Ana Ularu a crescut într-o familie de scenografi și de la 6 ani a știut că vrea să fie actriță. Primul rol l-a avut la 9 ani într-o coproducție româno-franceză. Experiența de atunci a învățat-o cum să-și analizeze munca critic astfel încât să o îmbunătățească, fără orgoliu sau să considere feedbackul ceva negativ. În 2010 a jucat în Periferic, un rol pentru care a primit premiu Gopo pentru cea mai bună actriță, dar și alte premii la festivaluri internaționale și care i-a deschis ușa către lumea internațională a filmului. Până acum a avut zeci de roluri în film și teatru și spune că le privește pe toate la fel, ca experiențe din care poate să învețe, fie că e vorba despre un film studențesc independent sau o producție de Hollywood. Ana este un artist multi-disciplinar. Pe lângă actorie, e interesată de scenografie, a regizat videoclipuri muzicale, a pictat, cântă, iar în pandemie a început să scrie scenarii. Face toate aceste lucruri creative din plăcere, dar și dintr-un prea plin de imaginație, pentru că îi vin constant idei pe care vrea să le pună în aplicare.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank, o companie care crede în puterea minților creative.
Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent de producție: Alina Șincu.
Muzică adițională: krackatoa – Chasing Butterflies into the Snow; krackatoa – Run Your Little Heart Out.
Pe Bune este un podcast produs de revista DoR. Gazda emisiunii este Andreea Vrabie.
Fiecare episod prezintă povestea de viață a unui om creativ, cu toate problemele, momentele de îndoială, fricile și bucuriile pe care le trăiești atunci când faci ceva în care crezi.
Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank.
Temă muzicală: Alex Turcu.
Sound design: Horia Baldea.
Asistent producție: Alina Șincu.
Identitate vizuală: Ioana Șopov.