Schopenhauer pornește tot de la Kant, dar rupe cu optimismul idealismului german. Pentru el, lumea nu este în primul rând rațiune sau spirit, ci voință - o forță oarbă, irațională, mereu flămândă, care se manifestă în tot ce trăiește. În „Lumea ca voință și reprezentare”, distinge între aparență și esență: ceea ce vedem este doar fenomen, dar în spatele tuturor formelor stă voința: nu una divină, ci un impuls primitiv, nedirijat. A trăi înseamnă a dori, iar a dori înseamnă a suferi.
Schopenhauer e un pesimist sistematic. Viața este, în viziunea lui, o comedie proastă urmată de o tragedie inevitabilă. Fericirea e iluzorie, iar suferința constantă. Singura ieșire din acest lanț al dorințelor este suspendarea voinței: prin contemplarea estetică, prin compasiune față de ceilalți, prin asceză. Muzica, în special, devine pentru el o fereastră directă către esență, singura artă care exprimă voința fără intermediar.
Deși marginalizat inițial, Schopenhauer a influențat profund cultura europeană: de la Nietzsche și Wagner la Freud și Cioran. A adus în filozofia occidentală un ton tragic, dar lucid; o atenție rară pentru suferință, corp, subconștient. Nu oferă un ideal de lume perfectă, ci o hartă a durerii și câteva căi discrete de ieșire. Un filozof al lucidității amare, dar și al unei frumuseți tăcute, care vine din acceptarea limitelor.
What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.