fost aruncați pe pământ (Ezechiel 28:17; Isaia 14:2; Luca 10:18). Dacă diavolul e și pe pământ și în locurile cerești și în al doilea tărâm invizibil, acest lucru înseamnă că pământul împreună cu al doilea tărâm invizibil fac parte din locurile cerești. Apoi la Efeseni 2:6 vedem că și noi avem același rang de autoritate ca și Cristos în locurile cerești acum, însă noi suntem localizați pe pământ și nu împreună cu tronul lui Dumnezeu în al treilea tărâm. Aceasta este o dovadă în plus că pământul face parte din locurile cerești. Însă, conform Efeseni 1:20, se pare că și cerul lui Dumnezeu sau al treilea tărâm spiritual se află tot în locurile cerești. 

La Isaia 66:1 și Faptele Apostolilor 7:49, vedem că cerul (sau al treilea cer) e tronul lui Dumnezeu, iar pămantul e așternutul picioarelor Sale, care e un alt indiciu că al treilea cer și cu pământul sunt cumva împreună:

Isaia 66:1 (NTR)
„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este tronul Meu, iar pământul este aşternutul picioarelor Mele! Unde deci 
Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă? Sau unde va fi locul Meu de odihnă?

Punând Efeseni 1:19-23, 2:6 și 6:12 împreună, putem concluziona că locurile cerești includ toate cele 3 tărâmuri. Locurile cerești reprezintă tot ce este în jurul nostru vizibil și invizibil. Și în acel spațiu comun sau acea dimensiune, totul este sub picioarele noastre (sub comanda noastră) în Cristos. În termeni de autoritate și rang, cerul lui Dumnezeu este cel mai înalt, urmat de tărâmul demonic și apoi de tărâmul pământesc. De exemplu, în clădirea unei companii de afaceri (care ar reprezenta locurile cerești), CEO-ul companiei și persoana de serviciu care face curățenie pot fi geografic localizate în aceeași clădire. Însă rangurile lor de autoritate diferă semnificativ. Toate aceste 3 tărâmuri sunt interconectate. Se întrepătrund și ocupă același spatiu. Când la Efeseni 1:21 spune ”cu mult deasupra”, nu se referă la locația fizică a cerului lui Dumnezeu (al treilea cer), ci la nivelul de autoritate.

Simptome, surse și soluții
Acum, dacă ne uităm la tărâmul fizic, vedem foarte multe probleme și lucrări ale întunericului: boală, violență, războaie, avorturi, violuri, trafic de organe, trafic de droguri și tot felul de răutăți. Dar acestea sunt doar niste simptome. Rădăcina acestor probleme se află în al doilea tărâm. Și numai al treilea tărâm are soluția permanentă la aceste probleme. Așa că ce avem aici este un prim tărâm cu probleme simptomatice, a căror sursă se află în al doilea tărâm și a căror soluție vine din al treilea tărâm. 

Nu poți trata o problemă din primul tărâm cu o soluție din primul tărâm. Așa funcționează medicina de exemplu. Dacă ai cancer și încerci să îl tratezi prin medicina, asta e foarte bine, dar e un remediu din primul tărâm. Și în spatele acelui cancer se poate afla un duh de infirmitate sau de moarte. Nu suntem împotriva doctorilor pentru că ei urmaresc același lucru (sănătatea și vindecarea), dar sunt limitați în capacitatea lor de a ajuta. Ei încearcă să trateze simptomele, care se pot întoarce. Dacă înveți să operezi din al treilea tărâm și să demolezi problema din al doilea tărâm, atunci simptomele din primul tărâm dispar.

Înălțarea lui Isus ca om
Să mergem mai departe. Toate conducerile, autoritățile, puterile și domniile demonice din al doilea tărâm au fost create de Dumnezeu inițial și toate aceste ranguri de autoritate sunt un lucru bun. La fel, ele există și în lumea îngerilor. Coloseni 1:15-18 spune așa:

Coloseni 1:15-18 (NTR)
15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,
întâiul născut peste întreaga creație,
16 pentru că prin El (Isus sau Cuvântul) au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (primul tărâm și celelalte două tărâmuri),
fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorități.
Toate au fost create prin El și pentru El.
17 El este înainte de toate lucrurile și în El se țin toate împreună.
18 El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul născut dintre cei morți,

Diferența dintre aceste autorități sau structuri de putere din al doilea tărâm și cel de-al treilea tărâm este ca cele din tărâmul al doilea trăiesc în rebeliune (Efeseni 6:12). Și în al treilea tărâm sunt conduceri, autorități, domnii și puteri. Dar toate au fost create DE EL și sunt SUB EL și PENTRU EL. Iar El este Capul Bisericii. Oriunde este capul meu, acolo este și trupul meu, nu-i așa? Nu avem capul în America și trupul în Europa. Daca El, Isus, are cea mai mare sferă de autoritate, iar El este Capul, și noi trupul, înseamnă că și noi avem aceeași sferă de autoritate. În ce privește sfera și rangul de autoritate, noi suntem împreună pe același loc cu El. Haideți să citim Filipeni 2:6-11:

Filipeni 2:6-11 (NTR)
6 Cel Ce, deși exista în chip de Dumnezeu, n‑a considerat că a fi deopotrivă cu Dumnezeu este un lucru de apucat,
7 ci S‑a golit pe Sine, luând chip de rob și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om;
8 S‑a smerit și a devenit ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce.
9 De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus de mult
și I‑a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,
10 pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ,
11 și orice limbă să mărturisească că Isus Cristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

Când la Filipeni 2:9 spune că Dumnezeu L-a înălțat pe Isus datorită smereniei și suferinței Lui, Dumnezeu nu L-a înălțat ca și Dumnezeu, pentru că Isus era deja înălțat ca și Dumnezeu. Ci L-a înălțat și L-a ridicat ca om. Dumnezeu nu mai poate fi înălțat mai sus decât este deja. Isus nu a devenit doar înlocuitorul nostru, ci și reprezentantul nostru ca umanitate. Care e diferența? Tot ce a făcut El ca om, nu a făcut doar PENTRU noi și în locul nostru, ci și CA noi, adică reprezentant al rasei umane.

Isus e de-al nostru. E din rasa noastră umană. De exemplu, când ești în străinătate și dai peste cineva din neamul tău și țara ta, nu-i așa că te bucuri? De ce? Pentru că vorbiți aceeași limbă, te simți comfortabil că te înțelege, și e de aceeași cultură și personalitate ca tine. Isus e primul om (de-al nostru) care a fost adus în uniune cu Dumnezeu. Noi suntem obișnuiți să Îl vedem pe Isus ca fiind Dumnezeu, dar El este în primul rând om ca noi. E nevoie să ne disciplinăm mintea să-L vadă pe Isus ca om, pentru că atunci întreaga noastră viață va fi revoluționată. Nu degeaba Isus a fost numit ”Fiul Omului” pe lângă denumirea de Fiul lui Dumnezeu. Isus era fiu de rasă umană.  

Dumnezeu a înălțat NUMELE UNUI OM deasupra tuturor altor nume. Autoritatea numelui Isus face orice genunchi să se plece în respect. Toate ființele din toate cele trei tărâmuri într-o zi se vor pleca în fața Lui. Isus nu a existat înainte de încarnare. De la început și pe tot parcursul Vechiului Testament Trinitatea era compusă din Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt (Ioan 1:1-4,14; 1 Ioan 5:7).

Ioan 1:1-4,14 (NTR)
1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 
2 El era la început cu Dumnezeu. 
3 Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. 
4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 
14 Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

1 Ioan 5:7 (RMNN)
7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)

Tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Isus și i-a conferit, revelează inima Lui pentru umanitate. Romani 8:17 spune că am devenit moștenitori ai lui Dumnezeu Însuși și co-moștenitori cu Isus. Tot cerul și universul știe Numele omului Isus.

Evrei 2:5-9 (NTR)
5 Căci nu îngerilor le‑a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, 
6 ci, undeva, cineva a mărturisit, zicând: „Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi?
7 Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât pe îngeri și l‑ai încoronat cu slavă și cu cinste;
8 le‑ai supus pe toate sub picioarele lui.“ Căci, atunci când i le‑a supus pe toate, nu i‑a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. (după cădere)
9 Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă și cinste datorită morții pe care a suferit‑o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți.
10 Căci era potrivit pentru Acela, pentru Care și prin Care sunt toate, ca, pentru a‑i duce pe mulți fii la slavă (nu se referă la slava viitoare), să‑L desăvârșească prin suferințe pe Inițiatorul mântuirii lor. 
11 Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți dintr-Unul. Din acest motiv, Lui nu‑I este rușine să‑i numească frați,

Nu trebuie să te temi că e lipsă de respect sau că te iei cu Isus de șireturi dacă-L numești fratele tău mai mare. El ne-a numit întâi frații și surorile Lui. Dumnezeu l-a creat pe Adam să domnească peste tărâmul fizic și să-l supună. A pus toate lucrurile sub picioarele lui, dar el a căzut. Așa că cel ce trebuia să supună toate lucrurile fizice, a fost supus el însuși. Isus este un om și va fi un om pentru eternitate. El și-a păstrat trupul fizic de glorie. El nu este numai spirit acum ca Dumnezeu. Isus are scaunul de autoritate cel mai înalt ca și om: peste toate cele 3 tărâmuri: fizic, demonic și ceresc.

Nu e nimic extraordinar în faptul că Dumnezeu are autoritate peste cele 3 tărâmuri pentru că El este Dumnezeu. DAR ca un om (de-al nostru) să aibă această autoritate e cu totul altceva. Matei 28:18-20 spune așa:

Matei 28:18-20 (NTR)
18 Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. 
19 Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 
20 și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“

Isus are toată autoritatea nu numai pe pământ, ci și în cer. Iar această autoritate I-A FOST DATĂ, CONFERITĂ. Însă nimeni nu Îi dă autoritate lui Dumnezeu, daca se referă la Isus ca Dumnezeu, altfel ar trebui să fie cineva mai mare ca Dumnezeu care să Îi dea autoritate lui Isus ca Dumnezeu. Această autoritate I-a fost dată ca OM. Tu și cu mine am fost ridicați la o autoritate cu mult deasupra celei pe care Adam a avut-o înainte de cădere. Adam nu a avut viața veșnică a lui Dumnezeu (Gr. zoe). Ea era în pomul vieții, însă noi o avem acum în duhul nostru născut din nou. Această viață veșnică nu este doar existență fără sfârșit după moartea fizică. Ea include existență fără sfârșit dar aceasta e partea secundară. Viața veșnică este în principal viața și natura lui Dumnezeu Însuși din tărâmul eternității manifestată în duhul nostrum aici pe pământ.

În Vechiul Testament, ierarhia de autoritate era Dumnezeu, diavolul și apoi oamenii. În Noul Testament, este Dumnezeu, Isus și Biserica, diavolul și apoi oamenii. Iov, David, Avraam, Ilie, Isaia erau toți sub autoritatea diavolului.

Ce înseamnă a trăi sau a te ruga în Numele lui Isus? Nu e o formulă magică. Înseamnă că tot ce faci, vorbești și ești e în Numele lui Isus. Tu funcționezi și trăiești în numele Lui. Tu poți să vindeci sau să eliberezi și fără să menționezi Numele lui Isus neapărat, dacă atunci când faci acest lucru ești conștient în mintea ta că faci acel lucru în Numele Lui. Nu vorbele tale eliberează puterea, ci conștiența mentală pe care o ai. De fapt, cineva spunea că atunci când demonii aud de multe ori ”în numele lui Isus” sau că cineva încearcă să găsească formula exactă, să zică toate cuvintele potrivite încât să cuprindă tot, atunci își dau seama că de fapt tu nu știi cine ești sau nu ești destul de convins de cine ești. De exemplu, când Moise era la rugul aprins și Dumnezeu i-a spus să arunce jos toiagul, acesta s-a transformat în șarpe fără ca Dumnezeu să-i poruncească toiagului în mod specific: ”Toiag, îti poruncesc să te faci șarpe.” Toiagul s-a transformat în șarpe doar prin intenția mentală a lui Dumnezeu, că doar e Dumnezeu. În Marcu 11 când i s-a făcut foame lui Isus și a venit să caute ceva să mănânce dintr-un smochin, Biblia spune că nu a găsit decât frunze pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci Isus I-A RĂSPUNS smochinului ceva și l-a blestemat. Acest lucru înseamnă că smochinul i-a vorbit ceva lui Isus înainte ca Isus să-I răspundă. De ce s-a supărat Isus pe smochin din moment ce nu era vremea smochinelor? Din cauză că Isus intenționase în mintea Lui să găsească fructe în el chiar dacă nu era vremea smochinelor. De la distanță, prin intenția și așteptarea Lui, Isus i-a comandat smochinului să facă smochine instant. Însă smochinul, încăpățânat, ”i-a zis” că nu are să-I dea smochine pentru că nu  vremea lor. Așa ne vorbesc și nou lucrurile din viața noastră. Ne vorbesc o perspectivă omenească, una normal pentru omul de rând. Însă, Isus avea autoritate peste smochin în orice vreme. De aceea, i-a răspuns mânios și l-a blestemat. 

”Prin urmare, duceți-vă!” Noi avem misiunea de a merge din prisma autorității pe care Isus ca om și cu noi o avem. Pavel spune că noi vom judeca îngerii. Acum știm de ce îngerii sunt duhuri slujitoare nouă (Evrei 1:14). Ei sunt în slujba ta și a mea. Acum ne putem da puțin seama de ce tânjesc să privească în Evanghelie și să înțeleagă de ce avem noi așa autoritate. Ce anume am moștenit noi să avem asemenea autoritate, când diavolul și-a dorit așa ceva, și tocmai acea autoritate Dumnezeu a dat-o de bună voie omului. Exact acest lucru îl deranjează enorm și îl arde la suflet pe diavol.

Evrei 1:14 (NTR)
14 Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?

What is Redescoperă Evanghelia?

Înțelegerea este o fântână a vieții. Aceasta este o lucrare de învățătură creștină care are scopul de a aduce mai multă înțelegere și revelație în trupul lui Cristos global despre Evanghelia harului.