EP 7: Parmenide

În acest episod al podcastului, lectorii noștri discută filosofia lui Parmenide, unul dintre primii filozofi din Grecia antică. Parmenide a pus bazele școlii de gândire eleată.

Filozofia eleată susține că totul este unul și nemișcător, în contrast cu filozofia lui Heraclit. Lectorii abordează, de asemenea, conexiunea potențială între gândirea lui Xenophan, despre existența unui zeu omniprezent și neschimbător, și Parmenide.

În episod, se prezintă și paradoxurile lui Zenon. Celebre pentru noțiunile despre spațiul infinit și argumentarea împotriva dinamicii, a schimbării, a mișcării. 

What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

La Parmenide Partea interesantă este că Xenophan, cel pe care ne-am vorbit în episodul trecut, a plecat din Ionia de la Heraclit și a ajuns în Italia, la Parmenide El, conform tradiției, a fondat această școală eleată, de gândire De ce sunt eleații cel puțin la fel de tari ca Heraclit? Pentru că reprezintă opusul, polopus, când totul este devenire a ei ce avem, totul este unul și nemişcător Dar nu știu dacă putem să facem legătura cu Xenophan, nu mi-e limpede Există, bun, în afară de tradiția pe care o menționează Platon Aristotele, există totuși ideea la Xenophan că există un zeu care este omniprezent și perfect, deci ar trebui neschimbător Or, asta este intuiția pe care o aprofundează, pe părerea mea, Parmenide și discipolii săi Până că e prima dată când avem de a face cu o școală de gândire Până acum am avut filozofii care cu gândirea sa, bun, reuniți de termenul ăsta Ionic, Ionian, dar e mai mult o desemnare geografică Pe când aici avem anumite principii, la Parmenide, la Melisus și la Zenon Zenon cu celebrele sale paradoxuri, cu Săgeata care nu ajunge niciodată la destinație Care nu va fi niciodată depășită de Achille Care e situația, de exemplu, cu Săgeata? Pentru că Săgeata are o distanță de parcurs până la țintă și distanța se înjumătățește, pe care se înjumătățește din nou, se înjumătățește din nou și așa mai departe Numai că, spațiul fiind infinit divisibil, Săgeata nu o să ajungă niciodată la țintă Știu paradoxurile astea din copilărie și mi s-au părut infantile De ce ți s-au părut infantile? Pentru că sunt niște, mă rog, simpatice glume Simpatice glume, dar ce spun ele? De ce sunt glume, dar în același timp nu foarte ușor de rezolvate? Pentru că vorbesc despre diferența dintre aparență și esență Iar dacă gândirea noastră ne spune că nu poate să existe mișcare, înseamnă că simțurile ne păcălesc Îmi place foarte mult cum explici tu bancurile lui Zenon Că n-am simțul umorului Hai să încercăm să înțelegem această enigmă, cea nume poemului Parmenide A scris un poem în versuri despre ființă Începe foarte frumos și după aceea devine mai dificil Începe frumos pentru că e o experiență religioasă E primit de o zeiță, urcă la cer, are o revelație Asta îmi place, e foarte frumos După aceea începe să fie mai complicat Dacă doar ființa există, ce nu există, cum este formula ce este, ce nu este Dacă putem spune despre ceea ce este, că este și despre ceea ce nu este, că nu este Dar întrebarea e, în ce fel putem vorbi despre neființă, despre ceea ce nu este Nu se poate vorbi despre neființă Dar atunci, dacă nu se poate vorbi despre neființă, ce facem cu lumea din jurul nostru, care este devenirea Parmenide nu neagă această idee Și atunci, dacă lumea este devenire, adică combinații între ființă și neființă Dar tocmai am văzut că nu putem să vorbim despre neființă Deci nu putem să vorbim despre lume și nu putem să vorbim despre lume pentru că ea de fapt nu există Pentru că nu are ființă Deci ce rămâne solid? Ceva nemişcător Ceva imoabil, ceva etern Asemeni unei sfere, spune Parmenide la un moment dat Dar asta nu cred că poate să fie altceva decât un simbol, o imagine Pentru ceea ce este la, nici nu pot să spun la temeria lucrurilor Pentru că de fapt, există un singur lucru pe lumea asta Ceea ce este, ființa De fapt asta e intuiția genială a lui Parmenide Acest monism Că există un singur lucru Ceea ce neagă toată familiaritatea noastră cu lumea Și de asta Parmenide se află la baza gândirii filozofice Să ne aducem aminte că fie că întrebarea e pusă de Tom Adachino, de Spinoza, de Heidegger Mai târziu, întrebarea despre ființă Toți vorbesc despre Parmenide, de fapt Și toți au variante diferite de monism Că există o singură suferință