OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA X)
Permisiunea de a păcătui
O altă obiecție la doctrina păstrării sfinților în credință (sau a permanenței veșnice a mântuirii) este că aceasta tinde să-i conducă pe credincioși la indolență și permisiune de a păcătui. Totuși, aceasta este o perversiune a doctrinei, posibilă doar pentru oamenii neregenerați, deoarece siguranța succesului este cel mai puternic stimulent de a umbla în sfințenie pentru creștinii născuți din nou.
Faptul că Dumnezeu îi asigură pe creștinii adevărați că nu-și vor pierde mântuirea până la sfârșit, nu anulează nevoia de fapte bune și sfințire din partea credincioșilor. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioși în Filipeni
2:12 „să manifeste în exterior mântuirea lor cu frică și cutremur”. Aceasta nu înseamnă că faptele bune sunt mijlocul prin care să-și păstreze mântuirea până la capăt, ci acestea sunt efectul și dovada adevăratei convertiri. Din nou, aduc în atenția ta această ilustrație, cu regele Solomon pentru că este una foarte bună. Ce a urmărit el când a decis să omoare copilul viu și să-l împartă între cele două femei care au venit la judecată? A căutat o faptă din partea femeilor care să merite sau să câștige copilul? A vrut să creeze o nouă relație între femei și copil, care nu exista înainte? Desigur că nu! În schimb, el căuta o faptă care să dovedească ceea ce era deja adevărat, o acțiune care să arate cine era mama acelui copil.
Adevărații credincioși vor fi mereu în străduință activă de a trăi în sfințenie până la sfârșit, iar siguranța succesului în această călătorie este cel mai bun stimul posibil.
Pavel spune în Romani 6:2: „Cum putem noi cei care am murit față de păcat să continuăm să trăim în el?” De ce te-ai gândi să faci răul din moment ce te-ai pocăit și ai venit de partea lui Dumnezeu? De ce ai vrea să păcătuiești când nu mai ai o natură păcătoasă și poți trăi o viață abundentă de bucurie absolută, pace, sănătate și prosperitate? Poate Dumnezeu să facă tot ce vrea? Da, desigur! Însă Îi dă aceasta permisiunea să păcătuiască? Niciodată, pentru că libertatea și voința Lui liberă au limite; ele sunt generate și determinate de natura Lui.
Dumnezeu vrea ca cei în Cristos să umble în sfințenie pentru că ei vor și doresc aceasta, nu din frică și constrângeri.
Noi trebuie să avem încredere în transformarea puternică și palpabilă pe care o face Dumnezeu în credincioși prin Duhul Sfânt și să nu încercăm să controlăm oamenii prin frică.
Confuzia privind voința liberă a omului
Această obiecție sună astfel: „Dacă credincioșii adevărați nu își pot pierde mântuirea și nu au opțiunea reală de a-L respinge pe Cristos dacă vor să o facă, după ce au fost mântuiți, atunci nu mai au cu adevărat voință liberă”. O astfel de obiecție se bazează pe presupunerea falsă că liberul arbitru uman nu este influențat de nimic, nu este legat și nu depinde în nici un fel de natura intrinsecă a persoanei, care poate fi ori păcătoasă de la primul Adam, ori neprihănită de la ultimul Adam, Isus Cristos.
Dumnezeu Însuși are voință liberă deplină. Cu toate acestea, El nu va alege niciodată să îmbrățișeze răul sau căile lui Satan. Nici măcar nu va dori să facă așa ceva, liberul Său arbitru este complet legat de natura Sa neprihănită. Așa sunt și credincioșii adevărați după mântuire. Dumnezeu face o schimbare atât de puternică în natura lor, prin Duhul Sfânt, încât ei nu vor dori niciodată să aleagă cu voința lor liberă să-L respingă pe Dumnezeu și să-și piardă mântuirea. Singurul motiv pentru care voința liberă a credincioșilor nu pare încă în întregime legată de noua natură sfântă a duhului lor aici pe pământ, este pentru că mintea lor nu este încă complet reînnoită.
Voința liberă a primului Adam nu era în totalitate dependentă de natura sa, înainte de cădere. De ce? Pentru că, deși avea o natură sfântă în interior, era capabil totuși să comită un păcat care i-ar putea schimba natura în întuneric: mâncarea din pomul cunoștinței binelui și răului. Chiar și liberul arbitru al oamenilor pierduți înainte de mântuire nu depinde în totalitate de natura lor păcătoasă. De ce? Pentru că sub influența Duhului Sfânt și la auzirea mesajului Evangheliei, ei pot lua o decizie care să-i recreeze complet spiritual. Însă, după mântuire, credincioșii născuți din nou devin un singur duh cu Trinitatea (1 Corinteni
6:17). Voința lor este tot liberă dar acum depinde de natura sfântă din interiorul lor în ceea ce privește mântuirea veșnică.
I-am auzit pe unii credincioși spunând că motivul pentru care avem Duhul Sfânt în noi acum, este ca să ne ajute să ne sfințim, astfel încât să ne putem menține mântuirea până la capăt și că ar trebui să folosim ajutorul Lui prin alegerea noastră liberă, în același mod în care ne-am folosit liberul arbitru pentru a accepta mântuirea și a ne naște din nou. Deși este adevărat că avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru sfințire și că voința noastră este implicată în acest proces, nu este adevărat că menținerea mântuirii noastre se bazează în întregime pe alegerea noastră de a folosi ajutorul Duhului Sfânt. Să citim Romani 4:1-8,
Romani 4:1–8 (NTR)1 Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul?2 Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.3 Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“.4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie,5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate.6 Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte:7 „Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!8 Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!“
Avraam a trăit într-o perioadă în care Legea lui Moise nu fusese încă dată și Duhul Sfânt nu locuia în el pentru a-l ajuta să facă fapte de sfințenie. El nu a avut nicio altă cale de a-și menține mântuirea sau neprihănirea, decât prin credință, conform pasajului de mai sus. Mai mult, în versetul 6, regele David a descris binecuvântarea omului căruia Dumnezeu îi atribuie neprihănire în afara faptelor lui (separat și independent de faptele noastre bune) și se referea la viitoarele creații noi în Cristos. Avraam și regele David au fost într-o poziție mai bună decât noi, credincioșii în Cristos? Întreb aceasta pentru că viețile lor par să fi fost mult mai simple decât ale noastre, deoarece nu trebuiau să-și mențină neprihănirea prin fapte. Au avut doar credință și aceasta a fost de ajuns, iar Avraam este tatăl seminței lui Cristos, căreia îi aparțin toți credincioșii. Deci, chiar dacă ne folosim liberul arbitru în a cere ajutorul și puterea Duhului Sfânt pentru a face fapte de sfințenie, pe care trebuie să căutăm să le facem, acestea nu au nicio valoare în menținerea neprihănirii noastre. Ele sunt doar un mijloc de a beneficia în exterior, din ce în ce mai mult, de moștenirea lui Dumnezeu care locuiește în noi și de a manifesta darul neprihănirii din noi, într-o măsură tot mai mare. Aceste fapte vor primi și răsplată în viața viitoare.
Renunțarea la mântuire prin voința liberă
În trupul lui Cristos, există o învățătură bazată pe Evrei 6:4–6 (text care a fost deja tratat), conform căreia poate fi o mică posibilitate ca oamenii născuți din nou să-și piardă mântuirea prin propria lor alegere liberă. Această învățătură spune că nu-ți poți pierde salvarea prin păcat dar poți renunța la ea. Respingerea credinței tale nu se face imediat, dar este posibilă. Înainte ca cineva să renunțe vreodată la o mântuire atât de mare, ar trebui să devină împietrit față de Dumnezeu (Evrei
3:13–14). Deși duhul tău nu este afectat de păcat, trupul și sufletul tău sunt influențate negativ, pentru că ți se tocește percepția, înțelepciunea și înțelegerea a cine ești în duhul. Dacă persiști în păcat suficient de mult, poți ajunge la un punct în care Satan să încerce să te facă să renunți, cu vocea ta, la credința în Cristos. Și dacă îți părăsești credința și Îl respingi pe Dumnezeu, poți să renunți la mântuire. Acești învățători afirmă că nu este ceva ce pierzi fără să știi, cum ar fi, de exemplu, cheile de la mașină. Această respingere se face în mod deliberat și deschis. Este ceva care are loc de-a lungul unei perioade de timp. Cu toate acestea, susținătorii acestui punct de vedere admit că nu mulți cad în acest fel.
În primul rând, o astfel de posibilitate ca cei născuți din nou în mod autentic, să renunțe la mântuirea lor în mod conștient, nu poate fi niciodată dovedită empiric. Chiar și susținătorii acestei perspective admit că este aproape imposibil. Așadar, întreb eu, de ce, de dragul unei posibilități de 0,000001% de a renunța la mântuire, am considera-o ca învățătură pentru a aduce o teamă nejustificată celor 99,99999% dintre oamenii mântuiți care nu își vor abandona niciodată credința? Dacă pui doar o mică picătură de cerneală într-o cană plină cu apă curată, întreaga apă își va schimba culoarea. O astfel de posibilitate de a renunța la mântuire prin liberul nostru arbitru, anulează complet orice siguranță sau permanență eternă a mântuirii. În al doilea rând, nu există niciun verset biblic clar, precum Romani 10:9–10, care să afirme că noile creații pot deveni nemântuite prin mărturisirea cu gura că nu-L mai doresc pe Isus în viața lor. O astfel de posibilitate este crucială și ar fi trebuit menționată în mod explicit în Biblie. În al treilea rând, Diavolul are o putere mai mare de convingere asupra oamenilor, pentru a renunța la mântuirea lor în mod deliberat, decât Duhul Sfânt care i-a convins de adevărul Evangheliei, i-a regenerat și mijlocește continuu pentru ei înaintea lui Dumnezeu? Desigur că nu! Lucifer și primul Adam au renunțat la starea lor de sfințenie desăvârșită prin propria lor alegere liberă într-un cer și un pământ perfect, fără a fi împietriți de păcat sau a avea percepția orbită. Cu atât mai mult, într-o lume plină de rău, ispite, pofte și obiceiuri rele care sunt împotriva noastră ca oameni în Cristos, probabilitatea ca să putem renunța la mântuirea noastră crește exponențial dacă Dumnezeu nu ne păstrează prin puterea Duhului Sfânt și nu ne menține mântuirea, precum și dorința noastră de a nu-L respinge niciodată:
Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui.
O altă variantă a acestei învățături este că cei care renunță la mântuirea lor în Cristos prin voința liberă, sunt foarte maturi spiritual și știu exact ce fac. Însă, cum poate o persoană matură în Cristos să ia o decizie atât de prostească și imatură? Este imposibil, pentru că, și omenește vorbind, cu cât ești mai matur, cu atât iei decizii mai înțelepte. Cu atât mai mult, aceasta este adevărat din punct de vedere spiritual.
Cineva a întrebat odată: „Dacă un creștin născut din nou îi întoarce spatele lui Dumnezeu, devine satanist și face un legământ cu Diavolul, va mai fi mântuit?” Dacă o persoană reușește să facă un legământ funcțional cu Satan, înseamnă că nu a fost regenerată. În acest caz, cât trăiește, ea încă mai are șansa să vină la Cristos. În cazul celor cu adevărat născuți din nou, cred că este imposibil ca ei să realizeze un pact cu Diavolul și voi explica de ce cred aceasta. În primul rând, în momentul mântuirii, oamenii intră sub posesia Domnului Isus, dacă pot să spun așa, deși termenul sună puțin aspru, însă El este cel mai bun proprietar sub care cineva poate să fie vreodată! Oamenii care aparțin acestei autorități nu vor dori niciodată să plece de sub ea de bună voie. Biblia spune în 1 Corinteni
6:19-20 că ei nu mai sunt ai lor:
1 Corinteni 6:19-20 (NTR)19 Sau nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri?20 Căci ați fost cumpărați cu un preț. Glorificați-L deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Mai mult, Isus a promis că îi va proteja pe cei aflați sub stăpânirea Sa, astfel încât nimeni să nu-i poată smulge din mâna Lui:
Ioan 10:27-28 (NTR)27 Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc, iar ele Mă urmează.28 Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
În al doilea rând, legământul făcut cu Isus la mântuire nu este un contract care poate fi anulat oricând dorim. Este un legământ de sânge pentru totdeauna. Nu cred că înțelegem pe deplin în zilele noastre și în această eră, puterea și amploarea unui legământ de sânge așa cum l-au înțeles oamenii din antichitate. Diavolul poate încerca să suprascrie sau să înlocuiască acel legământ cu altul, dar va eșua. Cred că este posibil ca unii credincioși născuți din nou să încerce să încheie un pact cu Diavolul din frustrare sau lipsă de înțelegere și cunoaștere, dar nu cred că va funcționa. Ar putea chiar să încerce să manifeste unele comportamente satanice. Însă în cele din urmă, fie își vor reveni și se vor întoarce la Cristos după un timp, fie vor fi mântuiți ca prin foc.