Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani

Căci noi ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.Căci nu pricep ce fac. Pentru că nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc.Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună.Aşadar, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.Căci ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în carnea mea, pentru că voinţa de a face binele este în mine, dar nu găsesc cum să-l duc la îndeplinire.Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac; ci răul pe care nu vreau să-l fac, pe acela îl fac.Acum, dacă fac ceea ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.Găsesc deci în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este prezent alături.Fiindcă după omul dinăuntru, mă bucur în Legea lui Dumnezeu.Dar văd în mădularele mele o altă lege, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine captiv legii păcatului, care este în mădularele mele.Om nenorocit ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru. Aşadar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu carnea slujesc legii păcatului.Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.Soli Deo Gloria.

Show Notes

Căci noi ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.
Căci nu pricep ce fac. Pentru că nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc.
Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună.
Aşadar, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
Căci ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în carnea mea, pentru că voinţa de a face binele este în mine, dar nu găsesc cum să-l duc la îndeplinire.
Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac; ci răul pe care nu vreau să-l fac, pe acela îl fac.
Acum, dacă fac ceea ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
Găsesc deci în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este prezent alături.
Fiindcă după omul dinăuntru, mă bucur în Legea lui Dumnezeu.
Dar văd în mădularele mele o altă lege, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine captiv legii păcatului, care este în mădularele mele.
Om nenorocit ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?
Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru. Aşadar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu carnea slujesc legii păcatului.

Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.

Creators & Guests

Host
Attila Szasz
Prezbiter în Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca

What is Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani?

Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete din această epistolă, Martin Luther a fost strămutat către o credință vie, prin care s-a produs scânteia ce a contribuit la declanșarea reformei protestante. Tot epistola către Romani a avut un rol important în convertirea Sfântului Augustin precum și a lui John Wesley și pentru mulți alți creștini de-a lungul secolelor. Dorința noastră este să studiem întreaga carte și să prezentăm mesajul lor printr-o predicare expozitivă. Ne rugăm să înțelegem mesajul ei cu speranța că acesta va contribui la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și o transformare a vieții noastre după chipul și asemănarea lui Isus Hristos.