Subscribe
Share
Share
Embed
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
Muzică Să începem cu romanii, că până acum am vorbit de mari gânditori, mari scritori greci. Și nu înseamnă că noi o să reluăm firul istoriei intelectuale și culturale grecești, dar e cazul să evocăm acum și influența greacă în Italia, care e prezent încă din epocă monarchică, prin intermediul etrușcilor de-al minteri. La Roma, muzeul etrusc, minunat muzeu, e plin de artefacte grecești ajunse prin intermediul etrusc în zona Romei. Apoi, în epocă republicană, s-ar părea că Roma se concentrează mai mult pe sine, dacă se închide oarecum din punct de vedere cultural. Acum, cred că trebuie spus că Roma era înconjurată de influență grecească, pentru că la nord erau etrușci, cum ai zis, și la sud, bineînțeles, era Grecia, era Magna Grecia, în Sicilia, în Sud Italia. În interi există o sumedenie de legende despre originile Romei, care vorbează o prezență grecească de la început. O avem în Virgiliu, în Eneida, apoi în diferite mituri, la Deniz din Halicarnass, de pildă. Însă, revenind la perioada de relativă închidere de la începuturile republice, cred că acolo putem plasa și faimosul Mos Maiorum, moravurile babacilor, ale strămoșilor. E cumva și o creație ideologică, această referință la The Old Roman Way. Însă, faptul că e nevoie de astfel de referințe, ne arată că atunci când începe să fie valorificată referința, deja influența grecească era cât se poate de importantă. Acum, cred că data de referință este 240, pentru că atunci este prima reprezentare a unei piese de Livius Andronicus. Dar vom vorbi despre o serie de autori romani, sigur, nu născuți în Roma, dar autori romani de limbă latină, dar ei, de fapt, preiau modelul grecesc. Îl preiau pe menandru, în primul rând, despre care am vorbit. Hai să vorbim, propun, despre patru autori, de la care ne-au rămas numai fragmente, și-anume Livius Andronicus, pe care l-ai menționat, Nevius, un roman dintr-o ilustră familie, și-anume Fabius Pictor, și, în sfârșit, Enius. Dar propun să vorbim despre aceste patru mari figuri. Pe Livius Andronicus l-ai menționat deja. El, probabil, era originar din Tarentum, adică dintr-un oraș grecesc. Probabil a fost capturat, a devenit sclav, foarte probabil. Și, probabil, instructor de greac, latin, profesor. Și ce este foarte important și ilustrează perfect ce spuneam mai devreme amândoi despre influența greacă, traduce odiseea. Traduce odiseea în latină. Și trebuie spus neapărat că aceste traducere nu este una mecanică, pentru că își permite anumite libertăți. Exemplul care îmi vine în minte acum e faptul că Homer, atunci când vorbește despre anumite eroi, spune că sunt asemeni zeilor. Daimonii Isos. Pe când Livius Andronicus schimbă traducerea și spune în latină Sumus Ad Primus, care înseamnă cel mai mare, primul dintre eroi. E clară altă mentalitate. Nu vrea Livius Andronicus să spune ceva ce ar putea fi o blasfemie. Ce ar putea șoca române. Avem fragmente din această odisea a Livius Andronicus și în rest titlurile unor tragedii, toate cu subiect grecesc. Calul Troian, de pildă, sau Ahile. Dar oricum din ciclul Troian și câteva. A, Tereus, care e o poveste sinistră cu regele Trac, cu cele două surori, o violează pe una. E o poveste îngrozitoare. Ne este foarte bine cunoscută din Ovidiu. De la Livius Andronicus avem doar niște fragmente, titlurile unor tragedii, titlul acestei epopei. Și lui revine gloria de a fi primul scritor latin. Adică un grec este primul autor latin. Pare să vom puși și un imn pentru fete, un imn religios. Și e interesant că ghilda scribilor în perioada asta lui Livius Andronicus primește o clădire oficială în templul Minervei. Deci autorii încep să fie prețuiți la Roma și vor deveni din ce în ce mai valorificați, din ce în ce mai importanti pentru cultura romană. Al doilea despre care aș vrea să vorbim scurt este Nevius. Amândoi sunt născuți la începutul secolului III. Livius Andronicus și Nevius. Nevius nu e nici el original din Roma, e original din Capua. Și el scrie o primă epopee originală și anume Belum Punicum, adică despre războiul dintre romani și cartaginezi. Începe cu Eneas, e un episod foarte scurt, după care sare la... Apropo de Eneas, e foarte important în acest Belum Punicum faptul că povestește despre amorul dintre Enea și Didona. Și asta e o temă pe care o regăsim la Virgiliu. Virgiliu de-al mintei în mod evident s-a inspirat foarte mult din Nevius și combină practic mitul și istoria. Asta mi se pare foarte interesant. Nevius a și luptat în primul război punic, ceea ce e interesant. Mie mi-aduce aminte de Eschil, pentru că și Eschil a luptat contra perșilor. Și ceva interesant la amândoi. Eschil scrie foarte multe tragedii cu subiect mitologic, dar scrie și una despre perși, deci subiect istoric. Nevius scrie și el foarte mult despre mitologie, dar scrie și despre romani. Mi se pare că e o tragedie despre Romulus. Da, exact. În rest, celelalte tragedii ale lui sunt cu aceleași subiecte, mai mulți sau mai puțini, ca și la Livius Andronicus. Încă un cal Troian, despre Danae. Din punctul ăsta de vedere, ei sunt destul de similari. E interesant că uite gusturile publicului roman. Da, interesul pentru cultura greacă. El a scris, pare să, și comedii pe lângă tragedii. Această epopee, evident, un fel de epopee națională. De altfel, mai târziu vom vorbi și despre Polibiu, care scrie o istorie a războiului important al Doilea Război Punic. Deci e aceeași preocupare. Uite cum confruntarea cu cartaginezii se reflectă în opere majore. Și interesant la Nevius, mi se pare că spre osebire de ceilalți autori, Livius Andronicus, care pare s-au avut patroni, sponsori bogati, la Nevius nu este clar. Ba chiar umblă vorba că ar fi fost critic la adresa familiei Metelilor. Da, care s-au supărat foarte tare. S-a supărat, ar fi fost în închisoare, după care a plecat în exil complicat. Și mă gândesc în ce măsură scrierele lui au și o dimensiune civică și critică. Probabil că au. Poate că aici îl are ca model pe Aristofan, sigur, nu știm că nu avem textele. Dar mă gândesc că există această conexiune. Uite, ți-aș propune să vorbim întâi de Enius și după aia de Fabius Pictor, pentru că Enius e tot originar din Marea Grece. Și mai târziu ajunge cetățean roman, a statuse destul de multă vreme la Roma, unde predase literatură greacă și romană. Fusese remarcat de elita romană. Pare să că a fost protejat de scipioni. Asta vom vedea și în legătură cu Polibiu. Rolul clanului scipionilor în promovarea literaturii. Da, istoricii vorbesc de un fel de cerc al scipionilor. Cred că mai degrabă un curent, neapărat o instituție, un cerc foarte puternic formalizat. Dar clar e un curent sponsorizat. Așa, și Enius introduce în literatura latină, în poezia latină, hexametru grec. Pentru că de pildă ceilalți despre care am vorbit, începând cu Livius Andronicus, scria un alt metru. Deci e o inovație, să spunem, introduce această practică grecească. El este citat destul de mult de Cicero. Chiar și Montaigne îl citează la un moment dat, evident preluat din probabil Cicero. El e autor unor anale ale Republicii Romane în versuri. Pe lângă asta, evident, a scris și el, ca și ceilalți, tragedii, comedii. Deși la comedii n-a excelat, la tragedii se pare că a fost foarte bun. Și cred că e ultimul autor care scrie și după care se specializează. Da, că o să vorbim probabil data viitoare despre Plaut, după aia despre Terențiu. Ei sunt doar autori comici. Și în sfârșit, un reprezentant al elitei romane, al aristocrației romane, Fabius Pictor. Fabius provine dintr-o ilustră familie a aristocrației romane. Este și el un om al generației celui de al doilea război punic. A participat la războiul împotriva Cartaginei. A participat de asemenea înainte la un război împotriva Galilor. Și a scris și el anale, dar nu în versuri precum Enius, ci în proză, dar în proză greacă. Și asta e interesant. Trebuie să răspundem la întrebarea asta. De ce în greacă? De ce oare? Acum, o ipoteză plauzibilă spune în felul următor, că în perioada asta Roma încă nu era puterea dominantă din Mediteran. Și atunci Fabius Pictor avea tot interesul să publice viziunea romană asupra istoriei. Să facă această viziune cunoscută în toată lumea mediterană. Adică cum am scrie noi în engleză, ca să ne citească mai multă lume. Exact. Da, posibil. Sau poate că vizează cumva și publicul din sudul Italiei. Poate în mod special vizează publicul din sudul Italiei, adică cetățile grecești pe care romanii încercau să le integreze. Adică e propaganda anticartagineză într-un fel. Da, ar putea fi. Spre deosebire de Cato, cel bătrân, care scrie în latină. Sigur că sunt celebre poveștile despre Cato, care nu-i suporta pe grecii, care erau cam filfiziuni și nu erau virtuoși, așa cum trebuia să fie un roman pur. Numai că Cato în primul rând știe foarte bine greacă, dar alege să scrie în latină. Poate tocmai ca să afirme poziția romei, care deja în timpul lui Cato este superputerea. Deci toată lumea trebuie să se integreze în lumea română. Latina este limba pe care toți trebuie să vorbească. Mă mulțumesc tare mult că l-ai menționat pe Cato, pentru că nu mă gândisem să-l integrăm în această primă prezentare. M-am gândit la cei patru mari, Livius Andronicus, Nevius Enius și Fabius Pictor, dar e important să vorbim despre Cato, pentru că e autorul unei cărți importante despre agricultură. Ceea ce e foarte interesant, pentru că el încarnează prototipul vechiului roman și cumva pozează, dar face parte din brandul lui personal. Să fie adevăratul roman care trăiește din agricultură, trăiește simplu, auster, e foarte muncitor, scriește despre cum trebuie tratați sclavii. De album e destul de antipatic din punctul ăsta de vedere. Eu trebuie să spun că Cato cel Bătrân e un pic antipatic, pentru că prea pozează romanul perfect. Pe când în tratatul despre agricultura, mai degrabă vorbește din perspectiva unui producător, nu unui consumator, pentru că spune că trebuie să consumi cât mai puțin astfel încât să poți să produci și să vinzi. Deja asta nu mai e perspectiva cuiva care trăiește simplu într-un oraș mic, nu foarte dezvoltat din contră, e semnunea economii aproape imperiale, hai să nu zicem imperiale, dar oricum unei economii care crește. Însuși Cotar mai târziu, în secolul II, îl va critica pentru lipsa lui de umanitate față de un cuplu de sclavi bătrâni pe care i-a separat, i-a vândut separat. Dar mai e ceva interesant în legătură cu Cato? Da, a învățat grecești, așa cum spui, dar el reprezintă și o rezistență față de această influență culturală grecească despre care tocmai am vorbit. E faimoasa întâmplare de la jumătatea secolului II când vin la Roma cei trei ambasadori, filozofii trimiși de Atena, care vor să obțină de la Roma un arbitraj favorabil. Și în timpul liber, între discuțiile serioase din senat, fiecare arată ce poate și țin conferințe. Și unul dintre ei susține dimineața ceva și după masa altceva, cu foarte mare talent suscitând admirația și entuziasmul tinerilor romani. Și Cato este oripilat, consideră că asta va avea un efect dezastros asupra spiritului public roman și în senat le spune colegilor lui să dea satisfacție cât mai repede Atenienilor ca să scape de ei să se întoarcă acasă. Cato scrie și el o istorie a romei, numai că nu pune accent pe mari personalități, chiar evită să le dea numele. Mai degrabă scoate la nivel personaje mai puțin strălucitoare sau mai puțin celebre. Adică poporul. Și bineînțeles, acest general apare într-o lumină foarte favorabilă. Ce crezi că l-a enervat Cato? Da, cu siguranță. Uitați-vă pe site-ul paleologu.com, avem o sumedenie de cursuri pasionante și mai cu seamă o pleiadă de lectori excelenți.