DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA II)
Lumea perfectă versus lumea căzută
Să vedem o altă dovadă a eternalității mântuirii. Lucifer însuși și primul Adam au căzut în păcat aflându-se într-o lume perfectă și dintr-o poziție de sfințenie perfectă. Cu atât mai mult, într-o lume plină de rău, de ispite și de toate poftele și obiceiurile nesănătoase lucrând împotriva ta ca și credincios, probabilitatea de a cădea din mântuire este de un milion la unu, dacă Dumnezeu nu te-ar ține și nu ți-ar păstra mântuirea intactă prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 1:7–9 că nu noi înșine, ci Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne va susține fără vină până la capăt pentru că Dumnezeu este credincios:
1 Corinteni 1:7–9 (NTR / BVA)
7 Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos,
8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.
9 Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.
Apoi Iuda spune că cei chemați sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați de El în Isus Cristos:
Iuda 1:1 (NTR / BTF2015)
1 Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos:…
1 Tesaloniceni
5:23–24 transmite aceeași idee că Dumnezeul păcii Însuși ne va sfinți și ne va păstra fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că Cel care ne-a chemat este credincios și El este Cel care va face acest lucru:
1 Tesaloniceni 5:23–24 (NTR / BTF2015)
23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.
24 Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.
În cele din urmă, Iuda spune că Dumnezeu este capabil să ne ferească de cădere și să ne prezinte fără cusur înaintea slavei Sale:
Iuda 1:24 (NTR)
24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,…
Legământul veșnic
Să citim un pasaj convingător din Ieremia
32:37–40 despre Noul Legământ și efectele lui asupra credinciosului:
Ieremia 32:37–40 (NTR / BTF2015)
37 «Iată, îi voi aduna din toate țările unde i-am alungat în mânia, furia și înverșunarea Mea cea mare, îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în siguranță.
38 Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.
39 Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine pentru totdeauna, pentru binele lor și al copiilor lor după ei.
40 Voi încheia cu ei un legământ veșnic, potrivit căruia nu Mă voi opri din a le face bine. Voi pune în inima lor teama de Mine, ca să nu se mai îndepărteze de Mine.
În acest pasaj, Dumnezeu vorbește prin profetul Ieremia în mod specific poporului Israel, dar și despre Noul Legământ în Cristos extins mai târziu și asupra neamurilor. În versetul 37, Dumnezeu spune poporului Israel ceva particular, doar pentru ei ca națiune, și anume că într-o zi El îi va aduna din toate țările și îi va aduce înapoi la Ierusalim. Dar apoi, de la versetul 38 până la versetul 40, Dumnezeu începe să le spună lucruri despre Noul Legământ care se aplică tuturor credincioșilor în Cristos de astăzi. De unde știm asta? În primul rând, Dumnezeu le promite că vor fi poporul Său. Aceasta este o temă care se repetă atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Dumnezeu a căutat întotdeauna o rasă aleasă și o Împărăție de preoți care să fie templul Său și în care să locuiască. Vedem în Exodul 19:5–6 o promisiune către poporul lui Israel că, dacă se supun Legii, ei vor fi acei oameni:
Exod 19:5–6 (BTF2015)
5 Și acum, dacă veți asculta într-adevăr de vocea Mea și veți ține legământul Meu, atunci voi Îmi veți fi un tezaur special, peste toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu.
6 Și Îmi veți fi o Împărăție de preoți și o națiune sfântă. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.
Apoi, în Noul Testament, în 1 Petru 2:9, după răstignirea lui Isus, Dumnezeu le spune tuturor oamenilor care sunt în Cristos (atât evrei, cât și neamuri), la timpul prezent că ei sunt acea generație aleasă, propriul Său popor special, pentru că Cristos a împlinit toată Legea și toate condițiile:
1 Petru 2:9 (BVA)
9 Dar voi sunteți un popor ales, formând un regat de preoți și o națiune sfântă. Ați devenit societatea oamenilor sfinți care aparțin lui Dumnezeu. Astfel, voi puteți proclama lucrările speciale pe care le face Acela care v-a chemat din întuneric la excelenta Sa lumină!
A doua dovadă că textul din Ieremia se aplică noii creații este promisiunea lui Dumnezeu că El va da acestui popor o singură inimă, nouă, și o singură cale, ca să se teamă de El pentru totdeauna. Cine este calea, singura cale către Dumnezeu? Isus Cristos. El spune aceasta în Ioan 14:6:
Ioan 14:6 (NTR)
6 Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Acum, după ce am stabilit că Ieremia
32:38–40 se aplică credincioșilor în Cristos, să observăm ce spune Dumnezeu despre acel Nou Legământ, respectiv despre salvare. În primul rând, în versetul 39, Dumnezeu spune că le va da o singură inimă și o singură cale, pentru ca ei să se teamă de El, PENTRU TOTDEAUNA. Cu alte cuvinte, această nouă inimă garantează că ei, prin propria lor alegere liberă, se vor teme de Dumnezeu PENTRU TOTDEAUNA, nu doar temporar. În al doilea rând, în versetul 40, Dumnezeu spune că El va face cu acești credincioși un LEGĂMÂNT VEȘNIC. Un legământ între două părți se încheie numai atunci când una dintre părți moare. Știm că Dumnezeu nu moare niciodată, dar știm, de asemenea, că nici credincioșii nu pot muri niciodată, deoarece au viața veșnică în noile lor spirite la momentul mântuirii. Mai mult decât atât, un legământ ETERN înseamnă că legământul nu se va termina NICIODATĂ, sugerând că credincioșii, chiar și prin libera lor alegere, nu vor dori niciodată să iasă din acel legământ. În al treilea rând, în a doua parte a versetului 40, Dumnezeu reiterează faptul că El va pune teama și respectul de El în inimile lor, astfel încât ei, chiar și prin libera lor alegere, să nu se îndepărteze de El.
Faptele individuale versus natura moștenită
Înainte de venirea lui Cristos, de ce erau oamenii condamnați la iad în viitor după moartea fizică? Din cauza faptelor lor păcătoase individuale sau din cauza păcatului lui Adam care le-a fost transmis? Din cauza păcatului lui Adam, deoarece dacă Isus nu ar fi venit și nu ar fi murit pe cruce, oamenii buni ai Vechiului Testament precum Avraam, Noe, Ilie și toți ceilalți care au manifestat vreodată credința în Dumnezeu și au făcut fapte bune, ar fi rămas încă condamnați la iad în ciuda faptelor lor bune. În același mod, credincioșii în Cristos sunt mântuiți și rămân așa pe baza neprihănirii ultimului Adam, adică neprihănirea lui Isus, și nu pe seama faptelor lor bune făcute după mântuire.
Poziția noii creații
Mai mult decât atât, Dumnezeu nu ar fi avut nicio garanție că Fiul Său nu a murit în zadar sau că cineva va ajunge până la capăt dacă El nu ar fi menținut acea mântuire. Să încercăm să răspundem la aceste întrebări mai adânci: în ce poziție te afli tu astăzi ca și creștin, în fața lui Dumnezeu? Există trei posibilități. Fie ești în poziția lui Adam de dinainte de cădere, în care poți pierde salvarea oricând, fie ești în poziția lui Isus de dinaintea crucii, adică trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea, sau ești în poziția lui Isus de după înviere, în care nu poți nici să cazi înapoi în moarte și nici nu trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea. Desigur, a treia poziție este cea adevărată și aceasta este inima Evangheliei, vestea cea mare, misterul pe care Dumnezeu l-a ținut ascuns de veacuri.
Imposibila schimbare a naturii
Este posibil ca o ființă umană să-și schimbe natura după bunul plac? Chiar și în mod natural vorbind, ființele umane nu își pot schimba niciodată ADN-ul și nici nu pot deveni fiii și fiicele altcuiva. Este imposibil! De ce ar fi posibil acest lucru în sens spiritual, mai ales că acest domeniu îl guvernează întotdeauna pe cel natural și știind că lucrurile din domeniul natural sunt o analogie a lucrurilor spirituale? Cum poate fi posibil să fii o creație veche azi, o creație nouă mâine și apoi să te întorci, după un timp, la o creație veche? Desigur, așa ceva nu este posibil.
Imposibila despărțire de dragoste
Să vedem o altă dovadă biblică în favoarea siguranței și permanenței mântuirii în Romani
8:38–39.
Romani 8:38–39 (NTR)
38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,
39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!
Acest pasaj afirmă într-o manieră foarte detaliată că nimic și nimeni, niciun alt lucru creat, nu-i poate separa pe credincioși de dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, majoritatea creștinilor adaugă din nou în mintea lor că „nimeni nu îi poate despărți, DECÂT EI ÎNȘIȘI”. Nu este adevărat. Cuvântul spune: „nici o altă FIINȚĂ”. Credincioșii sunt ființe umane create de Dumnezeu? Atunci nici ei nu se pot separa de iubirea Lui. Nici măcar nu vor dori să facă aceasta în adâncul inimii lor. În plus, această problemă este una vitală. Dacă credincioșii s-ar putea separa de iubirea lui Dumnezeu, atunci Cuvântul ar fi menționat-o în mod explicit. Poate un fiu sau o fiică naturală să-și schimbe ADN-ul pentru a deveni fiul sau fiica altcuiva? Nu. Atunci nici un fiu sau fiică spirituală nu își pot schimba ADN-ul divin spiritual. Poate un tată sau o mamă naturală și normală să renunțe vreodată la fiul sau fiica lor? Nu. Întrucât ei nu pot face aceasta ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, cu atât mai mult, Dumnezeu Tatăl nu poate face asta. Părinții pământești sunt mai buni și mai iubitori decât Dumnezeu Însuși, care i-a creat după chipul Său? Desigur că nu. Dumnezeu este mult mai bun decât creația Sa.
Măreția Tatălui
Mai departe, Ioan
10:27–29 declară că oile lui Isus nu vor pieri niciodată.
Ioan 10:27–29 (BTF2015)
27 Oile Mele aud vocea Mea și Eu le cunosc și ele Mă urmează;
28 Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
Dumnezeu, Tatăl este mai mare decât toți, chiar și decât credincioșii înșiși. Totuși, ei ar putea adăuga din nou în mintea lor: „Nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Tatălui, decât ei înșiși. ”
Factorul frică
Posibilitatea ca mântuirea să expire fie implicit, din cauza faptului că nu avem grijă cum ne trăim viața, fie prin libera noastră alegere, introduce în practica creștină o doză semnificativă de nesiguranță constantă, frică și anxietate. Însă, umblarea creștină ar trebui să fie în odihnă (Matei
11:28). Frica nu este un fruct al Duhului Sfânt. Credincioșii în Cristos nu ar trebui să trăiască în nici un fel de frică. Dacă tu, ca și credincios, detectezi în viața ta vreo teamă de acest gen că ți-ai putea cumva pierde salvarea, tu trebuie să știi că frica nu este de la Dumnezeu. Deoarece suntem încă expuși ispitelor și încă facem fapte păcătoase, întrebările repetitive, dacă mântuirea noastră a fost autentică sau dacă am trecut deja de punctul de unde nu mai este întoarcere, sunt inevitabile. Posibilitatea ca, într-un fel sau altul, salvarea să se piardă, elimină siguranța și, în cel mai bun caz, dă loc doar speranței. Însă, faptul în sine că tu vrei să te asiguri că nu vei renunța niciodată la Cristos, arată că salvarea ta a fost autentică și veșnică.
Fără certitudinea și fixitatea salvării eterne, nu există pace reală. Fără pace, nu există bucurie. Fără bucurie, nu există capacitatea de a-i iubi pe ceilalți oameni necondiționat. În consecință, nici Dumnezeu nu ne iubește necondiționat dacă noi trebuie să ne menținem mântuirea, fie direct sau indirect, prin faptele noastre bune, în mod continuu. Însă, 1 Ioan
4:18 spune că nu există frică în dragoste și că iubirea perfectă o alungă, deoarece frica implică chin. Cel ce se teme nu a fost făcut desăvârșit în dragoste, adică nu a ajuns să fie pe deplin convins de cât de mult îl iubește Dumnezeu și că acea dragoste este fără condiții. Mai mult decât atât, acceptarea fricii că ți-ai putea pierde mântuirea prin alegerea ta revelează o încredere nebiblică în efortul și în faptele tale bune de a te menține în credință. Dumnezeu este Cel care te-a uns și te întărește în Cristos (2 Corinteni
1:21), și El este, de asemenea, Cel care lucrează în tine atât pentru a voi, cât și pentru a face fapte corespunzătoare mântuirii, pentru buna Sa plăcere (Filipeni
2:13).
Nu în ultimul rând, să ne întrebăm următoarele: oare oamenii (atât credincioșii, cât și necredincioșii) se întorc împotriva lui Dumnezeu din pură ură față de El, așa cum a făcut diavolul, sau poate din cauza unor traume din trecutul vieții lor, din cauza anumitor frustrări sau așteptări greșite neîmplinite? De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, oamenii care par a fi împotriva lui Dumnezeu și vorbesc urât despre El, o fac din frustrare sau din lipsă de înțelegere. Dumnezeu cunoaște inima omului și nu ia în considerare acele afirmații verbale, atunci când nu sunt intenționate. Slavă Domnului că nu le ia în seamă! Cum poate un credincios născut din nou să ajungă vreodată într-o stare de ură autentică împotriva lui Dumnezeu? Este ca și cum ai spune că Dumnezeu sau Isus Cristos ar putea într-o zi să renunțe la starea lor de sfințenie și să devină păcat. Este imposibil! Cele mai multe astfel de apostazii aparente ale creștinilor provin din așteptări neîmplinite și nu din faptul că aceștia doresc cu adevărat să renunțe la mântuire.
Motivația trăirii sfinte
Singurul motiv pentru care credincioșii (în special predicatorii) promovează ideea că creștinii își pot pierde mântuirea, este acela de a-i motiva pe copiii lui Dumnezeu la o viață sfântă, mai precis la un comportament moral. Cu alte cuvinte, „trăiește sfânt sau mergi în iad”! Totuși, mai întâi, creștinii sunt îndreptățiți și făcuți neprihăniți în momentul salvării, fără a face nimic bun sau rău. În al doilea rând, dacă adevărații credincioși și-ar putea pierde credința, stimulentul lor pentru sfințire sau pentru a trăi o viață sfântă devine corupt. Frica de iad devine motorul principal mai degrabă decât dorința autentică a credinciosului de a se sfinți, dorință care izvorăște dintr-o inimă regenerată ca răspuns copleșitor la iubirea inițială a lui Dumnezeu. Frica de iad nu este motivația dumnezeiască potrivită și cu siguranță nu ține pe termen lung.
„Vestea bună” a pierderii mântuirii
O mântuire fluctuantă adaugă o măsură considerabilă de reticență credincioșilor în ceea ce privește evanghelizarea și o lipsă de atracție a Evangheliei pentru cei ce nu-L cunosc pe Cristos. Lumea și viața în general sunt deja pline de incertitudini. O mântuire îndoielnică, cu posibilitatea de a pierde credința, nu este o veste bună și atrăgătoare, în niciun fel.
Ipoteza pierderii mântuirii
Acum, să presupunem pentru o clipă, că este posibil, ca și credincios în Cristos, să-ți pierzi mântuirea prin păcat. De câte păcate e nevoie pentru a te face să îți pierzi salvarea? Biblia nu menționează un număr maxim de păcate care te vor face să-ți pierzi implicit mântuirea. Apoi, odată ce o pierzi, o mai poți recupera? Dacă da, aceasta ar presupune să fii botezat în apă și cu Duhul Sfânt din nou, lucru care nu se găsește nicăieri în Biblie. Dacă nu poți obține mântuirea înapoi, de unde știi când ai trecut de punctul de neîntoarcere? Există un punct atât de specific și decisiv? Dacă într-adevăr îți poți pierde mântuirea, cum de acest proces nu este descris în detaliu nicăieri în Biblie? Cum poți ști când ai pierdut-o? Deoarece aceasta nu este o problemă banală, ci o chestiune de viață și de moarte, majoritatea creștinilor ar dori să știe despre aceasta, iar Biblia ar fi trebuit să o acopere. Dar Biblia nu face asta! Evangheliile și epistolele menționează clar cum pot fi mântuiți oamenii și când este momentul exact când pot ști cu siguranță că sunt mântuiți (Romani 10:9-10). Însă, nu menționează nicăieri clar când credincioșii pot să știe că au căzut din credință și și-au pierdut salvarea eternă.
Romani 10:9–10 (NKJV)
9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.
10 Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea.