Subscribe
Share
Share
Embed
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
Este un povestitor extraordinar, sunt și invenți, într-adevăr, povești în mod evident inventate. Este antropolog, geograf. Este o figură absolut fascinantă. E un scritor extraordinar. E unul dintre marii scritori ai umanității. Și de aia e bine să-l citim nu doar de dragul informațiilor istorice, ci pentru a aborda o operă literară majoră, efectiv de prim plan. Și aș vrea să încep prin a spune care este problema pe care vrea să o clarifice Herodot. E vorba despre războaiele dintre perși și greci. Este o istorie a acestor războaie. Dar ca să ajungă la războaiele propriu zise, simte nevoia să povestească grecilor despre Imperiul Persan. De al mintei, Herodot era originar din Halicarnasa, adică din Bodrum. Și cunoaște direct despre ce e vorba. Cunoaște Imperiul Persan. Sunt și descrieri care arată că a călătorit. În primele patru cărți Herodot vorbește despre Imperiul Persan. În prima cărte despre fondarea Imperiului de către Cirrus. În cartea a doua despre expediția lui Cambize în Egipt. Și asta îi permite să vorbească despre Egipt. Și este extraordinar. Unele informații sunt fiabile, altele sunt niște invenții absolut adorabile. Apoi în partea a treia îl vedem pe Darius. Cum ajunge Darius în fruntea Imperiului Persan. În cartea a patra ne povestește despre expediția lui Darius la nord de Dunăre. Adică în România actuală. Și asta e ocazia pentru el să vorbească despre toate aceste popoare necunoscute. Șciți, geți, sarmați, tot felul. Iar de la cartea a cinci încolo intrăm efectiv în povestea războiului dintre perși și greci. Ceea ce mi se pare remarcabil la Herodot este că arată o deschide și o sensibilitate remarcabilă pentru alt popor decât cel grec. Pentru perși. Vrea să-i înțeleagă. Nu doar pe perși vrea să-i înțeleagă. Vrea să înțeleagă Egiptul. Vrea să înțeleagă popoarele din sudul Egiptului, de pildă. Vrea să înțeleagă ce e cu șciții, ce e cu tracii. Avem de a face cu o curiozitate antropologică extraordinară și o deschidere față de ceilalți. Cea mai bună modalitate de a învăța pentru Herodot este de-a călătorii. Ceea ce este interesant este că face parte dintr-o mișcare a miracului grecesc și a iluminismului grecesc. Când grecii încep să pună din ce în ce mai mult accent pe cunoaștere, pe rigurozitate, pe importanța libertății, aproape pentru că asta este o temă majoră în felul în care Herodot înțelege relația dintre perșii greci. Pentru că, bineînțeles, grecii luptă pentru libertate, dar e mai complicat de atât. Herodot arată că și grecii au avut tiranii lor. Avem multe povești despre tiranii, despre Periandru, despre Policrat, despre o serie întreagă de tirani. Pisistrate și așa mai departe. Și tirania grecească este foarte prezentă în opera lui Herodot. Adică, hai să nu îi acuzăm pe ceilalți că sunt despotici, în timp ce noi am fi niște democrații, pentru că avem și noi povestea noastră cu tiranii, dar, la un moment dat, îi alungă pe tiranii, Atenienii de pildă. Și e un moment foarte interesant în care Corintenii sunt alături de Spartani. Spartanii vor să intervină în Atena pentru a reintroduce tirania, după ce Hippias fusese alungat din Atena. Și Corintenii spun, nu, noi am cunoscut tirania, nu mai vrem așa ceva, știm că e cea mai mare porcărie, cea mai mare mizerie. Bine, sigur, este o exagerare, noi am vorbit despre tiranie. Fără îndoială, dar aici interesează gândirea lui Herodot. Și mai e ceva, nici perșii nu au fost conduși de despoți de la bun început. Cirrus este o figură luminoasă și Cirrus luptă pentru libertatea. Mai adevărat, descendenții lui o iau pe ulei. Dar și acolo, în cazul Imperiului Persan, avem o alternanță de regi buni și regi proști. După Cirrus urmează Cambize, care e nebun, care e complet dus cu pluta. După Darius urmează Xerxes, care nu e chiar dus cu pluta complet, dar este clar deviant. Este arogant, nu mai are nimic, suferă de hubris, așa cum de hubris suferise și Cambize, dar într-o formă încă mai accentuată. Asta ce înseamnă că monarhia este un regim foarte vulnerabil. Pentru că după un rege bun, poate să vină un rege rău. Totuși, ideologia lui Herodot este una democratică.