Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

În acest episod, discuția se axează pe filozofii Ionieni, considerați precursorii timpurii ai filozofiei occidentale. Accentul se pune pe Heraclit și Xenofan care, deși provin din aceeași zonă geografică, au contribuit cu idei foarte diferite la dezvoltarea filozofiei.

Xenofan, recitator și poet epic, este cunoscut pentru critica sa acerbă la adresa mitologiei grecești și a autorilor populari precum Homer și Hesiod. Pentru el, oamenii își imaginează zeii după chipul și asemănarea lor, ceea ce duce la zei cu defecte umane. Fragmentele sale lasă o impresie de religie mai profundă și sofisticată și, în același timp, de scepticism. Xenofan este văzut ca un gânditor critic asupra mitologiei tradiționale și poate fi considerant că a influențat gânditorii ulteriori, precum sofiștii.

Heraclit este considerat unul dintre cei mai fascinanți filozofi presocratici. El este cunoscut pentru concepția sa despre lume ca un loc al devenirii și transformării permanente, unde totul este într-o mișcare constantă. Este un filozof al conflictului, văzând lupta și tensiunea ca elemente definitorii ale existenței. Este adesea reprezentat plângând, o imagine care poate fi atribuită frustrării sale față de prostia oamenilor sau la viziunea lui tragică asupra existenței.

What is Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan?

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

Filozofii Ionieni. Filozofii Ionieni sunt originari din aceeași zonă și anume Heraclit și Xenofan Heraclit era din Efes, Xenofan din Colofon Xenofan însă s-a mutat ulterior în Italia, în Elea Și ce este interesant în cazul lui Xenofan este că probabil a fost aed, recitator Adică de poeme epice, bănuiesc Ori el e foarte critic la adresa lui Homer, a lui Hesiod E foarte critic la adresa mitologiei grecești Ceea ce mi se pare normal dacă ești într-un domeniu, într-o branșă Cu cine intri în competiție? Cu cei care sunt în același domeniu Dar nu e doar o chestie de competiție aici Eu cred că asta se întâmplă cu Platon, mai târziu cu Aristotele Intră în competiție unul cu celălalt La fel se întâmplă și cu Tucidide Care intră clar în competiție cu Herodot În felul în care scriu istorie și așa gândesc E vorba de o critică care merge mult dincolo de competiție Și nici nu cred că Xenofan putea cu adevărat să concureze pe Homer sau pe Hesiod E vorba de o critică a mitologiei Unii văd în el un fel de liber cugetător Dar mi se pare o interpretare greșită El este un spirit eminente pios Da, este exagerare, așa mi se pare și mie Pentru că, sigur, critică antropomorfism Spune la un moment dat că dacă cai ar putea să deseneze sau să scrie Și ar desena zei, asemenea cailor El la fel și oamenii Își imaginează zei așa cum sunt ei Și din păcate asta înseamnă că își imaginează zei cu toate defectele pe care le au oamenii Și asta e sursa criticii pe care o are la adresa lui Homer sau lui Hesiod Dar, în același timp, este interesant de dezbătut E un, să spunem, un din primii monoteiști? Sau e un henoteist? Pentru că vorbește despre un zeu Un zeu a tot cunoscător, omniprezent Numai că zeul ăla este singurul Sau este doar cel mai mare, cel mai important între zei? Să nu uităm că în Panteonul din Homera, Zeus e unul dintre zei Dar este clar cel mai important, este mai puternic decât toți cei alați la un loc Își imaginează și Xenofan la fel? Din păcate nu avem suficiente fragmente care ne-au rămas Să ne dăm seama Dar speculația asta e interesantă Și de asta Xenofan poate fi recrutat și pentru cei care sunt pioși Dar vor o pietate superioară Dar și pentru liberi cugetători, pentru agnostici atei Bă, n-ai ca să nu folosim prea multe termene anacronice Dar, sigur, avem după Xenofan, avem pe sofisti, avem pe oameni care pun sub semnul întrebării existența zeilor Și care probabil își trasează genealogia intelectuală până la Xenofan El ar fi primul gânditor de acest tip Dar primul care critică religia tradițională Da, bun, iarăși Din ce știm, din fragmentele care s-au transmis Și asta se potrivește cu ce are de spus, cred, despre înțelepciune Despre cunoaștere Pentru că el vorbește despre un anume tip de relativism Și anume vorbește despre calitățile obiectelor Gustul, de exemplu Ceva pare dulce în comparație cu ceva, dar pare amar în comparație cu altceva La prima vedere, asta e o banalitate, nu o proprietate relativă Dar, asta înseamnă că exclude, din definiția lucrurilor, proprietățile esențiale Să obună partea dintre proprietățile esențiale Ceea ce înseamnă că deja Xenofan face o diferență între esență și aparență Același mecanism, probabil, poate fi aplicat și în gândirea teologică Aparența pe care o avem la Homer, Hesiocea și mai departe Și esența pe care o descrie Xenofan Așa îmi imaginez că funcționează lucrurile Celălalt autor despre care ne-am propus să vorbim astăzi e mult mai bine cunoscut Heraclit e una dintre figurile cele mai fascinante ale filozofiei presocratice Are o frază nice despre el, Heraclitus var Stolz Era orgolios Asta se bazează pe o povestioară din Diogene la Erțiu Care ne spune și cum își trata concetățenii Le-a zis că sunt niște proști pentru că îl ostracizase unul dintre prietenii lui Pe care îl considera un om extraordinar Și i-a spus că ar trebui toți să se sinucidă Cetățenii adulți din Efes ar trebui să se spânzure Fiecare dintre ei și să lase orașul copiilor Deoarece l-au exilat pe Hermodorus Un om preeminent, un om nobil Zicând să nu fie nimeni deosebit printre noi Să fie deosebit în altă parte E bineînțeles, aici e o referință la practica exilului Aceea ce în Atena e ostracismul Dar ideea că o practică prea democratică De fapt la asta duce La excluderea ceea ce este nobil Și evident că lui Nicei place ideea asta Și asta cred că este esențial la Nice Este o idee fundamental în filozofia lui Nice Contrariile care se hrănesc unul pe celălalt Asta are evident legătură cu ideea războiului ca părinte al tuturor lucrurilor Războiul dintre contrarii Și în asta constă devenirea Heraclit este un filozof al devenirii El consideră că totul este în mișcare Totul este în devenire Nimic nu rămâne imuabil Pentru că totul este definit de conflict și de tensiune între contrarii Pune semnul egal între necesitate, război și eris Nu știu care este cea mai bună traducere aici Eris este invidia sau competiția Nu mai țin minte dar am vorbit despre asta Atunci când l-am evocat pe Hesiod Pentru că la Hesiod într-adevăr e vorba de două tipuri de invidie Invidia bună și invidia rea Heraclit nu știu să fi făcut o asemenea distinție Pentru el competiția, conflictul Invidia în sensul ăsta e la originea tuturor lucrurilor Da și interesant este că le include sub eticheta de dreptate Dreptate în sens larg, cosmologic Dreptate în sensul în care lucrurile schimb Sunt în permanent comerț Da, există în viziunea lui o justiție imanentă Justiția este imanentă în viziunea lui Heraclit Adică se naște din luptă Da, Logosul Adică exact ceea ce nu cunosc oamenii De asta scrie Heraclit sau de asta practică filosofia Tocmai ca să-i trezească pe oameni la realitate Tocmai ca să nu facă ce au făcut conțeteținului din Efes Care l-au dat la o parte pe acest Termodorus Misiunea filosofică a unui om este să cunoască ceea ce leagă tot un univers Fierea lucrurilor Numai că firea se ascunde, natura lucrurilor se ascunde Și oamenii fac următoarea greșeală Se refugiază în impresii subiective, în impresii personale Heraclit este atent să menționeze faptul că ceea ce este privat este greșit În care prezintă doar o mică porțiune, doar o perspectivă a Logos-ului Ceea ce este valoros este ceea ce este comun Ceea ce este împărtășit mai exact Pentru că nu poți să cunoști ceea ce stă la baza universului Dacă cunoști doar o mică părticică din lume Și motivul pentru care acest Logos, pentru care această firea lucrurilor se ascunde Este tocmai ce spuneai că fenomenele sunt contradictorii Unul spune Heraclit într-un fragment că drumul în sus și drumul în jos sunt același drum Sigur, asta nu e ceva banal, trivial Că punctul A în punctul B merge pe același drum în diferite direcții Ci că în definiția unui lucru trebuie să intre contrariile Ori asta intră în contradicție cu principiul raționic suficient Cu ceea ce credem noi că stă la baza logicii de când apare De altfel în episodul următor o să vorbim despre Parmelide Care e marele adversar al lui Heraclit Heraclit mai spune de pildă că totul e foc Nu apă ca la Thales, ci foc Oare asta e o intuiție genială confirmată de fizica modernă? Mie mi se pare că e întrebarea greșită Dacă ceea ce spune Heraclit sau ceea ce spune Thales a fost confirmat de știință Pentru că nu e același tip de întrebare Sigur știința modernă se ocupă de experimente, se ocupă de a înțelege natura Natura în care ne situăm pe când la presocratici Apunem întrebarea despre care sunt principiile Cum ar trebui noi să gândim lumea E vorba de o investigație empirică Și este vorba de construcția conceptuală al lumii în care ne aflăm Și până la urmă focul nu e vorba de elementul foc E vorba de ceea ce este asociat simbolic Combustia Combustia, faptul că ești consumat de foc, focul este dinamic Apa e prea blândă Se mișcă mai puțin decât focul Cred că de asta nu-i place Nu pentru că ar fi descoperit cumva elementul foc Dar este diferența între gândirea simbolică la presocratici Mai e o idee comună legată de Heraclit O vedem în tot felul de tablouri, în freșce Că plângea Păi crește-o dacă avea de face cu idioți Că Heraclit plângea și Democrit râdea E filozoful, nu plângăreț, ci filozoful care plânge Bun, asta este evident că este o imagine convențională Dar oare se exprimă un adevăr legat de filozofia lui? Mereu m-am gândit că spune ceva mai mult despre atomiști Decât aia care râd O să vorbim despre atomiști În cazul lui Heraclit tu interpretezi această temă Heraclit care plânge cu supărarea lui pe concetățenii Sau poate că este o viziune tragică asupra existenței Poate, mă întreb Sigur, numai că aici cred că ar trebui să știm mai multe despre felul în care Heraclit înțelegea lumea Pentru că, să-ți dau un exemplu de ce cred eu că nu putem să ne pronunțăm aici Noi avem o poziție asta între Heraclit și Parmenide Heraclit filozoful devenirea fluxului permanent Și Parmenide filozoful imoabil, ceea ce este neschimbător Numai că, noi datorăm o poziție asta lui Platon Platon îi pune așa frumos, îi așează în o poziție pe când Dacă este să ne uităm la texte Heraclit, sigur vorbește despre flux, sigur asta este că se poate de adevărat Dar gândește și identitatea Are un fragment în care spune că vorbește despre o băutură Care este amestecată, care este în flux, dar iar rămâne aceeași De ce? Pentru că identitatea poate să fie garantată Nu doar de ceva neschimbător Ci ceva care este mereu în mișcare Poate să își păstrezi identitatea, cum este organismul uman Care este continuă transformare prin metabolism, procese creștere, descreștere Și totuși rămâne recunoaștibil același organism Hai să cităm faimoasa lui formulă Nu te bălăcești niciodată de două ori în același fluviu, în același râu Și că totul curge, pantarei Poate că are o legătură cu ce spuneai, că nu-ți pierzi identitatea Chiar dacă celulele se schimbă în permanență Nu știu dacă el se gândea atât de departe, probabil nu În cazul răului e plausible Răul rămâne același Și totodată nu e niciodată același Da, pentru că nu te poți călda de două ori în același râu Dar într-un fel rămâne același râu Așa cum să ne gândim la cel care se scaldă, cel care intră în apă Nu o să fie același acum și peste un an de zile Dar rămâne poate aceeași persoană De altfel aici ajungem la probleme filozofice foarte adânci Despre identitatea personală De-a lungul vieții mai este un copil aceeași persoană cu adultul Discutabil Sau adultul același la vârstă de 20 de ani și la 60 de ani Și atârnă de problema asta lucruri grele Mai poate fi un om pedepsit după 20 de ani pentru o crimă? Depinde ce răspuns filozofic dăm aici Și cu siguranță Heraclit n-ar fi spus că trebuie neapărat achitat Da! Pentru că mai ai problema filozofică și bineînțeles ai stratul civic Spuneam legal Politic Unde s-ar putea să fie nevoie să apelăm la convenții Chiar dacă ele nu sunt bine rădăcinate Heraclit n-a fascinat numai pe nici Heraclit cred că este dintre presocratici Unul dintre cei mai atractivi Heidegger a scris despre el Este un gânditor al devenirii, al conflictului Heraclit cel obscur Cel obscur, așa îi se spune într-adevăr De ce a scris obscur? Poate tocmai din dispreț față de prostia concetățenilor Sau e o metodă educativă Pedagogică Scrie oracular ca să spună mintea la contribuție Până că nu există răspunsuri ușoare Și nu poate cineva să-ți dea mură-n gură răspunsul la astfel de întrebări Noi dăm mură-n gură, noi nu suntem obscuri Poate tu Și propun să ne revedem Pentru a discuta despre Marele adversari, să spunem așa Și anume parmenite Uitați-vă pe site-ul paleologu.com Avem o sumedenie de cursuri pasionante Și mai cu seamă o pleiadă de lectori excelenți La revedere!