EP 4: Cei șapte înțelepți

În acest episod, am discutat despre cei șapte înțelepți din Grecia Antică care au contribuit fundamental la pregătirea căii către filozofie. Aceștia sunt: Tales, Solon, Pitacus, Periandru, Cleobul, Bias și Chilon (deși lista nu este definitivă). 

Conceptul de tiranie, la vremea respectivă, nu avea întotdeauna o conotație peiorativă, precum astăzi. Tiranii erau deseori persoane care exercitau puterea în virtutea calităților lor personale și care puteau avea un impact pozitiv asupra societății, promovând progresul economic și social. Mulți dintre cei șapte înțelepți erau oameni politici și, adesea ori, chiar tirani.

Episodul subliniază atât reformele pragmatice aduse de acești înțelepți, dar și noutăți în idei și concepte, astfel contribuind la dezvoltarea filozofiei până în prezent.

What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

În episodele trecute am vorbit despre Homer, despre Hesiod, am văzut dimensiunea sapiențială acestor autori, dar acum vrem să avansăm în istorie și să mergem la cei șapte înțelepți. Cei șapte, sigur, lista nu este definitivă, avem câțiva concurenți, dar există și câteva nume care rămân acolo în toate variantele. Tales, Psolon, Pitacus, numitele, și bineînțeles mai sunt și ceilalți. Și știu că cei șapte înțelepți îți plac foarte mult. De fapt vorbim despre les origini de la pensée grec, e titlul unei cărți foarte importante a lui Jean-Pierre Vernon, cred că e tradusă și în românesc, e o carte absolut fundamentală. Și categoric, cei șapte înțelepți, că or fi fost mai mulți, mai puțini, asta nu contează, dar acești înțelepți evident că pregătesc drumul către filozofie. Așa cum spuneai, unii apar în toate listele, și anume, Psolon, Tales, Bias din Priene și Pitacus din Mitilene. Ceilalți variază. Periandru apare în unele liste, Cleobul din Lindos. Prima listă a lor o găsim la Platon în Protagoras. Și apoi evident în Diogene la Erțiu avem un capitol întreg despre cei șapte înțelepți. Vedem însă imediat uitându-ne la listă că toți, cu excepția lui Tales, sunt oameni politici. De asta pe Tales îl lăsăm un pic deoparte, vom vorbi despre el. Tales este un foarte bun om de afaceri. Vom vorbi despre el separat în discuția despre Ionieni, despre nașterea spiritului științific în cetățile Ioniene. Poveștile din Antichitate ne spun că se cunoșteau între ei. În orice caz, e interesant că toți sunt oameni politici cu puteri quasi-tiranice. Periandru este un tiran pe care Herodot îl prezintă într-o lumină sinistră, în timp ce Cleobul din Lindos este un tiran bun, un legislator. Dar asta ar putea să scandalizeze pe mulți. Ideea că un tiran poate fi bun. Pentru că astăzi când gândim la tiran, le gândim la despot. În Grecia secolelor VII-VI, cuvântul tiran nu are o conotație peorativă. Desemnează pe cel care exercită puterea în virtutea calităților lui personale. Este ce numește Marx Weber, dominația carismatică. Dar asta ridică niște probleme, pentru că nu este o conducere legitimă, în sensul în care nu a fost moștenită. A fost optimată. Nu este monarhie, cum Oedipus. Oedipus este tiranos în legenda, pentru că el este conducătorul Tebei, fără să fie cel puțin nu știa, sau nu se știa, că de fapt este fiul lui Laios. Oedipus Rex este rege, dar în același timp romanii priveau cu suspiciune instituția regalității. Așa că Rex este o traducere decentă. E problematic în cazul lui Oedipus, pentru că este și tiran, este și rege. Este tiran în măsura în care nu se știa că de fapt este moștenitorul legitim al tronului. Este ambivalent. Uite tiran, însă și termenul de tiran este unul grecesc, ceea ce arată că este o instituție care nu se naște în mod natural în orașele grecești, unde avem în primul și în primul rând o monarhie în perioada miceniană, sau după aceea o conducere a aristocrației, a nobilii. Păi tirania ia naștere împotriva elitelor tradiționale și este un rezultat al progresului, progresul economic și social. Exact, pentru că avem fermieri, cei care vor fi hopliți și cei care bineînțeles au nevoie de drepturi. Sunt grupuri sociale nereprezentate. Și tiranii au un rol benefic în a diversifica economia, în a da posibilitatea expresiei acestor categorii, în a încuraja comerțul. Și tiranii nu sunt deloc răi. Acum, sigur, tirania durează cel mult 3 generații. Cam asta e durata maximă. Și primul tiran cred că este Faydon din Argos. Un tip foarte bun, adică îi bate în război pe Spartani. Nu e puțin lucru. Introduce un sistem standardizat de măsurători, de greutăți. Legenda spune și că bate în monedă, dar nu știm foarte sigur. Și au un rol esențial în urbanizare. Centrile urbane cresc, ai nevoie de apă potabilă, de canalizare, de artiști recurătoresc. Revenind la lista celor șapte înțelepți, pe Tales am zis că îl scoatem deocamdată din discuție, pentru că vom reveni asupra lui. Solon e o figură complecată. Este tiran sau nu e tiran? Nu e tiran. Cel puțin două în cazul lui Solon, pentru că tradiția ateniană spune că este părintele democrației. Însă dacă ne uităm la tipul de autoritate pe care el l-a avut, este puterea unui legislator care evident că acționează în afara normelor obișnuite. Nu e tiran. E discutabilă chestiunea. În orice caz, ce putem totuși spune fără a ne înșela este că, cu excepția lui Tales, toți sunt legislatori, sunt oameni politici. Înțelepciunea lor este o înțelepciune practică. Sigur, tu ironizezi faptul că unele dintre vorbele lor sunt banalități. Ei, și nu e așa? Banalitățile sunt foarte bune. Vorba lui Baudelaire, există banalități superioare. Și e bine să fie condusă o țară de oameni cu idei simple și sănătoase. Fă cum e mai bine, fi virtuos, fi drept, lucruri de genul ăsta. De pildă, Bias din Priene are o formulă genială. Puterea revelează omul. Cursul meu despre patologiile puterii nu e nimic altceva decât o exegeză la această formulă pe care o avem de la Bias din Priene. Sau totul cu măsură, nimic în exces. Formulele lui Solon nu sunt monumente de înțelepciune, nu are absolută dreptate. Nu toată etica lui Aristotel, toată politica lui Aristotel e construită pe această idee. Sunt încântat că îți place gândirea de tipul ăsta și sunt încântat de faptul că vezi părțile bune ale tiraniei. Nu, asta am spus. Pentru că tiranii fac toate lucrurile astea bune, legiuitori, aceștia inclusiv o parte din acești șapte înțelepți și introduc o inovație în gândirea financiară, Greac. Taxele directe, taxarea. Pentru că până acum avem taxarea vamală, în principiu. Acum, în schimb, vin niște oameni, inclusiv pisistrate, cu ideea acestei taxări directe. Au nevoie de bani, ei devin fabulos de bogați și au nevoie de bani și ca să angajeze mercenari. Acum, părerea mea este că tiranii sigur au părți foarte bune, dar aici se strică totul. Cu taxarea directă. Știi că ies în contra acestui tip de impozitare. Da, numai că nimeni nu-l pune pe pisistrate în lista celor șapte înțelepți. Însă, sigur, în cazul lui pisistrate avem relația cu Solon. Plutar ne spune că Solon a avut curajul de a i se opune lui pisistrate. Dar Solon era mai în vârstă. Era seniorul. Da, mult mai în vârstă. E și o legendă despre o anumită legătură între ei. Da, sunt multe povesti legate de Solon. Evident, putem menționa povestea cu Solon la Cresus. Și acolo intervine și Tales. Tales îi spune lui Solon să nu îi spui ce gândești lui Cresus, că cu oamenii ăștia nu trebuie să îi spui adevărul, că nu sunt în stare să audă adevărul. Însă Solon nu urmează acest sfat prudent și îi spune adevărul lui Solon. Dacă în Solon îl întreabă cine este cel mai fericit om din lume, Solon dă un exemplu cât se poate de banal, nu le lingușește pe Cresus, vorbește de un cetățean atenian care a murit în război, adică ce poate fi mai nobil de atât, și a lăsat în urmă un fiu demn de el. Asta este o viață fericită. Și apoi dă un alt exemplu, pe locul 2, sunt doi frați care mor în somn foarte tineri și Cresus e foarte supărat că Solon nu zice nimic de el. Și Solon îi spune că nu poate spune despre cineva că e fericit până nu moare. Cresus e nemulțumit de răspunsul ăsta, dar mai târziu, când este înfrântat de Cirrus, își dă seama câtă dreptate a avut Solon. O, Solon, Solon, dacă te-aș fi ascultat. Și Cirrus îl grațiază. Asta este o poveste superbă despre Solon. Mai este o altă poveste foarte frumoasă care îi implică pe toți cei șapte înțelepți, și anume povestea Tripodului, găsit de pescari în mare. Un tripod aruncat, zice se de Elena, când se întorcea din Troia și cel care primește acest tripod îl dă altuia dintre cei șapte înțelepți. Apoi, cel care primește îl dă la rândul lui altuia. Biaz îl dă lui Solon, Solon îl dă lui Tales, Tales îl dă lui Pitacos și așa mai departe. Și revine la primul. Asta ne arată modestia celor șapte înțelepți. Este iarăși o poveste evident inventată. O poveste foarte frumoasă. Și informații istorice, dacă ne gândim la Solon, ca legiuitor al Atenea, avem anumite informații care ne spun ce a vrut să facă în Atena, pentru că Atena trecea printr-o criză. O criză socială, o criză economică. Mulți oameni aveau datorii și erau forțați să devină sclavi, să se îndatoreze și după aceea nu puteau plăti înapoi datoria. Și Solon încearcă să găsească o soluție de compromis, să recupereze chiar cetățenii atenieni care fusesc revânduți ca sclavi în altă parte a Greciei. Sigur, un vast proiect nu iese până la capăt. Problema nu este rezolvată, dar e clar că Solon este cel care pune bazele soluției. Și el este cel care pune bazele democrației, democrație care evident este consolidată. Este, cum spuneam mai devreme, o viziune ulterioară asupra lui Solon. Solon ca fondator sau ca strămoș al democrației ateniene. În orice caz, putem spune că el e arhetipul omului de stat moderat, care nu favorizează nicio tabără. Ne favorizează nicio tabără, ne mulțumește pe toată lumea. De aceea moderația e atât de dificilă, pentru că va suscita critici din toate părțile. Avem în Atena trei facțiuni care se tot războiesc și câștigă pisistrate. Până la urmă, devine tiran. El este conducător unei dintre facțiuni și devine tiran de trei ori. N-a avut o domnie ușoară, dar până la urmă are o reputație bună. Da, spre deosebire de alți tirani. Sigur, tot revin la pisistrate pentru că este tiranul prin excelență. Nu știu dacă e prin excelență. După părerea mea, pisistrate este un tiran atipic. Mai degrabă, alții intră în norma tiraniei grecești din secolele VII și în special VI. Și mai e un lucru important, asta vedem foarte bine la Herodot, informație care de admiter e confirmată de istorie, și anume că perșii se bazau pe tiranii în cetățile grecești care se aflau în orbita lor. Înainte de revolta cetăților ioniene din jurul anului 500, 499 și anii următorii, perșii se bazau pe acești tiranii care erau pro-imperiu persan. Până la urmă, tiranii trebuie să rămână o anomalie și trebuie să rămână înest. Pentru că ideologia greacă dominantă era ceea că nu poți să fii cetățean cu adevărat, decât dacă ești liber și într-un polis. Deci dacă există o formă de organizare, vreau să spun republică, dar oricum o formă de organizare care este reprezentativă pentru greci. Și tirania cu toate meritele, cu urbanizarea, creșterea economică și așa mai departe, rămâne un episod mai degrabă exogen. Se încheie perioada primelor tiranii, cele din secolele VII-VI, însă în Corint avem mai multe generații. Pe când unele cetăți nu au tiranii, Sparta mai ales. Nu au tiranii atunci, pentru că acesta este primul val de tiranie. În alte părți ale lumii grecești există și un al doilea și un al treilea val, în special în Sicilia. Dar și în Sparta vom avea mult mai târziu pe Nabis. A bun, mult mai bine, cu totul înțeles. La sfârșit. Însă, totuși există o recurență a fenomenului tiraniei. Nu e doar o perioadă încheiată la început. Într-adevăr, la sfârșitul acestei prime perioade se construiește, se elaborează o adevărată teorie antitiranică. La autorii tragici, la Sofocle de Pildă, la Euripide, dar mai cu seamă evident la Aristotel, la Platon, la Xenofon, dialogul despre tiranie. Avem într-adevăr o filozofie a tiraniei ca răul suprem. Pentru simplu motiv că orașele principale din Grecia, Atena, Sparta, nu erau tiranie. Atena era o democrație. Sigur, poate să fie o tiranie a poporului. Siracuza. Siracuza este unul dintre principalele orașe grecești. Sparta e o monarhie și sigur, o monarhie cu doi regi. De fapt, este un fel de aristocrație. Da, numai că în Siracuza avem această recurență a fenomenului tiranic. Iar Siracuza este printre cele mai importante orașe. Mai mare, da, sigur, nu este în Grecia continental. Noi am deviat prea mult spre tiranie, pentru că importantă e totuși această reflexie a înțelepților, care nu sunt doar niște vorbe budești. Asta a fost strategia mea. Să deviesc cât mai mult spre solon, spre tirani. Totuși, unii dintre acești înțelepți sunt realmente foarte interesanți. Am dat exemplu lui Bias, dar mai este, cum spuneam mai devreme, gândirea moderată a lui Solon. Este o adevărată filozofie etică și politică a moderației. Este foarte important. Apoi, cunoaște-te pe tine însuți, da, care tot așa pare banal, pare foarte simplu. Toată lumea pretinde că încearcă să se cunoască pe sine însuți. De fapt, este o frază... Toată lumea pretinde, nu, eu știu foarte mulți oameni care... Nu, nu, mulți care au impresia că se cunosc sau că încearcă acest lucru. Este o formulă extrem de bogată, e foarte profundă. Și mai e un lucru, ce înseamnă exact cunoaște-te pe tine însuți în contextul respectiv, cred că e vorba despre conștientizarea limitei umanului. Cunoaște-te pe tine însuți, omule, adică vezi-ți lungul nasului. Dar aici deja intri pe terenul filozofiei. Și filozofia sigur începe cu cei șapte de terenuri, cu tale, să ne spunem. Dar pentru asta va trebui să vorbim despre locul unde apare filozofia așa cum o cunoaștem astăzi, despre gânditorii ionieni, va trebui să vorbim despre tale, sigur, care este în lista celor șapte înțelepti. Și va trebui să vorbim despre Anaximandru, despre Anaximene... Păi data viitoare despre ei vorbim, despre ionieni. Uitați-vă pe site-ul paleologu.com, avem o sumedenie de cursuri pasionante și mai cu seamă, o pleiadă de lectori excelenți.