Show Notes
După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.
Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.
„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”
Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.”
Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe
dor.ro/sustine.
Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografie: Andrei Pungovschi
Introducere și montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană.
★ Support this podcast ★