Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

În acest episod vorbim despre așa-numitul „părinte al științei”, Thales. 

What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

DATEA TRECUTĂ Data trecut am vorbit despre cei 7 înțelepți, pentru că sunt personalități intelectuale remarcabile, dar și pentru că au o importanță politică demnă de notat. Acum vrem să mergem mai degrabă spre aspectul filozofic propriu-zis. Evident că vom începe cu Tales, primul dintre cei 7 înțelepți și primul filozof, cum spune tradiția. Mereu când vreau să mă gândesc la începuturile filosofiei, mă gândesc așa, care este întrebarea de la care pleacă filosofia? Dacă e să-l ascultăm pe Socrates, mai târziu pe Platon, ei ne spun care este viața care merită trăită. Eu cred că pentru primii filozofi, alta întrebare este fundamentală și anume, pe ce lume trăim? În ce univer, în ce cosmos ne aflăm? Dar un moment, despre viața care merită trăită vorbesc și cei 7 înțelepți. Și Solon, și Biaz, și Cleobull dau sfaturi de viață. Dar parcă la Tales începem să avem o gândire sistematică, o gândire organizată, care vrea să eliminem explicațiile supra naturale. Tales, din ce ne putem da seama, pentru că din păcate nu mai avem mare lucru, nu mai avem multe fragmente, dar din ce ne s-a păstrat, vrea să dea o explicație naturalistă. Totul e apă. Sigur, indiferent de valoarea acestei teorii, totuși avem un element natural care cumva ar trebui să fie fundamentul tuturor lucrurilor. Și de aici ajungem la problema principiilor, principiilor fundamentale ale realității și ale vieții umane, ceea ce grecei numeau arhai, ceea ce este la bază existenței și ceea ce determine existența, pentru că trebuie să trăim conform naturii. Și Tales spune pe de o parte că totul este apă, sau totul provine din apă, și pe de altă parte spune că totul este plin de zei. Iarăși, interesant, ce înseamnă că avem pe Apollo, Afrodita, Athena, care zboară peste tot și se află în toate obiectele? Nu cred. Cred că e vorba mai degrabă de inteligibilitate. Putem să înțelegem, totuși avem capacitatea rațională de a pricepe natura lucrurilor. Natura lucrurilor care nu este haotică, ci este, ea la rând, ei, rațională. Și așa se naște demersul filozofic, pentru că putem să ne orientăm în lume. Nu este totul haotic, nu este totul, poate, crud, cum ar fi conform zeilor homerici. Nu cred că Tales este un raționalist sau un materialist, și cred că are o legătură totuși destul de strânsă cu universul religios din epoca lui. Însă da, se poate spune că iese la originea spiritului științific. Este preocupat de cunoașterea cerului, este astronom, este matematician, este geometru, este om de afaceri, că la o adică dă o lovitură. Dar tocmai pentru că se bazează pe cunoștințele lui științifice. Până când înțelege ce se va întâmpla cu recolta. Exact, și pune mâna pe toate presele de măslin și în felul ăsta realizează un monopol și se umple de bani. Deci arată că știința aduce bani. Ceea ce înseamnă că un filozof nu trebuie să facă un jurământ al sărăciei. Nu. Aha, sigur că nu este interesat de astfel de aspecte, dar oricând poate să facă o treabă competente. De asemenea, Hesiod vorbește de importanța acumulării de bogăție prin muncă. E vorba de bogăția muncită. Și Solon și Thales au o filozofie de viață care nu exclude bunăstarea. E absolut evident. Însă spuneam Thales este la originea spiritului științific și asta putem spune despre gânditorii ionieni. Putem face această generalizare. De pildă Heraclit din Efes care spune totul este foc. Focul este la originea tuturor lucrurilor și mai mult totul este în mișcare. Totul se transformă. S-ar putea să fi fost influențat de Zoroastrism când spunea totul e foc. Cine știe? Așa cum poate și Thales era influențat de cine știe ce credințe religioase. E vorba de ideea că un principiu unic poate explica realitatea. Că e vorba de foc, că e vorba de apă în cazul celor doi Thales și Heraclit. Hai să ne gândim la cum începe Evanghelia după Ioan. La început era cuvântul și în greacă este N-R-H. Este același termen pe care îl folosește filosof Ioanien. Este aceeași căutare omului oantic să găsească un început. Un principiu prin care se explice totul. Sigur în varianta Ioanienă e vorba de un principiu rațional de Logos. Ai menționat bineînțeles posibile influențe religioase, mitice. Sigur Thales și Heraclit poate că cunoșteau aceste mituri. Dar ceea ce este interesant este că preiau ideile mitice și vor să le transforme rațional. Pentru că atunci când Heraclit spune că focul este sursa tuturor lucrurilor sau că războiul este părintele tuturor, e clar că este o meditație filosofică despre ce înseamnă înbinarea lucrurilor, conflictul dintre ele în natură și în om. Pentru că să nu uităm, și omul face parte din natură. Noi astăzi, poate sub influență creștină, uneori neglijăm treaba, ne considerăm în afara naturii sau într-un fel superior ei. Nu cred că asta era adevărat pentru greci, nu cred că asta era adevărat pentru Thales, pentru Anaximandru, pentru Heraclit. De aceea ei când pun problema pe ce lume trăim și cum arată cosmosul, de fapt pun și problema cum arată omul. Noi fiind perfect integrați, dacă cosmosul are un principiu, e același principiu care ne se aplică și nouă. Când vorbeam de mituri, mă gândeam și la un alt aspect. Lumea Ioniană e atât de fertilă, pentru că este în contact cu Perșii, cu Egiptenii, cu Fenicienii. Esențială influența feniciană. Ei sunt în contact cu Fenicienii, sunt în contact cu Babilonul. Este vorba de un fenomen pe care l-am mai evocat, și anume contactul cu alte culturi. Asta de pildă va genera la Xenophan critica miturilor, pentru că e vorba de o comparație între diferite tradiții religioase, diferite mituri. Și asta îi permite lui Xenophan să adopte o anumită distanță. El nu e un ateu, n-aș pune că este un ateu, însă există la el o critică a miturilor, posibilă tocmai datorită acestei legături. Și un posibil monoteism sau protomonoteism, hai să-i spunem așa, dar o să vorbim despre Xenophan pe MDLT mai târziu. Xenophan este un Ionian care pleacă din cetatea lui, din Colofon, și se duce în Italia de Sud. La fel se va întâmpla cu Pitagora. Alt Ionian, e din Samos, pleacă din Samos, se duce în Sudul Italiei, la Crotona. Xenophan pleacă din Halicarnassus, ajunge la Turii. Și este interesant că noi astăzi ne știm pe Herodota, Herodot din Halicarnassus, așa apare în istorie. Dar se pare că Aristotela avea un manuscris care spunea, eu Herodot din Turii. Acolo a devenit cetățean, într-adevăr. Ionienii nu numai că au inventat, să spunem, spiritul științific, însă, tocmai pentru că erau presați de perși, au plecat în alte părți ale lumii grecești. Practic au fertilizat ansamblu lumii grecești. Spuneam de Xenophan, de Pitagora, care au plecat în Italia, alții au ajuns la Atena. Sau Hipocrate. Hipocrate, medicul, mă rog, prin excelență, autorul, sau presupusul autor al unor tratate de medicină fundamentale, este tot din lumea ioniană. De-aia spun că spiritul științific e ceea ce definește lumea ioniană. Mai târziu, Democrit. Democrit e din Abdera. Sigur, Abdera nu e în Orientul Apropiat, dar era o colonie a unei cetăți ioniene. Există în cazul gânditorilor ionieni această dimensiune de, să spunem, diaspora. Ei pleacă peste tot, ajung peste tot în lumea greacă și sunt un ferment fundamental, esențial în dezvoltarea spiritului grec. Ei au contribuit la ceea ce numim miracolul grec. Gândirea rațională, investigația. Și în greacă, termenul pentru investigație este historia. Ceea ce nu e puțin lucru. Historia este investigația prin excelență. Deci, spunem că istoria ne vorbește despre oameni. Despre ființele care ne interesează cel mai mult. De unde venim și cum ni se poate explica comportamentul. Și aș vrea tare mult să citim prima frază din istoriile lui Herodot. Pentru că aici avem în nuce gândirea greacă. Ce este cel mai bun în gândirea greacă? Pentru că el spune așa. Avem aici rezultatele cercetării lui Herodot din Halicar Nas. Astfel încât lucrurile făcute de oameni să nu fie uitate în timp. Homer. Astfel încât faptele mari și minunate, unele făcute de heleni, altele de barbari să nu-și piardă gloria. Clar un mesaj homeric. Cleia este esențial. Dar, ne mai spune Herodot ceva interesant. Vrea să ne povestească despre cauzele care au făcut ca perșii și grecii să se războiască. Cauzele, Aitia. Ce înseamnă cunoașterea? Ce înseamnă cunoașterea pentru noi astăzi? Și înseamnă încă de la grecii? Să găsești cauzele pentru ceva. În momentul în care ai elucidat cauzele, ai înțeles un fenomen și poți să-l stăpânești. Nu te mai lași dus de nas. Fie că vorbim de Aristotel, fie că vorbim de Descartes și de Bacon, de Revoluția Științifică. Toți sunt tributarii acestui început a lui Herodot. De asta, cred că ar trebui pe Herodot să-l punem în aceleași linie cu marii gânditori. Așa că, în această linie, Thales a produs o descendență, Anaximandru. Anaximandru este cel care, probabil, descoperă principiul rațiunii suficiente. Când ceva se întâmplă, trebuie să se întâmple pentru un motiv. Anaximandru vorbește despre necesitate. Anaximandru spune că lucrurile se nasc și pierd conform necesității. Ce este această necesitate? Este o necesitate științifică? Sigur, putem să interpretăm așa. Este simplă causalitatea, dar fără determinism? Sigur, putem să interpretăm și așa. Anaximandru ne-a lăsat câteva fragmente, nu avem certitudine. Dar este baza pe care construim. Și mai spune Anaximandru ceva important. Că toate acestea, dreptatea lucrurilor care își dau unii altora dreptatea și nedreptatea, totul se întâmplă în timp. Și avem aici elementele de bază ale filozofiei. Mai întâi ființa lucrurilor, esența lor, adică cauzele care aduc la anumite fenomene. Și pe de altă parte, timpul. Problemă care va îi va intriga pe filozof până astăzi. De la Aristotel, la Augustin, la fenomenologie. Dar avem la Anaximandru această punere a problemei. Principiuri rațiunii suficiente, vrem esența lucrurilor și vrem să vedem cum afectează timpul, ființa lucrurilor și ființa noastră. Și Anaximene? Și Anaxagora? Bineînțeles că au speculații filozofice foarte interesante. Anaximene vorbește despre un element fundamental, aer, care nu este aerul nostru, este un element cald din care sunt nase toate lucrurile. Preia de fapt elementul care la Anaximandru se numește apairon, adică ceva fără limită, nedefict și nedeterminat. Ceea ce este anatema pentru un grec. Trebuie să fie determinat. Și Anaximene vrea să-i deau determinare. La fel și ceilalți, numai că avem după aceea o speculație că poate nu este un singur element, poate sunt mai multe. La Empedocle vor fi toate cele patru, combinate de iubire și dușmănie. La Democrit pe care îl menționai, o să avem bineînțeles o pluralitate a atomilor. Dar care de fapt sunt tot un singur element, numai că multiplicat. Dar avem cărămizile de bază ale construcției, ale cosmosului în care ne aflăm. Or, nimic din ceea ce avem astăzi, de la telefon mobil, la calculator, la navetă spațială, n-ar fi fost imaginabil fără acest început. Fără a formula principiile. Fără Tales. Uitați-vă pe site-ul paleologu.com. Avem o sumedenie de cursuri pasionante și, mai cu seamă, o pleiadă de lectori excelenți.