EP 16: Socrate

În acest episod am discutat despre marele și unicul filozof antic Socrate, un personaj istoric interesant dar și dificil de abordat deoarece nu a scris nimic. Putem să-l cunoaștem numai prin prisma scrierilor altor gânditori ai vremii. Aceste lucrări oferă uneori o imagine confuză a gândirii lui Socrate, în parte pentru că ele reflectă și gândirea propriilor autori.

Căutarea și stabilirea definițiilor pentru diferite virtuți și concepte reprezenta un domeniu central pentru Socrate. Spre exemplu, Socrate a pus baza unui sistem de dialog ce avea drept scop formularea de definiții clare pentru conceptele de frumusețe, dreptate și altele. Deși conștient că definițiile sunt de cele mai multe ori insuficiente, acesta se remarca prin refuzul constant de a deraia din traiectoria căutării răspunsurilor.

What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

Dăţile trecute am vorbit despre Aristofan şi Euripide, astăzi vorbim despre Socrate. Ori Aristofan îi antărbacă şi pe unul şi pe altul şi cumva îi asociază pe Euripide şi pe Socrate Pentru că în Norii tal descrie pe Socrate ca pe un sofist extrem de periculos, în câteva piese, așa cum am văzut, Aristofan îl prezintă pe Euripide tot așa într-o lumină foarte comică Într-un fel Euripide, Socrate, lumeam comba în viziunea lui Aristofan, cel puţin Care este evident o viziune satirică, ironică, nu trebuie luat absolut ad literem Pe Euripide nu prea la costă a treaba asta, nu a păţit mare lucru În schimb cu Socrate, situaţia e mai complicată Pentru că e posibil ca piesa lui Aristofan să fie creată în anumită atmosferă în Atena, care să fie dus la condamnarea lui Socrate în 399 Între piesa lui Aristofan şi condamnarea în 399 a lui Socrate Sigur că contribuie în privinţa răspândirii anumitor percepţii privindu-l pe Socrate Şi într-adevăr, unele acuzaţii din procesul lui Socrate au legătură cu caricatura din piesă Că ar fi lipsit de pietate, că s-ar ocupa de cunoaşterea naturii Ceea ce e de fapt complet neadevărat, că introduce zei noi De-astea sunt acuzaţii pe care le găsim şi în norii lui Aristofan Hai să vorbim despre Socrate, cum era el Stai un pic, de fapt nu prea avem despre ce să vorbim Asta e prima problemă, că nu avem nimic de la Socrate Gânditorii serioşi nu scriu nimic Aşa că au scris, cei mai puţini în gestuaţie Cei mai puţini şi platonul, o să vorbim despre fiecare evident Şi perspectivele lor se completează Socratele lui Xenofon este mai terater, aş spune Şi foarte preocupat de autocontrol, de temperanţă Virtutea principală a lui Socrate apare în amintirile lui Xenofon Este un profesor de temperanţă Sigur că la Platon avem foarte mult ideile lui Platon Avem elemente care nu ţin de Socrate Uneori e foarte greu să ne dăm seama exact ce aparţinul lui Socrate Şi ce a inovat Platon Şi trebuie spus că există o dezbatere Care Socrate e mai aproape de adevăr Socratele lui Xenofon sau Socratele lui Platon Din ce am spus până acum, ar părea că Socratele lui Xenofon e mai aproape de adevăr Dar sunt autori cum e Schleiermacher de exemplu Care spunea că nu, Socratele lui Platon e probabil mai aproape de adevăr Pentru că e mai genial Acum, nu cumva problema asta e falsă? Ce anume Socrate apare diferit în funcţie de temperamentul E ca și problema cu Iisus Care Iisus este cel adevărat? Din cei patru evanghelişti? E clar că nu-i învăţeşa la fel Şi interesant că l-ai comparat cu Iisus pentru că au anumite lucruri în comun Felul în care au murit, pe nedrept amândoi Atâta ca aş prefera de o mie de ori să mori precum Socrate E cea mai frumoasă, cea mai plăcută moarte cu putinţă Înconjurat de prieteni, vorbind despre lucruri frumoase, e extraordinar N-a murit un Maidan în suferinţe atroce Sigur, moare târziu, deja este în vârstă E clar că şi-a trăit raiu, şi-a mâncat mălaiu Şi-a depus activitatea filozofică la care visa Până da, în ce constă activitatea asta filozofică? Din ce ne putem da seama? Socrate e un fel de medic al sufletelor El spune un tăun, care vine şi-i înţeapă pe compatrioţii lui Nu-i lasă să adormă Vine şi le pune tot felul de întrebări Uneori e cicălitor, uneori e enervant Îţi vine să-i dai cu ceva în cap Eu mă mirc asupra veţii până la 71 Cum de nu s-au săturat atenienii Şi pare un pisălog care te aşteaptă la piaţă Şi te prinde şi te întreabă Unde te duci? La templu Aaa, dar de ce te duci la templu? Cu tare, cu tare Păi ce e pietatea? Sau îl prinde pe unul că se duce la tribunal Dar ce te duci să faci la tribunal? Păi uite, aşa, aşa, aşa Dar de ce? Dar ce e dreptatea? Să-mi caut dreptatea, e ce e dreptatea Asta e foarte important pentru Socrate Să caute definiţii Pentru că are de a face cu oameni care pretind că ştiu Ce sunt virtuţile, întemperanţa, dreptatea Ce e frumuseţea şi aşa mai departe Şi el ia la întrebări şi spune Ok, aveţi toate aceste exemple de frumuseţe, de dreptate, de pietate Dar ce uneşte toate aceste cazuri? Asta e întrebarea socratică Prin definiţie Şi e la fel de utilă astăzi Ca să fie clar pentru cei care ne ascultă La ce ne referim Aş trimite la începutul dialogului Menon Când Socrate întreabă ce e virtutea Şi vine răspuns Păi virtutea bărbaţilor este să facă politică şi să lupte Virtutea femeilor este să facă treabă Virtutea bătrânilor e aşa Virtutea tinerilor al mintei Şi practic virtutea e spartă în diferite coduri de comportament Şi Socrate întreabă Bine, bine Dar ce este virtutea în sine care le uneşte pe toate? Asta e fundamental Şi mai e un lucru Ai vorbit de definiţii şi de reflexii asupra conceptelor În discuţia noastră despre sofişti l-am evocat pe Prodicos Ori, din acest punct de vedere, Socrate e apropiat de Prodicos De al mintei, Socrate îl respecta foarte mult pe Prodicos Prodicos era şi el preocupat de definirea corectă a termenilor Şi asta face Socrate în mod constant, sigur, ridicând această căutare la un nivel, aş zice, superior Şi întrebarea asta despre definiţii Probabil în cazul lui Socrate se rezuma la probleme etice Etice şi politice Platon e cel care duce mai departe de treaba asta şi vorbeşte despre esenţă Dar o să ajungem la episodul despre Platon Începusem să vorbim despre cum se comporta Socrate Îi lua pe oameni la întrebări Îi întreba pe fiecare ce este meşteşugul lor Pe general îl întreba ce e curajul Pe artizan îl întreba ce e frumosul Pe poet la fel ce este frumosul sau inspiraţia Pe preot ce este pietatea şi aşa mai departe Observând că de fapt nimeni nu ştie nimic E o incompetenţă generală în toate domeniile Deşi am putea să le punem pe întrebare dacă nu cumva Socrate era nicinstit aici Ai nevoie de o definiţie generală pentru a şti ce este frumosul? De ce trebuie să fie o noţiune centrală la care să facă referire toate exemplele de frumos? Poţi să vorbeşti despre frumos în cazul oamenilor, în cazul unei opere de artă, unui tablou De ce trebuie să fie o definiţie comună? Doar pentru că folosim acelaşi cuvânt? Din nefericiri se pare că nici unul dintre interlocutorii lui Socrate nu pun problema Aş vrea să introducem noţiunile cheie care defineşte demersul socratic Şi anume ironia şi maieutica Şi eventual Socrate ca medic al sufletelor Dar să le luăm pe gând Maieutica şi ironia Ironia de fapt este o manieră indirectă De a îi arăta cuiva că nu ştie despre ce vorbeşte Că e plin de fumuri, e plin de aer Ironia e o manieră neconfrontaţională O manieră soft de a desunfla pe cineva Aşa mi se pare că funcţionează ironia lui Socrate Spre deosebire de alţii gânditori antici care pun mare accent pe vorbitul direct, franc Socrate are această manieră indirectă Socrate este un întrebător Dar care te ia prin surprindere De fapt e un atac prin învăluire Ironia lui Socrate nu e ceva amuzant, ceva de care râdem Ba uneori e amuzant Uneori e foarte amuzant Nu e o comedie Uneori da Sunt momente, sunt scene în dialogurile lui Platon care chiar sunt amuzante Mă gândesc la Protagoras de pildă Care e un dialog eminamente ironic şi eminamente comic aş zicem Da, da, comicul nu e brutal E umor filozofic E umor filozofic Şi maieutica Arta de a pune întrebări Arta de a năştea De a fi moaşă De a fi moaşă, da, de a moşii Da, apare în dialogul Tăietat Ideea asta că Socrate este moaşă Aşa cum mama lui Socrate era moaşă El moşteneşte acest meşteşug Doar că bineînţeles mama lui Socrate se ocupa de copii pe când el se ocupa de idei Adică scoate la ideală ceea ce interlocutorul ştie fără să-şi dea seama Da, uite, prezentată în felul ăsta maieutica Mi se pare că nu e ceva propriu zis Socratic Pentru că a scoate la ideală ceea ce interlocutorul ştie Dar nu este conştient de faptul că ştie Este o aducere a minte Şi asta mi se pare că e ceva mai târziu Că e ceva ce putem să-i atribuim lui Platon Sigur că e o interpretare platonică Aceea ceva ce cu siguranţă ţinea de practica lui Socrate De a pune întrebări şi de a vedea ce poate zis Nu am evocat încă motivul pentru care Socrate a început această căutare Cel puţin la Platon în apologia lui Socrate Avem ideea că totul este declanşat de oracolul din Delphi Un prieten al lui Socrate s-a dus la Delphi şi anume Cherefon S-a dus la Delphi şi a întrebat cine este cel mai înţelept om din lume Şi Apollo prin Pitea a răspuns că Socrate este cel mai înţelept om din lume Cherefon evident i-a spus asta lui Socrate Tu de pildă dacă te duci la Delphi şi Pitea ţi-ar spune că toader paleologului E cel mai înţelept om din lume Mi-ai spune asta şi zice evident ştiam deja Socrate nu a reacţionat în acest mod ci a crezut că este o ironie a zeului Şi a început să caute pe cineva mai înţelept decât el Şi aşa se explică această căutare Dacă pe politician îl întreabă ce-i dreptatea, pe general îl întreabă ce e curajul Pe poet ce este frumosul şi aşa mai departe După aceea îşi dă seama că nimeni nu ştie nimic şi atunci măcar el ştie că nu ştie Asta e până la urmă înţelepciunea lui Socrate Eu măcar îmi dau seama în ce ignoranţă mă scald Spre deosebire de cei din jurul meu Dar tu cum ai reacţionat dacă oracolul din Delphi şi-ar spune că e cel mai înţelept dintre oameni? Eu nu cred că aş putea să rămân trec la cap Mi-aş lua un cap Adică ceea ce face Socrate este eroic Rezistă hubrisul, rezistă mândriei Nu ştiu câţi alţi ar fi putut să facă treaba asta Uite, mă gândesc la celebra poveste pe care o spune Herodot despre Cresus Când oracolul din Delphi spune lui Cresus Dacă îi vei ataca pe perşi, vei distruge un mare imperiu Şi lui Cresus se urca la cap Nu ştiu de seama că e vorba de propriu imperiu Deci ceea ce spune oracolul poate uşor să te deraieze Socrate e erou prin exemplu A rămas întreg la minte Da, e cel mai tare erou din Grecia Adică eu cred că aşa vrea să-l prezintă Platon Şi poate şi Xenofon Uite acolo Da, categoric pentru Xenofon, Socrate este modelul suprem Aş vrea să evocăm câteva episoade din viaţa lui Socrate De pildă modul în care l-a salvat de la moarte pe Alcibiade Socrate era un bun luptător Era un bun cetăţean Un bun cetăţean, un hoplit disciplinat care nu-şi părăsea locul Şi curajul lui pe câmpul de luptă este remarcabil Dar şi curajul civic Pentru că în 46 după bătălia din insulele Arginuze Se produce acea aberaţie monstruoasă Şi anume generalii victorioşi sunt condamnaţi la moarte Pentru că nu au pescuit cadavrele din mare Ori Socrate era înainte de proces preşedintele adunării Prin tragere la sorţi Şi s-au opus aceste absurdităţi Deci a avut curajul să se opună unui val de nebunie colectivă Nu-i puţin lucru Iar apoi în 44 când cei 30 de tirani, oligarhii Au pus mâna pe putere şi au instaurat un regim de teroare Critias, unchiul lui Platon care era cel mai rău dintre cei 30 de tirani A vrut să-l compromită pe Socrate Să-l facă să comită o crimă Pentru a-l compromite, pentru a-l avea la mână Pentru a-l face solidar cu regimul Şi Socrate a refuzat De două ori Socrate a dat dovadă de un curaj civic cu totul remarcabil Curajul cred că este o trăsătură fundamentală a lui Socrate Socrate este un profesor de curaj Prin felul în care a murit Faptul că nu s-a milogit pentru a scăpa Nu a evadat Nu a acceptat niciun compromis Pe care putea să fie exilat A luptat cu mult curaj în bătăliile din anii 420 L-a salvat pe Alcibiade Adică e un filozof curajos Un cetățean exemplar Cu aceste logi cred că putem să închidem micul nostru episod despre Socrate Uitaţi-vă pe site-ul paleologu.com Avem o sumedenie de cursuri pasionante Şi mai cu seamă o pleiadă de lectori excelenţi