Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
SCHIMBARE TOTALĂ DE REGISTRU Schimbare totală de registru. Astăzi vorbim despre unul dintre cei mai mari istorici greci. Acum, o mică explicație. De ce n-am vorbit despre polibiu în partea consacrată grecielor? Dacă am vorbit despre Herodot, am vorbit despre Tucidide, am vorbit despre Xenofon. Acum ne întoarcem la un istoric grec, la polibiu, pentru că el a trăit mare parte din viață la Roma. A scris în greacă, evident, dar a trăit mare parte din viață la Roma pentru că el era un important politician din Achaia, din Grecia, și a fost luat prizonier, o state, la Roma în secolul II, și acolo a trăit în anturajul faimoșilor Cipionii, despre care am mai vorbit. Cred că merită să invocăm mai în detaliu viața lui Polibiu înainte de a ajunge la Roma, pentru că Polibiu promita foarte mult. S-a născut într-o familie foarte importantă din Megalopolis, orașul cel mai important din Liga Acheiană. La 20 de ani este numit într-o ambasadă care ar fi trebuit să ducă în Egipt. La 30 de ani este numit comandantul Cavaleriei din această Liga Acheiană. Ghinionul lui a trăit în perioada în care Roma începea să cucerească Grecia și Macedonia. Bineînțeles că Polibiu își dădea seama că Roma este puterea dominantă și că devine din ce în ce mai tare. Ghinion? Ar trebui totuși de explicat ce este Liga Acheiană, pentru că Liga Acheiană este un fenomen extraordinar de interesant. A mai existat o ligă similară, să spunem Liga Beoțiană, dominată însă de Teba. De ce e atât de important? Pentru că Atena avea o sumedenie de aliați, dar Atena era o putere hegemonică în interiorul Ligii de la Delos. La fel și Sparta era o putere hegemonică în interiorul Peloponezului. Teba e prima care creează o ligă ceva mai echilibrată, dar tot e un centru în Liga Beoțiană. În Liga Acheiană, care apare mai târziu, în secolul III a.C., toate cetățile sunt la egalitate. Aș spune chiar mai mult că Liga Acheiană este un model pentru Statele Unite la sfârșitul secolului XVIII a.C. De al mintei, părinții fondatori, aceia mai docse, citeau polibiu și chiar foloseau polibiu ca pseudonim în papierele federaliste. Aici este o construcție politică foarte interesantă, foarte importantă, care a jucat un rol extraordinar de activ în secolul III a.C. și la începutul secolului II a.C. Marile figuri al Ligii Acheiană sunt Aratos și Filopoimenos, care moare la începutul secolului II a.C. Așa că acestea sunt eroii lui politic. Da, Filopoimenos e foarte important. Numai că a avut ghinion, a avut carival, un tip pe nume Calicrates, care era lingăul romanilor. Nu pot găsi un cuvânt mai bun pentru că ce-a făcut? El ar fi trebuit să reprezinte Liga Acheiană într-o ambasadă la Roma. Și în loc să reprezinte interesele Ligii, el s-a dus acolo și a spus aveți grijă romanilor că sunt câțiva în Liga care nu sunt necondiționat cu voi. Adică își dorea să mai respecta și legile, tratatele, înțelegerile pe care le-a spus. Și vă spun eu cum să le faceți felul. Și Roma, fiind la momentul respectiv în luptă cu Macedonia, au și bătut Lapid în 1967. Dar ăsta e momentul în care Boliviu ajunge la Roma. Exact, pentru că romanii din păcate, sau mă rog, poate din fericire, îl cred pe Calicrates și se hotărăsc să scape de cei care nu sunt 100% în barca romană. Așa că iau ostatici din Liga Cheane și Boliviu este printre ostatici. Cred că trebuie să zăbovim puțin asupra acestui moment atât de important, 167, bătălia de la Pyrna câștigată de Romani, de Emilius Paulus, marele general. Pentru că de atunci e clar, Grecia este sub dominație romană. Și ce este absolut surprinzător este că romanii s-au impus atât de repede în lumea greacă. Sigur, i-au combătut pe macedonieni, i-au înfrânt pe macedonieni, dar atât de multe cetăți grecești au acceptat hegemonia romană fără să cârgă-i în front. Pentru că oligarhiile din toate aceste cetăți au fost de partea romanilor. Preferau să fie supuse romanilor decât să se confrunta cu pericolul popular. Polibiu însuși este un asemenea oligarh, un aristocrat care până la urmă preferă soluția romană. Ai anticipat de fapt una din temele importante ale istoriilor lui Polibiu. Cum de Roma va crește atât de repede și va domina lumea? Asta e tema principală. Tema istoriei lui Polibiu este întrebarea cum au reușit romanii să devină atât de repede o putere globală. Este de fapt primul teoretician al globalismului. Al globalizării mai mult chiar decât Herodotepilă, care și el scrie despre lume, despre globalizare, dar nu ca Polibie. Răspunsul lui Polibiu este unul care ține de teoria politică. Teoria politică este o teorie mixtă. Monarhia are ca corupt tirania, aristocrația are ca oligarhia și democrația are ca corupt. Este exact același schimb pe care îl avem la Aristotel, cu singura diferență că la Polibiu democrația este un regim bun, nu unul corupt. Ori, spune Polibiu, toate aceste regimuri, fie că vorbim de monarhie, fie că vorbim de aristocrație sau de democrație, au un cusur și anume sunt vulnerabile. Nu sunt destul de stabile, dar sunt instabile. Și atunci stabilitatea se obține prin combinarea elementului monarhic cu cel aristocratic și cu cel democratic. Și doar așa poți avea un regim stabil. Aici e o mică diferență față de Aristotel, pentru că și la Aristotel, de altfel și la Platon, avem teoria regimului mixt și ei preferă regimurile mixte, dar nu tema stabilității este esențială la ei, pe când la Polibiu asta devine tema fundamentală. Roma este stabilă, Republica Română are această stabilitate extraordinară, pentru că de fapt combină toate cele trei formule. Elementul monarhic e prezent prin cei doi consuli, elementul aristocratic evident prin senat și elementul democratic prin puterea poporului. Și asta explică în viziunea lui puterea Romei și faptul că Roma s-a impus în tot bazinul mediteranean. Practic în 50 de ani au trecut de la bate pe Hannibal, începutul războiului cu Hannibal, până la învincere pe macedonieni și a fi puterea dominantă. Este interesant că pe lângă această teorie care este fundamentală, Polibiu introduce și alte elemente din care putem învăța, de pildo teoria leadership-ului. Și chiar vorbește despre ani 184-183 atunci când mor trei oameni esențiali, Hannibal, Scipio Africanu și Filopoemun. Poate e cel mai puțin cunoscut, dar l-am amintit deja. Și sunt un fel de lider ideal pentru cele trei tipuri de regim. Hannibal pentru monarhie, sigur în armată, pentru că a condus asemeni unui tiran, unui rege. Scipio Africanu în primul rând într-o aristocrație și Filopoemun într-un fel de democrație. În măsura în care liga arheană chiar era o democrație, pentru că aici putem discuta. Bineînțeles, nu e o democrație în sensul nostru, e o democrație liberală, dar există tipuri de leadership. Și e interesant că Polibiu aduce în discuție. Adică un leadership monarhic, unul aristocratic și un altul democratic. Și am în minte portretul pe care îl face lui Scipio Africanu atunci când Scipio este destul de tânăr și cucerește Cartagonova în Spania. Și arată cât de abil a fost Scipio. Cum mai întâi își construiește imagina potrivită printre soldați, cum că ar fi favorizat de zei. Ar fi preferatul zeilor, cum că este un tip generos, magnanim. Numai prietenii știu de fapt cât este de atent, cât este de suspicios, de prudent în acțiunile sale. Cum pregătește cu un an înainte toată expediția și își dă seama că laguna care se află pe partea orașului va seca la un moment dat. Știe numai el treaba asta. Când se întâmplă tipul asediu, el zice, uite, zeii m-au ajutat. Asta este un semn, deci vom reuși să-i batem pe cartaginezi. Și cum la sfârșit este generos, așa cum trebuie să fie, cuostatic. Sigur, îi ia ca sclavi, dar le promite libertate atunci când conflictul se va termina. Și în felul ăsta reușește să-i folosească și în flota. Deci Șcipiu este un conducător foarte abil și aceste calități se transmit și la descendeții săi la Șcipiu Emilianus, cu care bineînțeles Polibiu e mare prieten. De altfel, uite, am spus că Polibiu a fost o static. Da, bun, numai că a fost o static în niște condiții foarte favorabile. Era prieten cu moștenitorul tronului Seleucizilor, care se afla și el o static la Roma la momentul respectiv. Îl cunoscuse pe Masinisa, îi cunoștea pe cei mai importanti romani. Deci era într-o poziție excelentă pentru a înțelege politic. Și chiar pentru a influența aceste cercuri de putere romane. Da, sigur, pentru că este ținut o static împreună cu ceilalți greci până prin 150. Este lăsat la vatră. Numai că după aceea este rechemat de Șcipiu Emilianus în timpul celui de-al treialea război, până-i distrugerea Cartagenei. Și se duce. În 146. De altfel, istoria lui, dacă nu mă așez, se încheie în anul 146. Între începutul celui de-al doilea război, până-i distrugerea Cartagenei. Între începutul celui de-al doilea război, până-i distrugerea Cartagenei.