Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani

De aceea, așa cum păcatul a intrat în lume printr‑un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, din cauză că toți au păcătuit… Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă păcatul nu este luat în calcul când nu este Lege. Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar și peste cei care n‑au păcătuit printr‑o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină. Însă darul nu este ca nelegiuirea. Căci, dacă cei mulți au murit prin nelegiuirea unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui Singur Om, Isus Cristos, s‑au dat din belșug celor mulți. Iar darul nu a venit ca prin acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a dus la condamnare, însă darul, care a urmat după multe nelegiuiri, a dus la o decizie de iertare. Căci, dacă prin nelegiuirea unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. Deci, așa cum printr‑o singură nelegiuire a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot astfel, printr‑o singură faptă dreaptă a venit o îndreptățire pentru toți oamenii, care aduce viața. Căci, așa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Legea a venit pentru ca să se înmulțească nelegiuirea. Însă, acolo unde s‑a înmulțit păcatul, harul s‑a revărsat și mai mult, pentru ca, așa cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viață veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. — Romani 5:12-21Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.Soli Deo Gloria.

Show Notes

De aceea, așa cum păcatul a intrat în lume printr‑un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, din cauză că toți au păcătuit… Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă păcatul nu este luat în calcul când nu este Lege. Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar și peste cei care n‑au păcătuit printr‑o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină. Însă darul nu este ca nelegiuirea. Căci, dacă cei mulți au murit prin nelegiuirea unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui Singur Om, Isus Cristos, s‑au dat din belșug celor mulți. Iar darul nu a venit ca prin acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a dus la condamnare, însă darul, care a urmat după multe nelegiuiri, a dus la o decizie de iertare. Căci, dacă prin nelegiuirea unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. Deci, așa cum printr‑o singură nelegiuire a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot astfel, printr‑o singură faptă dreaptă a venit o îndreptățire pentru toți oamenii, care aduce viața. Căci, așa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Legea a venit pentru ca să se înmulțească nelegiuirea. Însă, acolo unde s‑a înmulțit păcatul, harul s‑a revărsat și mai mult, pentru ca, așa cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viață veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. — Romani 5:12-21

Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.

Creators & Guests

Host
Attila Szasz
Prezbiter în Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca

What is Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani?

Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete din această epistolă, Martin Luther a fost strămutat către o credință vie, prin care s-a produs scânteia ce a contribuit la declanșarea reformei protestante. Tot epistola către Romani a avut un rol important în convertirea Sfântului Augustin precum și a lui John Wesley și pentru mulți alți creștini de-a lungul secolelor. Dorința noastră este să studiem întreaga carte și să prezentăm mesajul lor printr-o predicare expozitivă. Ne rugăm să înțelegem mesajul ei cu speranța că acesta va contribui la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și o transformare a vieții noastre după chipul și asemănarea lui Isus Hristos.