Matei 25:14–30 (NTR)
14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, și-a chemat sclavii și le-a încredințat averile lui.
15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat,
16 cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut negustorie cu ei și a câștigat alți cinci.
17 Tot așa, cel ce primise doi a câștigat și el alți doi.
18 Dar cel ce primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului său.
19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit și a început să-și încheie socotelile cu ei.
20 Cel ce primise cinci talanți s-a apropiat și a adus încă cinci talanți, zicând: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată, am mai câștigat încă cinci!“.
21 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“.
22 S-a apropiat apoi și cel ce primise doi talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți. Iată, am mai câștigat doi!“.
23 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!“.
24 S-a apropiat și cel ce primise un talant și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat,
25 așa că mi-a fost teamă și m-am dus să-ți ascund talantul în pământ. Iată aici talantul tău!“.
26 Stăpânul lui, răspunzând, i-a zis: „Sclav rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat?
27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi dat arginții la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu.
28 Așadar, luați-i talantul și dați-i-l celui ce are zece talanți.
29 Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are.
30 Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“.
Probabil ați auzit că parabola talanților se referă la a face fapte bune sau a folosi darurile și chemările date de Dumnezeu și, ca urmare, a primi răsplată sau judecată, până chiar la punctul de a pierde mântuirea. Într-adevăr, dacă citim această pildă în mod izolat, există câteva motive evidente pentru care am putea adopta acest punct de vedere. În primul rând, cele trei persoane care au primit talanții de la stăpânul care pleca în călătorie erau toți slujitori sau robi ai acelui om, ceea ce ar putea implica faptul că erau deja în împărăție, mântuiți și născuți din nou. Aruncarea celui de-al treilea sclav în întunericul de afară din versetul 30, ca urmare a faptului că nu a folosit și nu a înmulțit ceea ce i-a dat stăpânul, poate însemna pierderea mântuirii veșnice. În al doilea rând, stăpânul i-a dat fiecărui servitor un număr diferit de talanți și se aștepta ca aceștia să-i pună la treabă, să-i administreze bine și să-i înmulțească. Acest lucru ne poate face cu ușurință să ne gândim la darurile, talentele și chemările pe care Dumnezeu le-a dat fiecărui credincios și care sunt luate înapoi dacă nu sunt folosite corespunzător.
Întrebare: Este al treilea rob un credincios autentic de la început, care nu a făcut suficiente fapte bune și, prin urmare, și-a pierdut mântuirea? Să presupunem că așa stau lucrurile și să citim Romani 4:4-5:
Romani 4:4-5 (NTR)
4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie,
5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate.
După cum puteți observa, avem o problemă dacă elevăm „pilda talanților” la rangul de „fapte” în lumina a ceea ce a învățat Pavel în aceste versete: avem o mântuire prin fapte și nu doar prin credința în jertfa lui Isus. Apoi ce să mai zicem despre ceea ce a spus Isus în Ioan 6:28-29 cu privire la lucrări sau fapte? În aceste versete, Isus a fost întrebat despre ce fel de lucrări trebuie să facem pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Probabil observați că Isus le spune ce-I place lui Dumnezeu. Însă nu erau fapte (la plural), ci o singură lucrare, iar acea lucrare este să CREDEM:
Ioan 6:28-29 (NTR)
28Atunci ei L-au întrebat: ‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.
Chiar și Isus a refuzat să laude faptele. Da, SUNTEM creați pentru fapte bune. Asta suntem. Totuși, ideea că mântuirea noastră depinde de ele și că salvarea ar fi o răsplată nu este biblică.
Acum, să presupunem că slujitorul este un credincios născut din nou care nu și-a folosit darurile așa cum ar fi trebuit și nu și-a îndeplinit chemarea dată de Dumnezeu pe acest pământ. Înseamnă asta că Dumnezeu îi va lua acele daruri sau mântuirea? Romani
11:29 ne învață că „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”. Putem concluziona că această parabolă nu vorbește nici despre daruri și chemări.
Este oare posibil ca acest slujitor să fi fost cineva care nu l-a cunoscut niciodată pe stăpân? Este posibil să fi avut o asemănare de credință mântuitoare autentică, dar fără fapte corespunzătoare? Cu alte cuvinte, el avea o credință moartă, similară cu cea discutată de Iacov. Să analizăm câteva indicii din text care arată că este așa:
1. În versetul 26, stăpânul îl numește „sclav rău și leneș”. I-a numit Isus sau Dumnezeu vreodată pe copiii Săi sclavi, răi sau leneși? Nu.
2. Acest slujitor trăiește cu frica judecății. 1 Ioan
4:18 ne spune că „dragostea desăvârșită alungă frica” și credincioșii nu ar trebui să se teamă de judecată.
3. El îl percepe greșit pe stăpân. Acest slujitor îl descrie pe stăpân ca fiind un „om aspru”, dar nu nu este prezentat așa stăpânul în parabolă. Ceilalți slujitori se bucură de bunătatea și generozitatea lui. Evident, acest al treilea rob nu-l cunoștea cu adevărat pe stăpân, similar fecioarelor nechibzuite cărora mirele le spune: „Nu v-am cunoscut niciodată”.
În continuare, să analizăm contextul pildei talanților. Tema întregii discuții din Matei 24 și 25 (venirea Fiului Omului ca un hoț în noapte, urâciunea pustiirii, pilda celor zece fecioare, pilda talanților, judecata oilor și caprelor) este sfârșitul timpurilor, judecata și separarea. Care va fi exact factorul determinant sau criteriul după care vor fi separați cei drepți de cei nedrepți la sfârșitul timpurilor? Acesta va fi credința în adevărul Evangheliei, care a fost însoțită de fapte. Credința fără fapte este moartă, ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată. Talanții dați acelor trei slujitori (în contextul celor zece fecioare) trebuie să se refere atunci la adevărul Evangheliei dat tuturor oamenilor în diferite măsuri de credință și înțelegere.
Pilda talanților nu vorbește despre credincioși aruncați în iad pentru că nu fac suficiente fapte bune sau că nu umblă suficient în sfințenie. În schimb, este vorba despre cei cărora li s-a dat revelația Împărăției (referindu-se la toți oamenii sau, mai precis, la liderii evrei din vremea lui Isus) și au respins-o. Ei sunt cei care primesc judecata, nu creștinii autentici. Al treilea slujitor îi reprezintă pe cei care au primit Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-au acceptat cu credință. Îl îngroapă amânându-l, negându-l sau neglijându-l și nu fac nimic cu comoara care le-a fost dată, iar în ziua întoarcerii lui Mesia, acea comoară va sta ca martor împotriva lor. Observați că toți trei au primit cel puțin un talant, care este măsura de bază a credinței pe care o primește oricine aude Evanghelia. Unii aleg să accepte acea Evanghelie și să primească mai mult adevăr, apoi să o pună în practică. Alții preferă să ascundă (să nu accepte și să creadă, ci să amâne) chiar și acea etapă inițială a Evangheliei.
În Matei 25, „cel care are” se referă la cei care au primit revelația Împărăției cu credință și lor li se dă mai multă înțelegere. „Cel care nu are” se referă la cei care resping mesajul Împărăției și chiar și puțina înțelegere pe care o aveau le este luată. Talanții din această parabolă nu sunt doar daruri monetare sau abilități naturale, așa cum sunt adesea interpretate. Dimpotrivă, ei reprezintă depozitul adevărului lui Dumnezeu. Când Isus le încredințează slujitorilor Săi talanți, El le dă revelația Împărăției - mesajul Evangheliei. Unii îl primesc cu credință, iar acea credință duce la creștere și înmulțire. Slujitorii care și-au dublat talanții reprezintă credincioși a căror credință a dus la roade spirituale și maturitate în viața lor și care aduc și pe alți oameni în Împărăție prin mărturia lor vie. Ei au primit adevărul Evangheliei, l-au administrat cu credință și l-au văzut crescând în viața lor și în viața altora. Slujitorul care și-a îngropat talantul este ca cei din Matei 13 care aud Cuvântul, dar nu-l primesc cu credință. Inima lui împietrită îl face să se teamă de judecată și, în loc să acționeze cu credință, ascunde talantul. În ziua judecății, chiar acest depozit – adevărul care i-a fost încredințat – devine o mărturie împotriva lui. El a avut acces la Evanghelie, dar în loc să răspundă cu credință, a respins-o. După cum a spus Isus: „Chiar și ce are i se va lua”.
Poate vă întrebați: „Ce înseamnă că talantul este luat de la al treilea slujitor? În ce fel?” Cred că versetul 30 ne oferă un indiciu despre asta. Vorbește despre al treilea slujitor care este aruncat în întunericul de afară, care este opusul luminii. Dumnezeu este lumină. Lumina este înțelegerea lui Dumnezeu, este însăși natura lui Dumnezeu și tărâmul în care trăiește El. 2 Corinteni 4:6 spune: „Pentru că Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească din întuneric, a strălucit în inimile noastre spre lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos”. Primirea și înțelegerea adevărului Evangheliei nu este un lucru banal, ci o adevărată comoară și este dată cuiva numai prin Duhul Sfânt. 1 Petru 1:10-12 arată că Evanghelia este proclamată oamenilor numai prin Duhul Sfânt trimis din cer și, în această Evanghelie, chiar și îngerii tânjesc să privească în ea, dar lor nu le este dat. În Matei 16, când Petru primește revelația că Isus este Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu, Isus îi răspunde: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Ce spun eu aici? Spun că talantul dat celui de-al treilea slujitor este exact această lumină și înțelegere a Evangheliei, pe care o ia într-un mod ușuratic. La scaunul de judecată al lui Dumnezeu, această lumină, care este foarte prețioasă, va fi luată cu totul din mintea acelui slujitor. Inima lui va fi întunecată, așa cum spune Romani 1:21. Nu numai atât, dar va fi și îndepărtat din tărâmul luminii pentru veșnicie, fără nicio șansă de a mai avea vreodată acces la ea, așa cum este Diavolul și îngerii lui.
Poate vă întrebați, de asemenea: „Bine, dar ce înseamnă că talantul de la al treilea slujitor este dat celorlalți slujitori?” Ei bine, dacă talanții reprezintă adevăr și lumină, sau cunoașterea lui Dumnezeu, atunci transferul acelui talent către ceilalți slujitori credincioși poate însemna că aceștia vor primi și mai mult adevăr și lumină în cunoașterea Tatălui. Viața pe acest pământ și nivelul de lumină și adevăr al Evangheliei pe care îl deținem aici sunt doar începutul. Implicațiile Evangheliei și nivelurile superioare de lumină persistă în veșnicie după ce viața pe pământ se încheie. Ioan 17:3 spune: „Iar viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” Acelor slujitori credincioși li se dă un acces mai mare la cunoașterea gloriei lui Dumnezeu.
În concluzie, pilda talanților nu aduce un mesaj de condamnare pentru credincioși; nu este vorba despre a munci mai mult pentru aprobarea lui Dumnezeu - este vorba despre a răspunde cu credință la revelația lui Isus. O acceptăm și îi permitem să se înmulțească în viețile noastre sau o îngropăm respingând-o.